19 Nov

Scurt istoric al Postului Crăciunului

A doua perioadă mai lungă de post, după cea a Postului Paştelui, este Postul Crăciunului, cunoscut în graiul poporului nostru ortodox şi drept Patruzecime (gr.). Şi acesta, la rândul său, durează patruzeci de zile, dar nu are rânduiala asprimii Postului Mare (gr. Patruzecimea Mare). Începe pe 15 noiembrie şi se încheie pe data de 24 decembrie.

Sărbătoarea Naşterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă al doilea mare praznic împărătesc din calendarul creştin. Până la mijlocul secolului al IV-lea, Biserica Răsăritului sărbătorea Naşterea Domnului deopotrivă cu Botezul lui Hristos, praznic comun numit Epifania, şi ţinut în aceeaşi zi, pe data de 6 ianuarie. Crăciunul a fost introdus în spaţiul răsăritean ca sărbătoare distinctă, prăznuit pe 25 decembrie, pe filon apusean, la sfârşitul secolului al IV-lea.

Sfântul Ioan Gură de Aur, cel dintâi care vorbeşte despre sărbătoarea Crăciunului, o numeşte „maică a tuturor sărbătorilor” şi, în jurul anului 386, ne aduce la cunoştinţă faptul că «încă nu s-au plinit zece ani când ni s-a făcut nouă cunoscută această zi [de praznic]».

gennish in

Odată cu separarea sărbătorii comune de mai înainte şi consacrarea celor trei praznice distincte, Naşterea Domnului pe 25 decembrie, Tăierea Împrejur pe 1 ianuarie şi Botezul pe 6 ianuarie, s-a constituit şi ciclul celor douăsprezece zile praznicale (gr. Dodekaímeron), adică perioada cuprinsă în intervalul 25 decembrie – 6 ianuarie. Astfel, s-a menţinut într-o anumită măsură unitatea celor două mari sărbători, cea a Naşterii, respectiv a Botezului Domnului.

Marea însemnătate pe care noua sărbătoare a Crăciunului a dobândit-o odată cu trecerea timpului în conştiinţa Bisericii, respectiv evlavia credincioşilor, mai cu seamă a monahilor, explică împrejurările rânduirii Postului dinaintea Crăciunului. În mod sigur, a existat şi influenţa din partea Postului Paştilor, perioadă de patruzeci de zile deja statornicită în Biserică.

Postul, asemenea sărbătorii, ca pregătire pentru întâmpinarea Naşterii Mântuitorului, a apărut mai întâi în Apus, unde acest post se numea Patruzecimea Sfântului Martin, întrucât începea odată cu prăznuirea acestui Sfânt al bisericii Apusene. Acelaşi lucru s-a repetat şi în spaţiul nostru, unde postul Crăciunului este numit de mulţi Postul Sfântului Filip, din moment ce începe tocmai în următoarea zi după prăznuirea acestui Sfânt Apostol. Primele mărturii istorice pe care le avem despre postul dinaintea Crăciunului datează din secolul al V-lea, pentru spaţiul apusean, respectov din secolul al VI-lea, pentru cel răsăritean. La acesta fac referire, dintre scriitorii răsăriteni, Anastásios Sinaítis, Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, precum şi Theódoros Válsamon, Patriarhul Antiohiei.

Se pare că, la început, postul nu dura multe zile. Theódoros Válsamon, scriind despre obiceiurile secolului al XII-lea, epoca în care a trăit, notează în mod clar faptul că postul Crăciunului dura şapte zile (gr. Heptahemeron). Însă, sub înrâurirea Postului Paştelui, a fost şi acesta prelungit, acoperind mai apoi o perioadă de patruzeci de zile, fără însă a prelua şi asprimea acestuia.

post in

Rânduiala postului

Pe întreaga durată a celor patruzeci de zile nu se consumă carne, produse lactate şi ouă. Este însă dezlegare la peşte în toate zilele, mai puţin, fireşte, miercurea şi vinerea, de la începutul perioadei de post şi până pe data de 17 decembrie (de notat faptul că există particularităţi locale ale postului, cu deosebiri între spaţiul grecesc şi cel românesc, n. tr.). Dezlegare la peşte este, totodată, şi de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, indiferent în ce zi ar cădea.

De pe 18 până pe 24 decembrie, ajunul Crăciunului, este dezlegare la vin şi untdelemn, cu excepţia, desigur, a zilelor de miercuri şi vineri, pentru care este rânduit un post fără untdelemn. De asemenea, tot cu hrană uscată se ţine şi prima zi de post, 15 noiembrie, precum şi ziua de ajun, cu excepţia cazului în care acestea cad sâmbăta sau duminica.

Postul: înfrânare de la tot păcatul

Totodată, suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului de bucate, ci să ne şi înfrânăm şi de la tot păcatul, astfel încât, după cum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ocolind grăirea de rău, minciuna, vorba deşartă, batjocura, mânia şi, în genere, orice păcat pe care îl săvârşim cu limba. Este şi un post al ochilor: să nu vedem lucruri deşarte, să nu căpătăm îndrăzneala privirii, să nu stăruim privindu-i pe ceilalţi cu obrăznicie. De altfel, şi mâinile şi picioarele trebuie împiedicate de la tot lucrul rău. (Avva Dorotei al Gazei)

ÎPS Symeon, Mitropolit de Nea Smýrni

I Nisteía tis Ekklisías, Arhim. Simeon Koútsas, Ed. Apostolikí Diakonía, p. 88-92.

http://www.pemptousia.ro/2013

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.