08 Jun

Convertirea rabinului din Arta

Duminica Cincizecimii a anului 1952. Convertirea rabinului din Arta

rabin-in

Hristos, ,,lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”, continuă lucrarea de mântuire a oamenilor şi invită, în modurile cele mai diverse, la Biserica Ortodoxă, pe mulţi care au crescut în comunităţi religioase eterodoxe. Aceste situaţii sunt diferite şi se aseamănă – dacă ar sta cineva să le analizeze – cu un covor multicolor datorită modului minunat de manifestare a Harului dumnezeiesc şi al tainei sufletului omenesc.

„Harul Lui Dumnezeu peste toţi se revarsă: nu mai este iudeu, nici elen, nici barbar, nici scit. Pe toţi îi înconjoară în acelaşi fel şi cu aceeaşi cinste”. (Sfântul Ioan Hrisostom)

Există foarte multe motive pentru care cineva care aparţine unei grupări religioase eterodoxe vine la Biserica Ortodoxă. Însă, factorul cel mai important, întotdeauna, este prezenţa Harului Lui Dumnezeu care lucrează în feluri diferite, atingând sufletul fiecărui om care se deschide pentru a primi lumina de Sus, şi îl îndrumă pe acela pentru a afla Adevărul. Mai apoi, acela vinde tot ce are pentru a putea să cumpere ,,mărgăritarul cel nepreţuit”: credinţa noastră Ortodoxă.

Observăm, la cei mai mulţi dintre cei care se întorc la Ortodoxie, acele caracteristici comune, care sunt întâlnite la toţi cei care au primit darul pocăinţei. Acestea sunt:

  1. ,,inima înfrântă şi zdrobită”;
  2. hotărârea de a găsi adevărul cu orice preţ, indiferent de ce presupune aceasta;
  3. conştiinţa smerită, care îi permite să vadă viaţa din alt punct de vedere;
  4. disponibilitatea de a face comparaţie între ceea ce cunoscuse înainte şi descoperirea pe care a făcut-o de curând.
  5. la final, luarea hotărârii de a-şi schimba viaţa.

Din grupul acestor oameni care, după ce au reflectat şi au cercetat mai mulţi ani, au renunţat la iudaism şi au trecut la Ortodoxie, se numără şi Pávlos Fotíou, cel care mai înainte fusese rabin al Comunităţii Evreieşti din Arta. Într-adevăr, putem spune că acesta a fost un mărturisitor din zilele noastre, care a trecut la Domnul în jurul anului 1980.

Câteva date istorice despre Comunitatea Evreiască din Arta.

Din punct de vedere istoric, comunitatea din Arta a fost una dintre cele mai vechi comunităţi evreieşti din Grecia. Primele informaţii despre această comunitate le găsim în ,,Note de călătorie” ale rabinului de origine spaniolă Veniamin Ben Ioná. În scrierea mai sus amintită, el menţionează că, la 1113 existau în Arta 100 de familii de evrei care desfăşurau o activitate religios-culturală remarcabilă. Această activitate s-a înteţit în perioada existenţei Despotatului de Epir, atunci când Mihail al II-lea Anghelos Comninos Ducas şi Sfânta Teodora au acordat libertăţi comunităţii evreieşti, astfel încât aceasta să se poată dezvolta la nivel economic şi cultural. În aceeaşi perioadă a fost ridicată prima Sinagogă (Graeca) şi a început să funcţioneze şi cimitirul evreiesc la locul numit ,,Petrovoúni”, pe dealul Peránthis, pe o suprafaţă de 10 strémmata (1 hectar), teren dăruit de Sfânta Teodora.

În 1349 evreii sunt alungaţi de către despotul sârb Ştefan Duşan, care cucerise toată Grecia de nord-vest şi Tessalia şi şi-a arogat titlul de Despot de Arta şi conte al Valahiei.

Între 1480-1494 comunitatea se măreşte considerabil la nivelul membrilor ei, prin instalarea evreilor veniţi din Apulia (Puglia) şi Calabria, dar şi a celor din Spania, după ce aceştia fuseseră expulzaţi de acolo de către regele Spaniei.

În 1780, la Arta existau aproximativ 200 de evrei, conform informaţiilor pe care ni le-a transmis inginerul arhitect francez Fousero, cel care vizitase Arta.

În 1806, consulul francez Boucheville scrie că în Arta se găsesc circa 1000 de evrei.

În 1881, după eliberarea Artei (23/6/1881) în oraş trăiau 800 de evrei care se bucurau de toate libertăţile economice şi religioase.

În 1939 comunitatea număra 500 de membri care trăiau în centrul oraşului, în zona ,,Pieţei turceşti”, în apropierea fortăreţei.

La 24 mai 1944 germanii arestează pe majoritatea membrilor Comunităţii Evreieşti, care, atunci, număra în jur de 384 de persoane. Cei arestaţi vor fi transportaţi goi şi desculţi în lagărele de concentrare din Polonia şi Germania, în principal la Auschwitz. De acolo, toţi care au fost consideraţi buni de muncă, vor fi trimişi în lagăre de muncă, iar ceilalţi vor fi omorâţi în camerele de gazare la 11 aprilie.

După război, comunitatea mai număra doar 60 de membri, dintre care 24 erau dintre cei care au supravieţuit şi s-au întors din prizonierat.

În 1959, Comunitatea şi-a încetat existenţa. Tratatele de pace încheiate după cel de-al Doilea Război Mondial şi crearea statului Israil au contribuit la plecarea şi a ultimelor familii de evrei din Arta.

Viaţa religioasă

Comunitatea Evreiască deţinea două sinagogi. Acestea erau ,,Poulieza” şi ,,Greca”. Sinagoga ,,Greca” data din perioada Despotatului de Epir, când, aşa cum am menţionat mai sus, Sfânta Teodora şi soţul ei Mihail al II-lea Anghelos Comninos oferiseră libertate religioasă deplină evreilor.

Cea de-a doua sinagogă, ,,Poulieza” a fost ridicată în jurul anului 492 de către evreii expulzaţi din Spania.

Evreii din Arta erau foarte religioşi, aşa după cum putem citi într-un articol apărut în presa locală în anul 1881:

,,În Arta, în afară de creştini, locuiesc permanent mulţi evrei, care îşi îndeplinesc cu conştiinciozitate toate datoriile faţă de religia şi tradiţiile lor. În sinagogile lor am putut să văd grăniceri care se rugau, frumos îmbrăcaţi cu fustanele, dar având, în acelaşi timp o ţinută demnă, bărbătească. Aceştia erau soldaţi…”

După dizolvarea Comunităţii, în 1959, terenul pe care fusese sinagoga a fost cedat Asociaţiei Culturale ,,Skoúfas” din Arta, unde astăzi se găseşte Centrul Cultural al Asociaţiei.

Foto: Sinagoga ,,Graeca”

O mărturie cutremurătoare

,,Pe Pavlos Fotíou l-am cunoscut mergând de mai multe ori la bisericile unde se ţineau predici în Atena, şi, în mod repetat, la mai multe discuţii, l-am auzit vorbind despre întoarcerea sa de la iudaism la credinţa ortodoxă. Vorbea cu emoţie şi cu frică de Dumnezeu iar noi îi puneam diferite întrebări. Trăia intens viaţa tainică a Bisericii. Prezenţa lui, chipul lui inspirau respect, ,,mirosea” a tămâie. Voi menţiona un amănunt din întâlnirea mea cu Pavlos Fotíou, eu fiind martor ocular la evenimentul respectiv. Din ceea ce pot să-mi amintesc, s-a întâmplat între 1960-1962 în Atena. Era în Joia Mare, seara, şi ne-am întâlnit într-o biserică din Atena la slujba Sfintelor Patimi. Pe atunci eram laic. Eram în biserică, exact lângă Pavlos Fotíou, aproape de catapeteasma altarului şi în faţa icoanelor Mântuitorului şi a Sfântului Ioan Botezătorul. Atunci când preotul, solemn, citea pericopa evanghelică ,,şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă, şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27, 24,25), Pavlos a leşinat în acea clipă şi a căzut la pământ. În timp ce preotul continua să citească Evanghelia, noi l-am dus în altar. Imediat l-a consultat un medic ce s-a întâmplat să se afle în biserică, i-a acordat primele îngrijiri şi, după câteva clipe Pavlos şi-a revenit şi nu a vrut să plece până când nu s-a terminat slujba. În curând, toţi cei prezenţi la slujbă au aflat despre ceea ce se întâmplase, căci credeau că Pavlos a leşinat din pricina oboselii. Puţini dintre noi au înţeles că ceea ce s-a întâmplat a fost din pricina cuvintelor Evangheliei pe care preotul le-a rostit în acel moment. Altfel spus, acele cuvinte au lovit în inima lui, l-au mişcat profund, l-au făcut să retrăiască, după 2000 de ani, acele cuvinte cutremurătoare pe care compatrioţii săi evrei le-au spus atunci…Inima celui ce mai înainte fusese rătăcit, dar, care s-a întors la adevăratul Mesia Hristos, s-a frânt înţelegând crima îngrozitoare a istoriei care s-a întâmplat pe Golgota…” (Arhimandrit Nectários Ziómbolas)

Întoarcerea la Hristos

Dar, să vedem ce spune cel ce mai înainte a fost rabin dar care ,,s-a întors de la acea rătăcire” la adevărata credinţă în Hristos, citind câteva fragmente din cartea sa, „Întoarcerea mea la Hristos”.

,,Desigur, aţi aflat cu toţii din presă despre marele eveniment care s-a întâmplat acum câteva decenii, din voia Domnului, cu mine şi cu familia mea. Este vorba despre întoarcerea mea la Hristos şi botezul meu, cât şi a întregii mele familii, care a avut loc în Duminica Cincizecimii, în anul 1952 la Sfânta Mitropolie din Arta. Acest eveniment a fost un punct de cotitură, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea, de aceea, îi mulţumim mereu Lui Dumnezeu prin Iisus Hristos Fiul Tatălui şi Dumnezeul nostru, pentru Harul şi cinstea pe care ne-a făcut-o nouă, astfel încât, în acest fel să ne cheme şi pe noi la mântuire. Recunoştinţa noastră faţă de El, dar şi datoria noastră faţă de semenii noştri sunt foarte mari, mai ales faţă de compatrioţii noştri evrei, cei care, răstălmăcind Dumnezeiasca Scriptură, plini de pizmă şi ură, Îl resping pe Cel care deja a venit în lume, pe Iisus Hristos. Pe Acela pe care părinţii noştri l-au trimis la moarte, dar pe Care Tatăl Său L-a înviat a treia zi din morţi, aşa după citim în Scriptură. Da, mai ales pentru ei, pentru evrei scriu această broşură, pentru a le uşura drumul şi, ajutaţi fiind de Dumnezeieştile Scripturi, să vrea şi ei să se întoarcă la dreapta credinţă şi să Îl primească pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care va veni, nu să mântuiască, ci ca să judece viii şi morţii!”.

Arătările Domnului pentru luminarea mea

Prima arătare a Domnului. Era perioada Triodului, mai exact, săptămâna a doua, a Fiului Risipitor, timpul când Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă şi la post, pentru a celebra, mai apoi cinstitele Patimi şi Răstignirea Sa. În perioada aceea, într-o noapte, am văzut în somn următoarele: se făcea că sunt la slujba de vineri seara, pentru sabatul care urma, şi, pe când studiam Pentateuhul de pe pergament, am ajuns la pasajul din ,,Ieşire” (atunci când evreii au ieşit din Egipt), şi văd acolo scrise trei cuvinte în limba greacă, scrise cu cerneală de aur, iar acestea erau: credință, libertate, patrie.

Întorcând pagina următoare, am văzut că mă găsesc într-un fel de casă foarte mare, iar la intrare străjuiau doi soldaţi. În acea clipă a apărut Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul a bătut la uşă iar eu am alergat imediat şi i-am deschis. Întrând în casă, Domnul a scos din buzunar o fotografie în care apăreau 360 de persoane şi mi-a dat-o. Fiindcă eu nu am putut să înţeleg semnificaţia acestei fotografii, el a continuat şi a spus: ,,Atâţia aţi plecat prizonieri, şi tot atâţia v-aţi întors din Arta, 360. Este vremea să vă pocăiţi pentru păcatul părinţilor voştri, care a fost răstignirea mea”. În continuare, mi-a arătat rănile din palmele sale. Şi, după ce m-a îndemnat să citesc capitolul XX din Levitic, s-a făcut nevăzut…

A doua arătare a Domnului. La două luni după aceea, după ce am studiat mai multe cărţi deteologie ortodoxă şi am participat la mai multe Dumnezeieşti Liturghii, am ajuns în Joia Mare. În Joia Mare, seara, m-am aşezat să mă culc, fiind, însă, foarte tulburat de ceea ce auzisem la biserică. Atunci L-am văzut pe Domnul pentru a doua oară.

Am văzut în vis că eram împreună cu familia mea, şi mâncam împreună la noi acasă. La un moment dat cineva a bătut la uşă. Era poştaşul care îmi aducea o scrisoare. Am deschis scrisoarea şi am văzut înăuntru aceeaşi fotografie pe care mi-o dăduse Domnul prima dată, precum şi o hârtie de demisie din funcţia de rabin al Comunităţii Evreieşti. Şi iarăşi am rămas pe gânduri văzând fotografia cu cele 360 de persoane… Atunci s-a auzit o voce necunoscută, din casă, care mi-a spus: ,,Atâţia aţi plecat şi tot atâţia v-aţi întors. Este vremea să nu mai asculţi de nimeni. Ia-ţi familia şi vino cu mine, păcatul părinţilor voştri vă urmăreşte pretutindeni. Pocăieşte-te şi vino cu Mine ca să te mântuieşti”.

Din acel moment, credinţa mea a sporit din ce în ce mai mult şi am spus acest lucru şi familiei mele, îndemnându-i pe toţi ai mei să mergem cu toţii, în cel mai scurt timp, la mitropolitul Serafim pentru catehizare şi pentru a fi botezaţi. În dimineaţa următoare am aflat de la un prieten de-al meu că ,,fraţii” mei evrei de atunci plănuiseră ca în sâmbăta care urma să fiu alungat din sinagogă, aşa cum făcuseră cândva cărturarii şi fariseii, în vremea Domnului. Am reuşit, aşadar, să zădărnicesc acest plan al lor şi, în a treia zi de Paşti am mers cu toată familia la Mitropolie pentru a începe catehizarea, făgăduind Înaltpreasfinţitului că îl vom anunţa cu zece zile înainte data când urma să aibă loc botezul nostru.

A treia arătare a Domnului

Trecuseră 40 de zile de la Paşti şi, în ajunul Înălţării, atunci când evreii sărbătoresc Cincizecimea, aveam obiceiul de a înnopta la cineva acasă, câte 20 şi ceva de oameni, şi să studiem tradiţia Legii Mozaice la Sinai. În acea noapte, împreună cu familia mea studiam o carte unde era redat un dialog între Sfântul Arhiepiscop Grigorie şi un rabin care se numea Erván. Pe amândoi îi chemase un oarecare rege al Etiopiei pentru a discuta despre Hristos. Rabinul a cerut 40 de zile pentru a studia Sfânta Scriptură şi apoi să discute. După ce au trecut cele 40 de zile, rabinul s-a prezentat şi a vorbit, timp de trei zile şi trei nopţi cu 70 de învăţători. În cele din urmă, evreii au spus că ar fi crezut, în cele din urmă, cu condiţia ca Domnul să li se arate şi lor, lucru care s-a şi întâmplat. Însă, din pricina puţinei lor credinţe, imediat ce Domnul li s-a arătat (într-un nor de fum în camera unde se aflau) ,,uşile fiind încuiate”, arhiepiscopul Grigorie s-a rugat şi el la Dumnezeu iar evreii au orbit. După aceea, aşa orbi cum erau, arhiepiscopul i-a îndemnat să se boteze. După botez, ochii sufletului lor s-au deschis şi au crezut în Hristos, Mântuitorul întregii omenirii, ei, împreună cu regele şi toată curtea acestuia, în jur de 1500 de persoane din acel oraş.

Era miezul nopţii când citeam toate acestea, şi, deodată, aud trei lovituri în acoperişul casei şi, speriat, am închis cartea şi m-am întins în pat. Apoi, am auzit bătăi în uşă, uşa s-a deschis şi a intrat Domnul Iisus Hristos, având în mână o bucată de bumbac înmuiat în untdelemn şi cu acesta m-a uns pe frunte în semnul Crucii şi mi-a zis: ,,Pavele, Pavele, de mâine vei fi al meu. Oricine ar veni mâine la tine, tu să nu te clatini în credinţa ta căci Eu voi fi cu tine”. Imediat m-am ridicat şi am povestit soţiei mele tot ce s-a întâmplat, şi am spus întregii familii să aibă grijă şi să nu se clatine în credinţă, şi nici să nu se lase amăgiţi cu vreo sumă de bani, oricât de mare ar fi aceasta. În dimineaţa următoare, ceea am prevăzut, din păcate, s-a întâmplat.

Ispita banilor

În dimineaţa următoare, ziua întâi a sărbătorii iudaice a Cincizecimii au venit la mine acasă toţi membrii Consiliului Comunităţii, în jurul orei 11, încercând să mă facă să îmi schimb părerea, oferindu-mi o sumă foarte mare de bani. În aceeaşi zi au venit şi câteva rude de-ale mele din Kerkira, care au încercat să mă atragă în acelaşi fel. Dar eu, înştiinţat fiind de Domnul Hristos, am rămas ferm, împreună cu familia mea în credinţa pe care atunci o descoperisem, prin botezul nostru în numele Dumnezeirii Celei Întreit în Persoane, Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.

8 iunie 1952

În continuare, l-am înştiinţat pe Înaltpreasfinţitul mitropolit al Artei, Serafim, că dorim să ne botezăm. Astfel, pe 8 iunie 1952, în Duminica Cincizecimii în Biserica Ortodoxă, la orele 12 ale amiezii a avut loc botezul meu, precum şi a celor trei membri ai familiei mele, în faţa clerului, a oficialităţilor oraşului şi a mulţimii de credincioşi, care depăşea trei mii de persoane.

Epistola lui Pávlos Fotíou, fost rabin în oraşul Arta, către rabinii şi fruntaşii poporului iudeu

Iar cei ce vor rămâne din voi se vor usca pentru păcatele lor în pământurile vrăjmaşilor voştri, se vor usca şi pentru păcatele părinţilor lor. Atunci îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, cum au săvârşit ei nelegiuiri împotriva Mea şi au păşit împotriva Mea”. (Levitic 26, 39-40)

Iubiţii mei iudei, iată explicaţia pentru distrugerea noastră de zi cu zi, chiar şi pentru ceea ce am întâmpinat din partea germanilor care ne-au luat din casele noastre şi ne-au exterminat, din pricina păcatelor părinţilor noştri care au răstălmăcit înţelesul Dumnezeieştilor Scripturi şi L-au răstignit fără a avea vreo vină, pe Cel aşteptat, pe Mesia Hristos, aruncând păcatul acestei crime asupra noastră, atunci când, plini de ură şi stăpâniţi de diavolul, fariseii au spus în faţa în faţa lui Pilat: ,,Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27, 25), iar ceilalţi prezenţi au aprobat spunând ,,Amin”, iar de atunci suntem persecutaţi de către toţi.

De ce, iubiţii mei, nu acceptaţi existenţa Mântuitorului, Cel mai înainte de veci, aşa după cum scrie în cartea Facerii, acolo unde este folosit numărul plural, adică ,,Bereshit bara Elohim” (,,La început a făcut Dumnezeu…”). Cui s-a adresat Dumnezeu atunci când a zis ,,să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26)? Nu aţi citit niciodată rugăciunea pe care patriarhul Iacov a dat-o fiului său, Iuda? Nu a spus el: ,, Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Şilo (împăciuitorul), Căruia se vor supune popoarele” (Facere 49, 10)? Cine era Şilo ?

Căutaţi, iubiţilor, cercetaţi Scripturile şi vedeţi că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, fiindcă psalmistul spune: ,,Fiul Meu eşti Tu, Eu, astăzi Te-am născut” (Psalm 2, 7). Primiţi rugăciunea pe care a profeţit-o David spunând: ,,Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine. Pentru ce m-ai părăsit?” (Psalm 21, 1), la care fac referire evangheliştii, şi pe care a spus-o Hristos când era pe cruce, ,, Eli, Eli, lama sabahtani” adică, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” (Matei 27, 46; Marcu 15, 34-35). Primiţi cuvintele psalmului care spune: ,,Străpuns-au mâinile şi picioarele mele” (Psalm 22, 18) şi ,,Împărţit-au hainele mele loruşi iar pentru cămaşa mea au aruncat sorţi” (Psalm 21, 20). Sau: ,,Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet” (Psalm 68, 25), care toate s-au împlinit în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum scriu Sfinţii Evanghelişti: ,,Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă Locul Căpăţânii, i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, iar El, gustând, nu a vrut să bea. Şi, după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui aruncând sorţi” (Matei 27, 33-35; Marcu 15; Luca 23; Ioan 19, 23-27, 25).

Citiţi, iubiţilor, despre vânzarea Lui de către Iuda pentru 30 de arginţi despre care a profeţit Zaharia, spunând: ,,Şi au socotit simbria mea 30 de arginţi. Şi a spus Domnul către mine: Aruncă olarului preţul acela scump cu care am fost preţuit de ei. Şi am luat acei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria Templului Domnului, pentru olar” (Zaharia 11, 12-13), şi despre care ne scriu sfinţii evanghelişti că s-a împlinit în persoana lui Iisus: ,, Atunci, unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei 26, 15-16).

Primiţi, iubiţilor, şi cuvântul care spune ,,Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte şi vor pune numele Lui Emanoil”, despre care scrie proorocul Isaia (Isaia 7,14) şi care s-a împlinit tot în persoana lui Hristos, aşa cum vedem în Evanghelia lui Matei (Matei 1, 18, 23). Aşadar, de ce v-aţi împietrit inimile, de ce nu vă pocăiţi şi de ce respingeţi Sfânta Scriptură, cartea care cuprinde în ea tot adevărul, şi viaţa veşnică?

În sfârşit, nu aţi citit deloc despre tragedia noastră, despre exterminarea noastră de către germani, despre care găsim scris la profetul Maleahi, în ultimul capitol, unde sunt scrise următoarele: ,,Poporul Meu va zice: Ce folos pentru noi să-L avem pe Dumnezeu? Noi vedem poporul nostru şi asta ne este de ajuns”.

Aşadar, cel care are râvnă şi vrea să cerceteze şi să afle despre Hristos, să cerceteze acest capitol (Maleahi, capitolul 3) şi va vedea că aceasta am făcut noi în 1938, când a avut loc Consiliul Mondial al Comunităţilor Evreieşti, şi când s-a hotărât să nu se mai lucreze cinci zile pe săptămână, ci şase, şi, în acest fel, am desfiinţat sabatul.

Care a fost rezultatul? Germania a declanşat războiul şi ne-au luat în ţara lor şi ne-au făcut una cu pământul.

În sfârşit, iubiţii mei, vedem că în limba părinţilor noştri, limba ebraică, există un cuvânt care este scris cu litere mai mari decât celelalte cuvinte, şi care este pronunţat mai cu putere şi cu intonaţie diferită. ,,Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, aşa după cum am grăit Eu la muntele Horeb”. Este nevoie ca fiecare să studieze cu mare atenţie capitolul acesta, precum şi capitolul XXVI din Levitic unde scrie despre toate nenorocirile care s-au abătut asupra poporului evreu din pricina neascultării Legii Lui Dumnezeu, până când am rămas un pumn de oameni pe acest pământ. Iar la sfârşit scrie că cei care se vor întoarce la Dumnezeu trebuie să ceară iertare de la El şi să se căiască pentru păcatele lor şi pentru păcatele părinţilor lor. Nu cred că vreunul dintre noi se îndoieşte de faptul că am rămas 10%, adică câte unul sau doi din fiecare familie. ,,Întoarce-ţi faţa către noi, Doamne, şi noi ne vom întoarce către tine. Înnoieşte zilele vieţii noastre ca odinioară”.

Iubiţii mei, nu vă vorbesc fiindcă aş urmări să câştig foloase materiale de pe urma acestui lucru, vă vorbesc prin harul Duhului Sfânt pe care L-am primit înlăuntrul meu prin Domnul nostru Iisus Hristos în ziua botezului meu. Vă vorbesc cu pocăinţă, atât vouă, cât şi întregii omenirii în Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Mesia şi Mântuitorul tuturor păcătoşilor care se pocăiesc şi, astfel, să devenim toţi, într-o zi, o singură turmă, având singur păstor pe Iisus Hristos. Amin.

Cu dragoste în Hristos, Pavlos Fotíou

Sursa: Revista Sfântul Filótheos din Páros nr. 7, Ianuarie-Aprilie 2003/pemptousia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.