09 Jul

Smerenia cea înțeleaptă

Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice

Preot Boris Răduleanu

Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite.

Dacă le desparţi greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără înţelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie. Pentru smerita cugetare trebuie să stai cu mintea în inimă, spun Sfinţii Părinţi.

Înţeleaptă fiind smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice. Iisus Hristos, chipul smereniei şi al blândeţei înfruntă şi mustră pe cei mândri, pe fariseii şi cărturarii făţarnici. De asemenea El izgoneşte din templu pe vânzătorii de animale şi schimbătorii de bani, care nesocoteau sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu. Tot aşa Petru, în smerenia lui înţeleaptă înfruntă pe conducătorii poporului său. Fiind chemat în faţa Sinedriului şi primind poruncă să nu mai vorbească de Iisus a răspuns: „Este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu?” (F.Ap. 4, 1). În înţelepciunea lui smerită ne-a dat şi nouă un exemplu pentru a şti pe cine şi cum să ascultăm.

Biserica, ne arată smerenia înţeleaptă ca fiind virtute necesară pentru a ni se deschide „uşile pocăinţei”. Cum am putea porni altfel pe calea pocăinţei dacă nu am fi conştienţi de păcatele noastre? De aceea fără smerenie nu poate fi nici pocăinţă nici evoluţie spirituală … nimic. Dacă omul a căzut prin mândria minţii, poate birui numai prin virtutea ce i se opune: smerenia. Ca urmare la baza tuturor virtuţilor se află smerenia înţeleaptă, iar la baza tuturor răutăţilor găsim mândria, pofta, invidia etc. Coroana virtuţilor este iubirea, iar culmea răutăţilor este justificarea păcatelor care se face din mândria de a ieşi nevinovat.

Din Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 17-18

29 Jun

Rugaţi-vă cu osârdie pentru copii!

“De fiecare dată când vă va răni drept în inimă nedreptatea fiului, împrospătaţi-vă credinţa că aici este mâna Domnului şi că Domnul vă trimite un lucru pentru care veți dobândi mântuirea.

Rugaţi-vă cu osârdie pentru copii, şi Dumnezeu îi va păzi în rânduielile cele bune pe cei care vor să fie păziţi şi caută asta.”Sf. Teofan Zãvorâtul

 

29 Jun

Gând pentru aproapele

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
(Sfântul Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, cap. 13)

29 Jun

Desenul zilei

29 Jun

29 iunie, Sfinții Apostoli Petru și Pavel

29 Jun

Ce este curajul?

“Ce este curajul?
Curajul nu înseamnă să nu te temi;înseamnă să găsești la Dumnezeu

tăria de a face ceea ce trebuie să faci-fie că te temi sau nu!


Doamne, dă-ne puterea aceasta cu mijlocirile Sfinților Apostoli Petru și Pavel!”

(Arhim.Nectarie Clinici, Sihăstria Putnei)

 

20 Jun

Gând pentru aproapele

IMG_5581“Prin durere Dumnezeu ne strigă de pe calea rătăcită, ne cheamă să ne venim în fire, să ne orientăm spre adevăr şi lumină. A asculta limbajul durerii înseamnă a pune început bun la o bună comunicare cu sine şi cu semenii. A-ţi asculta durerea înseamnă a-L auzi peDumnezeu şi a începe să-L asculţi activ, înţelegând şi lucrând cele auzite cu cuvântul, cu gândul şi cu fapta.”(Monahia Siluana Vlad)

20 Jun

Răbdare nu este suportarea cuiva

Răbdare nu este suportarea cuiva. Când spun că suport pe cineva, este ca şi cum aş spune: „Acela este vai de el, eu sunt bine şi-l suport”.

Răbdarea adevărată este să simt vinovăţie pentru starea lui şi să mă doară pentru el. Aceasta are multă smerenie şi dragoste, şi atunci primesc Harul lui Dumnezeuşi este ajutat şi celălalt. Să presupunem că văd pe cineva şchiop sau surd sau drogat; trebuie să gândesc: „Dacă aş fi fost eu într-o stare duhovnicească bună, aş fi rugat pe Dumnezeu şi l-ar fi făcut bine”, pentru că Hristos a spus: Vă voi da putere să faceţi minuni mai mari decât Mine, şi astfel vine durerea, dragostea pentru acela.

11653463_917026688358026_6430679_n

În timp ce, dacă spun: „Ei, ce să-i fac? Este infirm, să stau puţin alături de el; de altfel voi avea şi plată”, atunci îl suport pe aproapele şi mă îndreptăţesc pe mine însumi că mi-am făcut datoria.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 103)

doxologia.ro

20 Jun

Se apropie Nașterea Sf.Ioan Botezătorul(24 iunie)

30 May

Îngerii cântau…Duhul Sfânt’ slăveau!

11425292_913709848689710_1751448079_n

30 May

Mâine …sosesc Rusaliile

29 May

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

Să nu uităm că, adesea, singura Biblie pe care unii oameni vor avea prilejul s-o citească este chiar viața noastră de creștini care-și asumă creștinismul lor, lucrându-l în fiecare aspect al traiului de zi cu zi. Singurul Hristos cu care mulți vor face cunoștință va fi doar Acela care le va vorbi prin gura noastră sau îi va ajuta cu mâinile noastre. Poate că vom simți cum inima noastră se lasă cucerită, încet-încet, de dorința de a nu-L mai ține pe Dumnezeu aruncat într-un ungher al vieții, ci de a-L invita în casa și în inima noastră. Și vom înțelege că multe se pot negocia, dar nu și bucuria de a fi și de a rămâne, cu orice preț, ai lui Hristos.

Foto: Oana Nechifor

Un tânăr luat prizonier de război, călcat în picioare și discriminat pe criterii de naționalitate și religie, persecutat și apoi tentat să renunțe la credință, cu tot felul de promisiuni, a găsit puterea să-și asume un drum care, pentru mulți, înseamnă „ratarea vieții”.

Chinuit și legat, rupt de țara în care s-a născut și de toți cei pe care-i iubea, ajuns ţinta batjocurii tuturor, tânărul înțelege că, fizic, nu mai este propriul său stăpân, dar că mintea și sufletul îi sunt libere. Mai libere ca oricând.

Ispitit și chinuit ca să-şi lepede credinţa, răspunde că preferă să moară, decât să cadă în acest înfricoşător păcat. Celui care dobândise drept de viață și de moarte asupra lui îi spune: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă obligi să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul, decât credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri!”.

Printr-o minune, este lăsat în viață și ajunge să doarmă într-un grajd, cu animalele. Să trăiești într-o veșnică putoare care-ți întoarce stomacul pe dos, încasând mereu copite, primind mâncare cât să nu mori de foame, muncind până cazi în brânci – poate fi acesta, oare, visul de viață al cuiva?

Aceasta ar putea fi istoria unui supraviețuitor al persecuțiilor care decimează creștinii și azi, în lumea anului 2015. Dar, acum cruzimea nu mai dă cu virgulă. Nu mai lasă nici o fereastră întredeschisă, prin care cei prinși să scape și creștini, și cu viață.

Este povestea adevărată a Sfântului Ioan Rusul, care a trăit la sfârșitul secolului al XVII-lea. Un tânăr ca toți tinerii, până într-o zi. Devenit prizonier, și-a negociat viața, dar a refuzat să-și negocieze și credința. Pentru că știa că, odată pierdută temelia sufletului, trupul și viața i s-ar fi ruinat ca o casă părăsită, indiferent ce confort și plăceri ar fi ajuns să primească în schimbul trădării lui Hristos.

Ce l-a ținut viu și teafăr la minte pe tânărul acesta? Ce l-a ținut sănătos și puternic, de ajunsese să-și împartă puțina hrană celor mai săraci decât el? Ce l-a ajutat să-și păstreze demnitatea de creștin lucrător și treaz la inimă, care-și făcea rugăciunile și care vorbea cuDumnezeu – să nu uităm! – dintr-un grajd infect? Ce l-a învățat să cucerească și să înmoaie inimile stăpânilor, de au ajuns să-l prețuiască și să-l roage să se mute din grajd în casă – pentru că minunile pe care Sfântul Ioan le făcea cu rugăciunea uimeau toată comunitatea musulmană în care trăia?

Acel ceva care ne poate ajuta și învăța, care ne poate ține întregi și pe noi, în vremurile noastre nebune, de război mental și sufletesc. Legătura de prietenie și iubire cu Dumnezeu. Când ni se iau toate, când ni se smulg toți cei pe care-i iubim, când asupra noastră se prăvălește cel mai negru scenariu de viață pe care ni l-am putea imagina,dacă ne ținem strâns credința, dacă nu-I dăm drumul lui Hristos, care ne ține mereu strâns de mână, totul va fi bine. Poate că nu va fi „perfectul” pe care, fantezist, ni l-am imaginat. Probabil că nu va fi „succesul” a cărui rețetă se găsește în (pe?) toate canalele (tv). E foarte posibil să ne înfingă mulți în piept, cu satisfacție, insigna de „ratați”ai vreunei corporații – dar toate astea nu mai au putere asupra noastră. De ce? Pentru că, deși fizic putem fi loviți, umiliți, legați, lipsiți de libertate, dacă nu-I dăm drumul de mână lui Dumnezeu, în viața noastră totul va fi bine.

Avem – încă – libertatea de a merge la biserică. Nu suntem nevoiți să ne furișăm noaptea, ca Sfântul Ioan Rusul, la câte-o slujbă.

Avem încă bucuria de a ne spovedi și de a ne împărtăși la Sfânta Liturghie și în lumina soarelui (Sfântul Ioan a primit ultima împărtășanie adusă pe ascuns, într-un măr scobit pe dinăuntru, de către duhovnicul lui, care pentru asta a traversat un cartier în care oricând risca să fie linșat pentru credința lui).

Dacă încă nu ne-am împrietenit cu Dumnezeu, dacă încă nu ne-am lăsat cuceriți de iubirea Lui necondiționată… nu-i niciodată prea târziu. Din orice război, real sau sufletesc, ne-am întoarce, El e aici, ne așteaptă.

Dacă Sfântul Ioan Rusul – și atâția sfinți, mucenici, mărturisitori, știuți și neștiuți – au ales mai degrabă să fie torturați, umiliți sau uciși, să renunțe la un „viitor” călduț sau chiar strălucit, decât să-și arunce credința la gunoi, atunci ce dulce și minunat trebuie să fie Dumnezeu! De dragul Lui, ei au ales să îndure orice suferință, numai să nu-L piardă, să nu-L scape din strânsoarea mâinilor și din cămara inimii.

Să nu uităm că, adesea, singura Biblie pe care unii oameni vor avea prilejul s-o citească este chiar viața noastră de creștini care-și asumă creștinismul lor, lucrându-l în fiecare aspect al traiului de zi cu zi. Singurul Hristos cu care mulți vor face cunoștință va fi doar Acela care le va vorbi prin gura noastră sau îi va ajuta cu mâinile noastre. Singurul Tată Ceresc pe care Îl vor simți protejându-i, s-ar putea să-L pre-simtă în comportamentul nostru firesc, generos și dezinteresat.

Și noi, asemenea stăpânilor Sfântului Ioan Rusul, poate că vom simți cum inima noastră se lasă cucerită, încet-încet, de dorința de a nu-L mai ține pe Dumnezeu aruncat într-un ungher al vieții, ci de a-L invita în casa și în inima noastră. Și vom înțelege că multe se pot negocia, dar nu și bucuria de a fi și de a rămâne, cu orice preț, ai lui Hristos.

doxologia.ro

29 May

Gând pentru aproapele

“Desăvârşirea creştină în esenţă constă în două lucruri: în iubire şi smerenie. Sfântul Isaac Sirul spune că: „Desăvârşirea este o prăpastie de smerenie”, o smerenie nesfârşită, iar Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni zice: „Înveşmântaţi-vă cu iubire care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3, 14).”(Arhim.Teofil Părăian)

29 May

29 Mai 1453, Căderea Constantinopolului!!!

29 May

Hristos S’a înălțat!

25 May

Șapte ani de arhierie

Șapte ani de arhierie în Episcopia Spaniei și Portugaliei

Cu 7 ani în urmă, la Alcala de Henarez, pe data de 25 mai 2008, Preasfinția Sa a fost hirotonit și intronizat ca episcop titular al Episcopiei Ortodoxe Române cu jurisdicția în Spania și Portugalia; ca și atunci, și astăzi, 25 mai 2015, a fost o zi aleasă, marcată de o bucurie vibrantă și emoție.

Dimineața, de la ora 09:00 mulțime de preoți și credincioși din eparhie, s-au adunat la biserica catolică din Villalbilla, unde, după primirea ierarhilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească într-un numeros sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice în limba română și spaniolă, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Iosif a ținut un scurt cuvânt de învățătură explicând evanghelia citită.

După săvârșirea sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, a ținut un cuvânt în care a evocat cele mai importante momente din cei 7 ani de slujire explicând că lucrarea la care Preasfinția Sa a fost chemat este a lui Hristos și tot prin El se  duce și la bun sfârșit. A mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toate cele săvârșiteîn acești șapte ani, Înaltpreasfințitului Iosif, ierarhilor prezenți, preoților, preoteselor și tuturor celor prezenți la acest ceas aniversar.

În numele preoților, cuvânt de felicitare a rostit Preacucernicul Părinte Prof. Dr. Teofil Moldovan, vicarul general al Episcopiei.

La acest însemnat moment aniversar a fost prezent și Don Juan Antonio, Episcopul romano-catolic de Alcala de Henares,care s-a arătat onorat de prezență, mulțumind pentru invitație și colaborare. De asemenea, au fost prezente și înalte oficialități ale statului român, dintre care amintim pe domnul Ion Vâlcu, Ambasadorul României în Regatul Spaniei.

După încheierea discursurilor, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, bucurându-se de acest moment aniversar marcant din viața Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.(Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei)

 

21 May

Domnul să fie cu tine!

21 May

Înălțarea Domnului

“Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, nicidecum despărţindu-Te, ci rămânând nedepărtat şi strigând celor ce te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”.(Condacul Înălțării Domnului)

21 May

Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena

Mulți ani binecuvântați tuturor ce poartă numele

Sfinților Împărați Constantin și mama sa, Elena!!!

21 May

Gând pentru aproapele

16 May

Gând pentru aproapele

“Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm iniţiative. Atitudinea de: „parcă ce rău am făcut eu!”, „eu n-am făcut rău nimănui!”, „fac şi eu ce pot!”, „dacă nu pot mai mult!” este — vorba lor — o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stârnitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.”(Părintele Nicolae Steinhardt)

16 May

Duminica orbului din naștere

16 May

Răutatea ne orbește

De acest simplu adevăr ne vom aduce aminte în cuprinsul Slujbei Duminicii Orbului (Io. 9, 1-38). Iisus mergea alături de ucenicii Lui. Pe cale întâlnesc un om orb din naştere. Ucenicii nu reuşesc să înţeleagă şi îşi aduc aminte de Paraliticul pe care Învăţătorul lor îl vindecă şi apoi îl avertizează să nu mai păcătuiască pentru a nu ajunge într-o stare şi mai rea decât cea dinainte. Aşa că Îl întreabă pe Iisus: “Cine este de vină pentru starea acestuia? Cine a păcătuit, astfel că el nu vede, el sau părinţii lui?”

orb, tetraevangheliar copt, 1684, Walters Art Museum, Baltimore

Iisus le răspunde: nici primul caz, nici celălalt nu sunt adevărate. Însuși omul cu greu ar fi putut păcătui, de vreme ce aşa se născuse. Dar vina nu o poartă nici părinţii lui. Omul s-a născut orb pentru ca înaltele lucrări ale lui Dumnezeu să se poată arăta. Spunând acestea, Făcătorul lumii face lut folosind pământ şi salivă, pune lutul pe ochii omului şi îi spune să se ducă să se spele în scăldătoarea Siloam. Ziditorul pune lut pe lut şi reface natura decăzută. Omul cel fără de vedere Îi dă ascultare şi se întoarce văzând.

Restul istoriei arată adevăratele dispoziții ale oamenilor: cărturarii şi fariseii găsesc ne necrezut faptul că Iisus ar fi putut să lucreze un aşa miracol, în special într-o zi de sâmbătă. Aşa că, iar şi iar, îl interoghează pe cel ce fusese tămăduit. Cu toate acestea, ei nu sunt convinși şi trimit după părinții celui vindecat, pe care îi interoghează în mod repetat, urmărind să-i pună în dificultate cu întrebările lor. Bineînţeles, ei nu află răspunsul dorit şi nu fac decât să arate faptul că cei orbi sunt, de fapt, ei înşişi. Răutatea şi reaua lor voință îi împiedică să Îl recunoască pe Binefăcătorul neamului omenesc. Orbirea lor este atât de mare, încât subapreciază şi relativizează darurile divine, aceasta pentru a se promova pe sine că fiind presupușii ucenici legitimi ai lui Moise.

Barnabas-of-Neapolis

Pe de altă parte, omul care a fost orb, vindecat acum, se arată a fi o călăuză pentru cei care ar fi trebuit să vadă şi să știe anumite lucruri. Încăpăţânatei lor strădanii de a găsi neadevăruri în istoria sa, el îi răspunde direct: “Cum ar putea un păcătos să făptuiască asemenea miracole? De ce continuați să mă întrebați? Vreți oare şi voi să deveniți ucenicii lui?”. În cuvintele lui simple, pline de adevăr totodată, găsim şi confirmarea spuselor Psalmistului: “Domnul dă înțelepciunea Sa celor orbi” (Ps. 145, 8). El poate că-şi va fi petrecut timpul în întunecime trupească, dar se pare că receptorii sufletului său erau pregătiți să primească şi să încurajeze creșterea binecuvântării divine.

Astfel, să ne asigurăm şi noi că ochii noştri trupești şi sufletești sunt deschişi spre a vedea şi recunoaște binecuvântarea lui Dumnezeu. Să nu permitem, aşadar, răutăţii şi egoismului să ne orbească şi să nu mai vedem minunatele Sale lucrări.//pemptousia.ro

12 May

Gând pentru aproapele

Nimeni nu ne poate fura, frânge sau smulge nădejdea! În Hristos și cu Hristos biruim peste orice piedică! Să nu uităm că ispitele, piedicile, vin de la diavol, de la lume și de la noi înșine, mai ales!

12 May

Flori pentru aproapele

12 May

Milostenia

“Creştine! „Până când avem vreme!” – Să înscriem acest cuvânt apostolesc în inimile noastre. Acesta este timpul potrivit: vremea vieţii de aici. Numai astăzi putem face binele, putem da milostenie, iar în veacul viitor nu va mai fi timp pentru acestea. Să ne ostenim să semănăm acum, şi atunci cu bucurie vom secera; astăzi să ne ostenim pentru a face binele, şi atunci ne vom odihni. Aici să ne risipim averile noastre, şi acolo cu mult mai mult vom dobândi. Să dăm în mâinile sărmanilor argintul şi aurul nostru, şi atunci cu prisosinţă vom primi de la Domnul Hristos. Nu te teme, creştine! „Căci credincios este Cel ce a făgăduit” (Evrei 10, 23). Dă în mâinile săracilor argintul tău, căci Hristos a făgăduit să-ţi dea în schimb un câştig cu mult mai mare.”(Sfântul Tihon din Zadonsk)

12 May

Mândria

“Mândria e rătăcire nebună şi cea mai mare călcare de lege, iar îngâmfarea se naşte din necunoaşterea propriei neputinţe. Prin nimic altceva nu se cade şi nu se greşeşte, precum prin mândrie; nici îndreptarea inimii nu se face decât prin smerenie şi simplitate. Oricând şi oriunde s-a întâmplat căderea, înaintea acesteia a stat mândria.”(Sf.Dimitrie al Rostovului)

12 May

(Re)Întâlnirea cu Dumnezeu

“Omul care se obişnuieşte să trăiască în afara propriei sale vieţi ajunge să-şi transforme existenţa într-un adevărat coşmar – acesta e starea de iad, „întunericul cel mai din afară” în care va fi aruncat (Cf. Matei 6, 23 şcl.). Pentru că ne iubeşte şi vrea să ne venim în fire, să fim prezenţi în viaţa noastră, în ultimă instanţă Dumnezeu îngăduie suferinţa omului. În suferinţă omul este foarte, foarte viu, devine extrem de atent la el însuşi. Cu cât durerea îi este mai mare, cu atât omul este mai greu de distras de cele din jur sau de propriile sale gânduri: e cu totul preocupat de chinul pe care-l încearcă, se conştientizează pe sine până la cea mai adâncă fibră. De aceea suferinţa este o şansă, nu un blestem, este locul unde ne putem (re)întâlni – dacă alegem asta – cu noi înşine şi cu Dumnezeu.”(Pr. Constantin Sturzu, doxologia.ro)

12 May

Gând pentru aproapele

“Întâlnirea cu adevăratul nostru eu nu e posibilă decât dacă în această stare de prezenţă Îl chem şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a definit pe Sine prin cuvintele: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3, 14). Doar în El mă pot oglindi, mă pot vedea sau cunoaşte cu adevărat şi eu, omul. Dacă omul poate să fie absent din propria-i viaţă, Dumnezeu nu lipseşte niciodată. Dumnezeu este tot timpul prezent, de aceea El ne spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Nu spune că a bătut o dată sau de mai multe ori la uşă şi apoi a plecat; acţiunea Sa este una permanentă.”(Pr. Constantin Sturzu, doxologia.ro)

12 May

Cuvântul care zidește

“Experiența patristică, cu înţelepciune învaţă că sfânt este cel care mereu se ridică din cădere. Dar în paralel cu nevoinţa, făcută cu mărime de suflet, să avem ca sprijin în lucrarea pocăinţei şi rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.”(Arhim.Atanasie Anastasiu)