15 Mar

Meditaţie la Duminica a doua din Postul Mare

Duminica de încununare a săptămânii este închinată marelui Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigore Palama, apărătorul şi teologul luminii celei dumnezeieşti, pe care văzând-o ucenicii pe Tabor, la Schimbarea Domnului la Faţă, n-ar fi mai vrut să se lipsească de ea şi au zis: „Doamne, bine este nouă aicea!”.

După popasul din Duminica Ortodoxiei, săptămâna a doua urmează cu rânduiala obişnuită. Totuşi sfintele slujbe, cântările şi citirile de la utrenie şi vecernie, îmbărbătându-ne în ostenelile duhovniceşti, în fiecare săptămână stăruie asupra unei teme deosebite. în săptămâna aceasta ni se pun înainte pilde din Vechiul Testament.

Adam, nepostind, a luat moartea pentru neascultare; ci noi, să postim ca să câştigăm Raiul; Postul aduce mari daruri celor ce-l lucrează. Astfel, prin post Moise s-a făcut văzător de Dumnezeu şi a primit Legea, iar Ilie s-a arătat mergător pe cer în căruţa de foc. Să ne facem şi noi ca Ilie, căruţă din cele patru bunătăţi: rugăciunea, milostenia, smerenia şi postul. Cei trei tineri întăriţi cu postul s-au arătat mai tari decât focul; şi noi, prin post vom scăpa de focul gheenei.

Postul este nedesăvârşit fără smerenie şi milostenie. Deci să-l împodobim cu iertarea celor ce ne-au greşit şi cu milostenia şi cu îndurarea spre cei săraci, făcută în ascuns, ca să nu ştie stânga lucrul dreptei. Că nimic nu mântuieşte pe suflet ca dăruirea la cei lipsiţi, iar milostenia unită cu postul izbăveşte de moarte. Deci să mâncăm darurile Duhului ca pe nişte bucate şi ca o băutură să bem izvoarele lacrimilor şi să aducem laudă lui Dumnezeu veselindu-ne în aşteptarea bucuriei celei mari de la capătul postului. „Doamne, învredniceşte să mergem lesne spre cele viitoare şi să ajungem încununaţi şi la stăpânească ziua învierii tale”.

Duminica de încununare a săptămânii este închinată marelui Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigore Palama, apărătorul şi teologul luminii celei dumnezeieşti, pe care văzând-o ucenicii pe Tabor, la Schimbarea Domnului la Faţă, n-ar fi mai vrut să se lipsească de ea şi au zis: „Doamne, bine este nouă aicea!”.

Dumnezeu este lumină; Eu sunt Lumina lumii”, zice Domnul (Ioan 8, 12), iar Biserica mărturiseşte: lumină este Tatăl, lumină Fiul, lumină şi Duhul Sfânt (Slujba Cincizecimii). Tatăl S-a arătat în rugul aprins de pe Horeb şi în norul luminos, Fiul mai strălucit ca soarele pe Tabor, iar Duhul în chip de limbi de foc la Cincizecime. Lumină este slava Dumnezeirii, slava zilei celei neînsemnate, în care se vor desfăta veşnic în cer sfinţii, care „vor străluci ca soarele”căci lumina este slava vieţii veşnice.

De această lumină însă, se pot împărtăşi oamenii, pe cât este cu putinţă, încă fiind în trup. Au văzut-o cu ochii trupeşti ucenicii pe Tabor şi mulţi Cuvioşi ai Patericului au fost văzuţi înconjuraţi de lumină sau aprinşi ca focul. Cuviosul Pavel din Latro a fost văzut tot foc şi mantia sa ca o flacără mare, iar degetele mâinilor înălţate în rugăciune, ca nişte făclii aprinse; Sfântul Grigorie Decapolitul adesea era văzut de ucenicul său luminos ca soarele, iar din gură ieşea foc când vorbea. Mai aproape de vremea noastră, Sfântul Serafim de Sarov s-a arătat prietenului său, credinciosului Motovilov, luminos ca soarele, iar Cuviosul Marchian, închisul de la Pecerska, în vremea nopţii strălucea ca o lumină dumnezeiască, încât niciodată nu aprin­dea lumânare în chilie, căci putea citi la acea lumină. Şi vieţile sfinţilor sunt pline de acest fel de pilde.

Dar pentru a se învrednici de această strălucire, omul trebuie să se pregătească cu multă osteneală, precum lămureşte Sfântul Grigorie Decapolitul pe ucenicul său. „Si tu, fiule, zice el, dacă te vei nevoi să te curăţeşti pe tine de patimile trupului şi ale sufletului şi dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor şi dacă te vei ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu, ca El însuşi să le dezrădăcineze cu focul cel dumnezeiesc şi să înmulţească în sufletul tău rodirea faptelor buhe, atunci şi tu te vei face lăcaş curat al lui Dumnezeu şi cuvintele tale vor străluci” (Viaţa sa).

Lucrul este firesc în stadiul cel duhovnicesc. Aşa cum toate lucrurile, prin foc se prefac în lumină: şi apa, şi lemnul şi fierul etc. şi cu cât focul este mai tare şi lumina este mai puternică, tot aşa şi omul, prin focul credinţei, al nevoinţelor duhovniceşti, prin rugăciune, curăţire de patimi şi lucrarea virtuţilor, se face tot mai străveziu şi lasă să se vadă în afară lumina harului care sălăşluieşte într-însul de la Botez. Lumânarea pe care o pune credinciosul în sfeşnic, untdelemnul pe care îl pune în candelă, arată şi acest lucru: că omul poate şi trebuie să se prefacă în lumină, aşa cum se preface ceara din lumânare şi untdelemnul din candelă. „Eu sunt Lumina lumii”, zice Domnul apoi le spune şi ucenicilor: „Voi sunteţi lumina lumii”arătându-ne că numai aprinzându-ne din Lumina – Hristos, ne prefacem în lumină.

Calea luminii este deschisă tuturor credincioşilor, dar precum ne-au arătat şi pildele de mai sus, de ea s-au învrednicit mai ales cuvioşii cei mari şi pustnicii cei retraşi de lume, trăind în sfânta isihie, prin despătimire totală, prin îndeletnicirea cu vederile cele dumnezeieşti şi prin neîncetata lucrare a sfintei trezvii şi rugăciunea minţii în inimă, pecetluită cu preadulcele nume al Domnului Hristos: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Săvârşită cu ascuţită trezvie, cu adunarea minţii în inimă, cu credinţă neîndoielnică, cu dragoste aprinsă către Domnul şi cu sfântă evlavie, această rugăciune curăţă pe om de toată materia cea vrescuroasă a patimilor, îl face străbătut de Duh şi luminos, şi-l învredniceşte să vadă Lumina Dumnezeirii încă în trup fiind, ca o arvună a vieţii celei fericite şi veşnice.

Dacă harul de a străluci în această viaţă îl dăruieşte Dumnezeu numai aleşilor Săi, apoi strălucirea veacului viitor, unde „drepţii vor străluci ca soarele”este hărăzită tuturor celor mân­tuiţi. Spre aceasta ne pregătesc şi nevoinţele Sfântului Post.

Cu adevărat, „minunată este această vreme a postului”precum zice cântarea. În duminica trecută ne-am închinat chipurilor celor frumoase ale sfinţilor şi ne-am aprins cu dorul de a-i urma şi a ne asemăna lor; în aceasta ne-am ridicat şi mai sus: ne-am urcat pe Taborul cel luminos şi ne-am învăţat lucrarea cea de taină a sfintei rugăciuni, ca întru lumina Domnului să vedem şi noi lumină. Ca să ne aprindă şi mai mult dorirea de a ne sui în muntele Domnului, Biserica s-a împodobit cu tot ce are mai de preţ în aceste zile: cu sfintele icoane, cu rugăciunea cea de taină şi s-a înveşmântat cu lumina cea neînserată.

„Doamne, bine este aici!”

„Veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului nostru şi înălţându-ne cu duhul întru lumină, să vedem lumină…”

(Protosinghel Petroniu TănaseUşile pocăinţei. Meditaţii duhovniceşti la vremea Triodului, Editura Doxologia, Iaşi, 2012)

www.doxologia.ro

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.