28 Jul

Se cuvine să mergem la plajă la mare?                

family-6

Răspunsul este da. Ar fi o greşeală mare să nu vă duceţi! Pentru că soarele e un doctor nemaipomenit de bun şi de scump, care ni se dă gratuit. Însă, şi acolo să fii stăpân pe tine. Nu te duce să păcătuieşti! Iar dacă îţi vin gânduri necuviincioase, stinge-le cu rugăciunea, şi tu te foloseşti de soare. Căci nu se poate fără rugăciune, nu se poate fără trăire, nu se poate fără trezvie. Doar nu te duci acolo să măsori trupurile oamenilor! Dacă te duci aşa, e inutilă şi întrebarea, te duci ca un păcătos!(Arhim.Arsenie Papacioc)

27 Jul

Un zâmbet din margarete…

27 Jul

Hristos, Lumina lumii!

20 Jul

’’Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul’’

Iubiţii mei, astăzi este sărbătorit un erou al credinţei şi al virtuţii, unul din cei mai mari bărbaţi ai lumii antice, ai epocii Vechiului Testament, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Precum stea de stea se deosebeşte în strălucire şi floare de floare se deosebeşte în înfăţişare şi parfum, aşa şi fiecare sfânt are ceva deosebit, care-l distinge de toţi ceilalţi. De aceea, Biserica alături de numele fiecărui Sfânt pune câte un epitet: Pantelimon – Tămăduitorul, Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, Spiridon – Făcătorul de Minuni, Cosma şi Damian – Cei-fără-de-arginţi; iar pe Proorocul de astăzi îl numeşte Râvnitor: Ilie Râvnitorul. Proorocul Ilie a avut râvnă.

Ce înseamnă râvnă? Inima să nu fie rece, ci să aibă un foc, o dorinţă puternică. Şi ce dorinţă a avut Ilie? A vrut ca toţi să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pretutindeni să fie închinat Dumnezeul cel Sfânt. Şi această dorinţă n-a ţinut-o ascunsă înlăuntrul său, n-a lăsat-o să rămână teorie, ci a manifestat-o, şi-a declarat-o.

ilie_n-240x156

„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!” (III Regi 19,10 ).

Proorocul Ilie şi-a arătat dragostea şi râvna lui pentru adevăratul Dumnezeu în toate împrejurările, pe toate fronturile.

În primul rând, în epoca sa, poporul iudeu, poporul ales al lui Dumnezeu, s-a abătut, a părăsit calea Domnului. Au ajuns până în punctul în care şi-au făcut o statuie-idol, pe zeul Baal şi-i aduceau acestuia drept jertfe umane pe pruncii lor! Cum s-a întâmplat asta? Un proverb zice: “Peştele de la cap se strică”. Aşa şi cu idolatria. Au adus-o în poporul lui Dumnezeu regii Ahab şi Isabela. Dar cine a îndrăznit să-l mustre pe rege? Toţi tăceau. Doar unul a îndrăznit. Cine? Cel care nu avea nimic altceva decât o malotea (blană), un cojoc; dar cât valora cojocul acesta nu valorează bogăţiile tuturor celorlalţi. Acest sărman s-a suit la palatele împărăteşti şi l-a mustrat pe Ahab: Tu – i-a spus, tu rătăceşti poporul! (vezi III Regi 18,18 ).

“Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!”.

Dar şi împotriva nedreptăţii sociale şi-a arătat sensibilitatea. A ocrotit pe văduve, pe orfani, pe săraci, pe neputincioşi. Un om sărac, Nabot, avea o vie. Această vie era aproape de domeniul regal. Deşi era atât de mare averea regală, Ahab a vrut să ia şi via lui Nabot. Nu o dau, zice Nabot, este moştenirea mea părintească! Atunci Izabela a înscenat un proces şi a dispus ca Nabot să fie judecat. Într-adevăr, cu doi martori mincinoşi, care-l acuzau calomniator că L-a hulit pe Dumnezeu şi pe rege, Nabot a fost condamnat şi a fost executat prin ucidere cu pietre. Şi legea spune că averea celui condamnat la moarte revine regelui. Toţi văzuseră nedreptatea, dar stăpânea groaza şi frica. Cine să mustre nedreptatea şi crima? Cine altul? “Cojocul” – Ilie! La porunca lui Dumnezeu merge de-l găseşte pe Ahab şi-i zice: La celelalte răutăţi aţi adăugat şi asta: l-aţi ucis pe Nabot; dar acestea zice Domnul: Deoarece ai ucis şi ai moştenit, de aceea, unde a picurat sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii şi sângele tău (III Regi 20). După acestea, Izabela s-a mâniat, iar Proorocul Ilie a fugit şi s-a ascuns.

„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!”

Acest Sfânt Profet s-a întors chiar şi împotriva clerului. Ce făceau acei „popi”? În loc să conducă poporul spre adevărata credinţă, aceştia l-au părăsit pe adevăratul Dumnezeu şi s-au închinat lui Baal, pe care l-au adus regii. Erau 450 de preoţi. Şi mâncau la masa Izabelei. Împotriva lor şi-a aruncat Ilie fulgerele. De ce l-aţi părăsit, le zice, pe adevăratul Dumnezeu? A chemat deci întreg poporul pe muntele Carmel şi a spus preoţilor lui Baal: Veniţi să dovedim cine are pe Dumnezeul cel adevărat. Luaţi pietre, zidiţi un jertfelnic, junghiaţi un viţel, şi rugaţi-vă dumnezeului vostru să trimită foc care să mistuie. Au făcut asta, dar în zadar strigau, invocând pe falsul lor dumnezeu. Ilie îi ironiza: Strigaţi mai tare, poate că Dumnezeul vostru doarme şi nu aude… Când deja începuse să se însereze, Ilie zice: Daţi-vă la o parte. Cheamă poporul să se apropie. Îşi ridică propriul jertfelnic, strânge lemne, junghie un animal, îl pune deasupra şi dispune să se toarne de trei ori apă din belşug peste el şi peste toate cele din jur, aşa încât să nu se creadă că ar putea exista pe undeva vreo sursă de foc. Îşi ridică apoi ochii la cer şi se roagă. Şi – ce putere are rugăciunea! – într-o secundă cerurile s-au deschis şi s-a coborât un foc care a mistuit toate. Atunci au crezut toţi, au căzut la pământ şi s-au închinat adevăratului Dumnezeu. Aşadar, porunceşte imediat: Acum, toţi ai lui Baal, în temniţă! Să nu scape nimeni, niciunul! Apoi i-a coborât acolo jos şi i-a junghiat pe toţi cei 450 (III Regi 18, 17-40). N-a făcut-o din răutate. Împlinea porunca lui Dumnezeu.

„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Atotţiitorul!”

S-a întors în cele din urmă şi împotriva mulţimii. Era răspunzător şi poporul. Pentru că acesta nu urmase adevărul, ci minciuna. Până când, le zice, veţi şchiopăta de amândouă picioarele? (III Regi 18, 21).

Profetul Ilie nu a linguşit pe nimeni. A fost un râvnitor al Domnului.

***

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea lui. De ce sărbătorim? Ca să ne diversificăm plictiseala? Ca să ne distrăm? Sărbătoarea înseamnă imitarea sau urmarea sfântului. Cum putem să-i imităm noi pe prooroci? Putem noi să facem tot ce a făcut Ilie? Cine de pildă poate să treacă Iordanul cu cojocul? Asta este o minune. Minunile pe care le-a făcut el noi nu putem să le repetăm. Putem însă să-i imităm virtuţile, putem să-i imităm râvna.

Astăzi suntem în pericol. Eu mă tem de indiferenţă. Suntem indiferenţi. Numai cele materiale ne interesează. Doar de pâine şi de mâncare ne îngrijim să dăm copiilor noştri. Dar copilului nu-i trebuie doar hrană; îi trebuie şi învăţătură şi înţelepciune şi educaţie. Dar faţă de acestea, din nefericire, noi suntem indiferenţi. În timp ce fiii diavolului lucrează, ceilalţi din urmă, aşa numiţii conservatori îţi zic: „Păi, eu voi corecta dreptul?” În felul acesta stricăciunea merge mai departe. Hiliaştii (martorii lui Iehova) în urmă cu patruzeci de ani erau trei şi acum au devenit mai mult de 50.000. Şi ateii materialişti de dinainte de 1917 erau trei, acum sunt mii. Nu s-ar fi înmulţit aceştia, dacă noi am fi avut în noi puţin din focul pe care l-a avut Ilie. Eşti tată, eşti mamă, eşti învăţător, eşti poliţist, eşti preot? Nu fi nepăsător, nu fi indiferent! Arată grijă, să ai pasiune pentru slujba ta.

Suntem în Elada? Eu mă-ndoiesc. Am ajuns nişte necredincioşi. În această ţară mai demult n-ai fi auzit pe cineva înjurând. Acum nu trece o secundă fără să se audă o înjurătură. Va veni iarăşi Ilie. E sigur. Închipuiţi-vă că atunci când va veni va auzi înjurături. Acesta, care a apucat 450 de preoţi ai ruşinii şi i-a junghiat, îi va apuca şi pe toţi cei care înjură şi-i va pedepsi. Dacă ar veni acesta, “al doilea Înaintemergător” (Tropar), i-ar duce la mare, i-ar da morţii şi-ar înroşi apele cu ei.

Desigur, nu înţeleg că trebuie să facem şi noi aşa; autoritatea lui Ilie a fost o autoritate excepţională. Eu suspin şi plâng pentru că tu arăţi indiferenţă. Vei spune: Ce să fac? Dacă eşti femeie, iar bărbatul tău înjură, spune-i: Mănâncă tu, bărbate, că eu nu mănânc. Am cunoscut în Mesolonghi o femeie care în felul acesta l-a făcut pe bărbatul ei să înceteze cu înjurăturile. Nu îngădui înaintea ta ca Dumnezeu să fie hulit. Dacă sparg un geam, alergi la Poliţie. Pentru o înjurătură de ce nu mergi? Nu vrei să asculţi de mine?! Ascultă-l pe Sfântul Gură-de-Aur care zice: Când auzi pe cineva că înjură, vorbeşte-i, sfătuieşte-l o dată, de două ori, de trei ori. Dacă nu ascultă, atunci, ai mână? Loveşte-l. Cel ce loveşte pe cel ce înjură îşi sfinţeşte mâna.

Să vă luminaţi. Vă jur astăzi pe numele proorocului. Cel mai bun praznic şi cea mai bună cinste pentru un sfânt este să dezrădăcinăm acest spin care este în grădina noastră. Să închidem gurile hulitorilor. Îngrijiţi-vă toţi să dispară înjurătura şi toate gurile să devină o chitară interpretând un imn: “Lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii”. Amin.

† Episcopul Augustin

(20.07.1960, Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Proorocului Ilie) ortodox.md

 

19 Jul

Prăznuirea Sf. Prooroc Ilie, Hramul de vară(19 iulie)

Prăznuirea Sf. Prooroc Ilie, cel dintâi ocrotitor al parohiei de Girona

Mulțumiri tuturor celor care s’au ostenit să ajungă la Sf.Litutghie

și nu l’au uitat pe Sf. Prooroc Ilie!

11739489_933207573406604_1992756575_n 11739756_933095490084479_485902365_n 11741951_933095753417786_525385915_n 11749357_933207450073283_54984349_n 11749365_933098250084203_1162300646_n

18 Jul

Mâine este totuși Duminică…

Nu uitați!!! Mâine este totuși Duminică…ziua Împăratului și Stăpânului a toate, HRISTOS, Pacea și Iubirea lumii!!!

Veniți la această minunată întâlnire!!!

18 Jul

Hramul verii

Duminică 19 iulie și Luni 20 iulie, parohia noastră de la Girona,

își prăznuiește primul mare ocrotitor, pe Slăvitul Prooroc Ilie!!!

Să nu uităm să ajungem la Sfânta Biserică și să mulțumim prin rugăciune,

Domnului Hristos și Sf. Ilie pentru toate!!!

18 Jul

Sfântul Ilie – Proorocul Sfintei Euharistii

Ilie vădeşte aşadar cu un mileniu înainte de Hristos temelia euharistică a lumii, proiectul veşnic de înveşnicire a creaţiei, adâncul de taină al iubirii lui Dumnezeu Dăruitorul, vocaţia omului de a se hrăni cu nemurirea, viitorul absolut al umanităţii, de unire în iubire cu Dumnezeu, prin intermediul Hranei celei veşnice. 

De asemenea Sfântul prooroc Ilie este prototip al monahilor. Feciorelnic în toată viaţa sa, „înger în trup” prin curăţie şi sfinţenia vieţii, verticalitate fiinţială şi râvnă neabătută, ascultare neostoită faţă de poruncile lui Dumnezeu, luptă încrâncenată şi incandescentă împotriva idolilor lumii acesteia, sărăcie a duhului şi a vieţii, pribegie amară şi însingurare plină de Dumnezeu. Sfântul Ilie este aşadar povăţuitor al călugărilor şi model de pustnicie a vieţii. Sihastru adânc în Munţii Carmel ori Horeb, eremit al vederii slavei Domnului Savaoth, Ilie a fost şi permanent implicat în durerile vieţii celor mulţi. Pierderea lor cu grijă de la stăpânul idolatru, îl durea la fel de mult ca şi cum s-ar fi peirdut el însuşi. Mustrător al patimilor omeneşti, mâhnit de slăbiciunea şi ignoranţa poporului, Sfântul Ilie este călugărul avant la lettre, misionar autentic şi sihastru adevărat.

Sfântul Ilie este şi prototip al mărturisitorilor. Prigonit în toată viaţa sa, pe fugă din cauza vicleniilor acestui veac, Ilie nu a încetat niciodată să mărturisească adevărul. Cu preţul vieţii, a slăvit pe adevăratul Dumnezeu şi a primit viaţă veşnică. A pierdut totul în lumea aceasta dar a dobândit întreagă viaţa de dincolo, în tihna Stăpânului iubirii. Iubitor de adevăr, a adeverit lumina Cuvântului dătător de viaţă. Privitor al tainelor cereşti, le-a împărtăşit oamenilor doritori de nemurire. Vorbitor cu Stăpânul, a dăruit oamenilor poruncile stăpâneşti.

Însă cel mai mult dintre toate, Sfântul prooroc Ilie este Proorocul Sfintei Euharistii. Prunc fiind, tatăl său l-a văzut învelit cu foc de îngeri şi hrănit cu văpaie cerească. Cuvântul său incandescent a ars toate materiile stricăcioase ale păcatului. Iar proorocia sa, prin care zidind jertfelnic lui Dumnezeu, s-a pogorât foc din cer care a ars toate cele puse pe el, şi jertfelnicul însuşi, este proorocia Sfintei Împărtăşanii, prin care, pogorându-se la rugăciunea Bisericii Focul Duhului Sfânt, arde păcatele oamenilor credincioşi, luminează cu har ceresc inima lumii, cauterizează rănile cele de demult, învredniceşte pe oameni de puterea cea de foc şi de lumină a lui Dumnezeu, prin Trupul şi Sângele Fiului Lui, pe Care L-a dat pentru viaţa lumii.

Ilie vădeşte aşadar cu un mileniu înainte de Hristos temelia euharistică a lumii, proiectul veşnic de înveşnicire a creaţiei, adâncul de taină al iubirii lui Dumnezeu Dăruitorul, vocaţia omului de a se hrăni cu nemurirea, viitorul absolut al umanităţii, de unire în iubire cu Dumnezeu, prin intermediul Hranei celei veşnice. (Pr.Ioan Valentin Istrate) doxologia.ro

18 Jul

Sfântul Ilie apare ca descoperitor al „Fântânii Vieții“

Sfântul Prooroc Ilie este respectat ca profet și în religia islamică – Elias, în arabă إِلْيَاس, Iliās. Sfântul Prooroc Ilie apare în arta religioasă islamică într-o singură scenă din legendele islamice târzii. Este vorba de legenda prințului Iskandar (nume care are semnificații multiple; Iskandar este versiunea persană a numelui Alexandru; probabil că acest nume se referă la Alexandru cel Mare) care îl găsește pe Sfântul Prooroc Ilie la „fântâna vieții“. Al-Khizr (în traducere înseamnă „Omul Verde“, „cel Unul“ sau „Slujitorul corect al Domnului“ și este o figură enigmatică din religia islamică, probabil un profet sau un fel de personaj cu puteri miraculoase) și Sfântul Prooroc Ilie găsesc „Fântâna Vieții“.
Povestea este reluată cu o mai mare amploare în Iskender Name, LXVIII-LXIX a lui Nizāmī; aici, Alexandru află de la un bătrân (probabil Khizr însuși cu chip de om) că, „dintre toate ținuturile, Ținutul Întunericului este cel mai bun, fiindcă acolo se află o Apă dătătoare de viață” și că izvorul acestui Râu al Vieții se află în Nord, chiar sub Steaua Polară. Nizāmī trece la nararea încă unei versiuni, preluate după „relatarea bătrânilor din Rūm“; aici, căutarea este întreprinsă de Sfântul Ilie și Khizr, care se așază lângă o fântână ca să-și îmbuce merindele, niște pește uscat. Peștele, căzând în apa fântânii, învie și în felul acesta căutătorii realizează că au găsit Fântâna Vieții, din care beau amândoi. Nizāmī trece apoi la versiunea coranică și interpretează Fântâna ca fiind una a Harului, adevărata Apă a Vieții fiind cunoașterea lui Dumnezeu. O interpretare similară a acestei teme străvechi există și în Noul Testament (Ioan, cap. 4). Nizāmī pune eșecul lui Iskender în seama nerăbdării acestuia, pe când în cazul lui Khizr „Apa Vieții se ivește fără să fi fost căutată“, cu referire la faptul că a fost dezvăluită indirect, prin efectul ei asupra peștelui, pe când Khizr nici măcar nu bănuiește că a și ajuns la ea.


Sfântul Ilie apare ca descoperitor al „Fântânii Vieții“ pentru că el a fost ridicat cu trupul la cer, adică a dobândit nemurirea.
Găsirea fântânii de către Sfântul Ilie și Khizr este redată în arta persană ca subiect al miniaturilor ce ilustrează Iskender Nāme. Una din acestea, dintr-un manuscris de la sfârșitul secolului al XVI-lea aparținând dlui A. Sakisian, este reprodusă în culori ca frontispiciu în La Miniature persane, 1929 și în monocrom de L. Binyon, Persian Painting, 1933, Pl. LXIa. Aici, cei doi profeți sunt așezați lângă fântână, într-un peisaj plin de verdeață; se pot vedea doi pești pe un platou și un al treilea, vizibil viu, în mâna lui Khizr. Este evident că acesta din urmă îi deslușește lui Ilie semnificația miracolului. Ilie este îmbrăcat în albastru, iar Khizr poartă un veșmânt verde și o pelerină maronie.
Așa cum se precizează în Coran, nu există nici un dubiu că Mahomed i-a cunoscut pe creștini, dar și grupările iudaice din oazele de la Mecca și Medina, cu mult înainte de a-și profila propria religie. În perioada de mare extensiune a islamului, respectiv la începuturile sale, numărul creștinilor era foarte ridicat cu precădere în țările vecine Peninsulei Arabiei, și anume în Siria, Palestina, Irak, dar și în Etiopia. În Arabia, încă din perioada primară a creștinismului, numărul credincioșilor a crescut consecvent. Între secolele IV-VI, creștinismul s-a răspândit, în principal, într-un spațiu pe care mai târziu islamul îl va converti. La rândul său, Mahomed n-a făcut altceva decât să se poziționeze într-un spațiu în care era presat în permanență de prezența iudaică și creștină de pe coasta Mării Roșii și Arabiei de Sud. Indiscutabil, lucrul acesta l-a ajutat, în sensul că, dincolo de interesele comerciale ale soției sale din Siria și țările învecinate, a reușit să înțeleagă cu mult mai bine mesajul creștinismului. La început, Mahomed n-a așteptat de la iudei și creștini nimic altceva decât validarea sa ca profet și trimis al lui Dumnezeu. La rândul său, el îi considera pe iudei și creștini drept receptori ai unei revelații anterioare, cu mult superioare celor păgâne, cum ar fi, de pildă, cele legate de politeismul preislamic. Așa se explică faptul că, încă din perioada de la sfârșitul erei meccane, el îi numea pe evrei și pe creștini „popoare ale Scripturii“ (ahl al-kitab). Nu o făcea însă în zadar. Aștepta de la ei să-l recunoască drept ultimul profet, profetul arabilor, cel care le-a adus acestora Coranul, mesajul lui Dumnezeu în limba arabă. O făcea pentru că, la rândul său, Îl recunoștea pe Iisus drept „profet“ (nabiy), ca „trimis“ (rasul) și slujitor (âabd) al lui Dumnezeu. Pe de altă parte, virtuți precum înțelepciunea, dreptatea, iubirea din mesajul lui Iisus Hristos vor fi foarte utile pentru Coranul de mai târziu. Mahomed s-a distanțat repede de evrei, imediat după refugiul său de la Mecca la Medina (622), eveniment care marchează începutul erei musulmane. În Coran (5, 82), evreii și păgânii sunt etichetați de cele mai multe ori ca adversari ai credincioșilor musulmani. Nu același lucru, cel puțin în această perioadă, este valabil pentru creștini. Coranul subliniază, dimpotrivă, evlavia, iubirea, smerenia și credința creștinilor (5, 82-83). Această atitudine este, din păcate, pe termen scurt. Imediat au început să apară reproșuri la adresa creștinismului și comunităților creștine.

doxologia.ro

18 Jul

Sfântul Prooroc Ilie, martorul „vremurilor de pe urmă”

Profeţii sunt o dovadă clară a faptului că Dumnezeu se raportează prin iubire la lume şi la oameni. Unei umanităţi căzute în păcate, aflate în imposibilitatea de a auzi în mod direct mesajul divin, Dumnezeu îi vorbeşte prin mesagerii Săi, cu scopul acela de a oferi posibilitatea unei corecte relaţionări cu El însuşi, dar şi cu cei din jur. În acest sens profeţii au fost adevăraţi mesageri divini, vorbind nu de la ei, ci doar ceea ce Domnul le dădea să grăiască, adică au vorbit „purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (I Petru 1, 21). În Scriptura Sfântă profeţii sunt puşi în relaţie directă cu Dumnezeu, Cel care îi cheamă, îi inspiră şi îi responsabilizează pe fiecare în parte.

Exceptându-l pe Moise, cititorul Sfintei Scripturi poate observa că un număr de 16 cărţi ale Vechiului Testament intră în categoria cărţilor profetice, fiind scrise de oameni ce poartă acest nume. Pe lângă aceştia mai pot fi întâlniţi şi alţi profeţi, menţionaţi în cărţile istorice ale Primului Testament. Tradiţia iudaică recunoaşte existenţa a 48 de profeţi şi a 8 profetese, însă numărul lor este mult mai mare. Textul sfânt nu-i reţine pe toţi după nume, pe unii amintindu-i cu numele, iar în cazul altora prezintă extrem de lapidar acţiunile lor. Dincolo de categoria profeţilor scriitori, ce marchează în mod cert conştiinţa cititorului evreu sau creştin, se poate vorbi şi de existenţa unor profeţi care vor rămâne definitiv în memoria colectivă a comunităţilor israelite şi creştine. Un astfel de caz este cel al profetului Ilie, descris astfel de Sf. Ioan Gură de Aur: „Pe acel profet vestit, pe îngerul pământesc şi omul cel ceresc, pe cel ce merge pe jos, şi cârmuia cele cereşti, pe omul de trei coţi, care mergea întru înălţime, şi s-a urcat chiar la bolţile cerului, pe vistiernicul apelor, a cărui limbă a ajuns vistieria apelor şi cheia cerurilor; pe omul cel sărac, dar şi bogat; pe omul neînvăţat, dar şi filosof; sărac pentru că nu avea nimic, bogat însă pentru că ţinea cu limba sa norii ploii” (Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, trad. Preot profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2002).

El era originar din Tesba Galaadului, la est de Iordan şi întreaga lui activitate a fost legată de viaţa şi istoria comunităţii israelite din Regatul de nord, ce îşi avea de ceva timp capitala la Samaria. Ilie trăieşte în prima jumătate a secolului al IX-lea î.d.Hr. fiind contemporan cu unul dintre cei mai răi regi ai lui Israel, regele Ahab. Iniţial, despre viaţa profetului Ilie nu se ştiau decât informaţiile pe care textul biblic a crezut că e necesar să le cunoaştem. Cu timpul însă, informaţiile despre viaţa lui se mută din sfera textului inspirat în cea a mitologiei şi a legendei. Activitatea lui profetului Ilie este descrisă în cărţile III şi IV Regi (capitolul 1) şi nu conţine nici un fel de informaţie despre viaţa personală a acestuia, despre momentul chemării sale la slujirea profetică. Tradiţia creştină, în Vieţile Sfinţilor, prezintă de serie de detalii despre viaţa profetului, detalii ce nu pot fi întâlnite în textul sacru. Se vorbeşte despre tatăl lui Ilie, Sovac, despre vedenia pe care a văzut-o acesta în momentul naşterii fiului său şi despre consacrarea vieţii profetului lui Dumnezeu încă din fragedă pruncie. Se observă de aici evlavia pe care creştinii au avut-o încă de la început faţă de acest profet vechi testamentar, creionându-i viaţa şi tinereţea după modelul vieţii Sf. Ioan Botezătorul.

Însă textul biblic nu prezintă nici un fel de informaţie despre naşterea, copilăria şi tinereţea profetului Ilie, după cum nu scoate în evidenţă nici pe membrii familiei sale. Persoana lui apare ex-abrupto în primul verset al capitolului 17 din III Regi. Modalitatea apariţiei sale poate fi asemănată cu ce a apariţiei lui Melchisedec, regele Salemului din relatarea biblică despre patriarhul Avraam (Facerea 14). El este profetul ridicat de Dumnezeu pentru a menţine credinţa adevărată în timpul domniei lui Ahab şi a soţiei sale Izabela. Pentru autorul inspirat al textului Sfintei Scripturi nu era importantă viaţa profetului de până în acest moment pentru a se opri asupra ei, ci el scoate în evidenţă doar acele momente care au darul de a sublinia slujirea şi propovăduirea lui Dumnezeu de către Ilie.

Însuşi numele profetului este legat de această slujire şi misiune pe care el o are în mijlocul comunităţii israelite. Ilie este, potrivit textului biblic, un nume teoforic. În limba ebraică, Eliahu înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu” sau „Yahwe este Dumnezeu”. Deci numele pe care îl poartă profetul este prin el însuşi o mărturisire de credinţă. De altfel apariţia lui Ilie în relatarea biblică are scopul de a-l conştientiza pe regele Ahab de veridicitatea Dumnezeului legământului avraamic. Aflat în mijlocul unui popor idolatru ce nega prin credinţa în zeul Baal însăşi raţiunea existenţei sale, Ilie, locuitorul din Tesba Galaadului simte nevoia de a îndrepta într-un mod anume calea celor de un neam cu el după trup. Glasul conştiinţei, credinţa puternică şi râvna nemistuită îl fac pe Ilie acel slujitor neobosit al lui Dumnezeu. Îl transformă dintr-un simplu om, un om obişnuit, într-un lucrător de minuni înaintea oamenilor. Din râvnă şi din credinţă a ieşit Ilie înaintea lui Ahab vestindu-i acestuia seceta ce va urma. Prin credinţă şi dragoste de Dumnezeu profetul Ilie are puterea de a închide cerul timp de trei ani şi şase luni. „Şi s-a sculat proorocul Ilie ca focul şi cuvântul lui ca făclia ardea” descrie Iisus Sirah (48, 1) această lucrare plină de zel a lui Ilie. Scriptura nu îi atribuie profetului Ilie puteri extraordinare, deosebite ci îl raportează mereu la Dumnezeu, la relaţia lui cu divinitatea: „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa” (Iacov 5, 17-18).

Urmând îndemnului lui Dumnezeu, Ilie se retrage la pârâul Cherit, unde setea şi-o potelea cu apa din pârâu, iar mâncarea îi era adusă de corbi, „pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara”. Atunci când a secat şi pârâul, profetul Ilie s-a dus în Sarepta Sidonului, unde a poposit în casa unei văduve. Atunci când fiul acesteia a murit, Ilie l-a înviat, dar nu prin propria putere, ci prin puterea pe care o primise de la Dumnezeu, al cărui slujitor şi era. Că Ilie face acest lucru prin putere lui Dumnezeu vedem chiar din cuvintele lui: „Doamne Dumnezeul meu să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” (III Regi 17, 21).

După trecerea a trei ani, Ilie se arată lui Ahab provocându-i la o „întrecere” pe preoţii şi profeţii lui Baal: şi ei, şi el să aducă jertfă lui Baal, respectiv lui Dumnezeu şi „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (III Regi 18, 24). În zadar au strigat şi au înălţat glasurile lor către cer preoţii lui Baal, căci nu au primit nici răspuns. Când s-a rugat şi Ilie „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ” (III Regi 18, 38). Episodul acesta are rolul de a pune în opoziţie pe Dumnezeul cel adevărat cu idolii care sunt lipsiţi de putere. André Neher (Exilul cuvântului, trad. Ştefan Iureş, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002) observă o competiţie între două realităţi diferite. Nu se poate vorbi despre Dumnezeu „Care este” („Eu sunt Cel ce sunt”) şi despre o divinitate inexistentă. Competiţia este între Ilie şi preoţii lui Baal, ca reprezentanţi ai unor persoane ce şi-au dovedit existenţa deja. Pentru că, în cazul lui Ilie vorbim despre „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov”, în timp ce în cazul preoţilor idolatri se întrevede demonul care lucrează prin ei şi prin Baal, idolul lor. Iar în acest caz, Baal se află în imposibilitatea de a-şi manifesta puterea înaintea israeliţilor, pentru că Dumnezeu îl opreşte să facă aceasta. La fel cum demonul nu poate intra nici măcar în turma de porci fără acceptul şi permisiunea lui Dumnezeu. Este un caz în care se observă „mărginita putere a diavolului”.

După ce poporul a cunoscut că Domnul este singurul şi adevăratul Dumnezeu, a trimis Domnul şi ploaie asupra pământului. Uciderea preoţilor lui Baal ce a urmat jertfei lui Ilie nu a fost pe placul lui Ahab şi Izabelei, ci a stârnit mânia acestora încât Ilie a fost nevoit să se refugieze la Beer-Şeba, pe muntele Horeb.

Înainte de a-şi încheia activitatea profetică, Ilie îşi alege ucenic pe Elisei, care era fiul lui Şafat, din Abel-Mehoia, localitate situată în valea Iordanului. Împreună traversează Iordanul, Elisei urmând a fi martor al ridicării lui Ilie la cer, lucru descris în cartea a patra a Regilor „deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer”.

Datorită ridicării sale cu trupul la cer, Ilie păstrează un loc deosebit în tradiţia iudeo-creştină. În Sf. Evanghelii îl găsim pe Ilie prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului de pe muntele Taborului. În tradiţia iudaică se spune că în epoca talmudică Ilie stă la sfat cu înţelepţii şi îi învaţă sensul cuvintelor Scripturii. În cadrul ritualului Paştelui iudaic, când se pregătesc cele patru pahare de vin ce trebuiesc consumate, se pune un pahar în plus pentru profetul Ilie; acesta însă nu se mai bea.

Cele două tradiţii, iudaică şi creştină, îl asociază pe Ilie cu vremurile de pe urmă, ca un martor al timpurilor ehatologice. Numai că tradiţia iudaică leagă aceste vremuri de venirea Mesia, în timp ce în creştinism apariţia lui Ilie va fi la sfârşitul veacurilor, când se va arăta Mesia, dar în slavă, ca drept judecător. doxologia.ro

18 Jul

Evanghelia din sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie

Evanghelia din sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie (Luca 4, 22-30)  

Comentarii Patristice

(Lc. 4, 22) Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?

Întrucât nu au cunoscut pe Hristos, Care a fost uns și trimis de către Dumnezeu, Care a fost Creatorul a toate aceste minunate lucruri, s-au întors la vechile lor obiceiuri, spunând lucruri netrebnice și nebunești despre El. S-au minunat la cuvintele harice pe care le spunea, însă le-au socotit ca fiind netrebnice, spunând: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Cum micșorează aceasta slava Făcătorului acestor minuni? Ce-L împiedică să fie și venerat și admirat, chiar dacă ar fi fost, așa cum se presupunea, fiul lui Iosif? Nu vedeți minunea? Satan căzuse, cetele diavolești sunt înfrânte și mulțimea este slobozită din felurite boli. Slăvesc harul prezent în învățăturile Sale. Atunci tu, precum făceau iudeii, ai gândit netrebnic despre El, crezând că Iosif era tatăl Său? Cât de nesăbuit! Cu adevărat s-a spus despre ei: Ascultaţi acestea, popor nebun şi fără inimă! Ei au ochi şi nu văd, urechi au, dar nu aud (Ier. 5, 21).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 4, 23) Şi El le-a zis: „Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta”.

Mântuitorul explică intenționat de ce nu a săvârșit minuni în patria Sa, ca să nu lase pe cineva să creadă ca ar trebui să-și prețuiască mai puțin propria patrie. E,l Care a iubit pe toți, nu putea decât să-i iubească pe cei de un neam cu El. Dar cei care pizmuiesc patria Sa se lipsesc singuri de dragoste pentru că dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte (1 Cor. 13, 4).Și totuși, patria Sa nu a fost lipsită de binecuvântări. Nu este oare cea mai mare minune că Hristos S-a născut aici? Așadar, vedeți cât de multe lucruri rele aduce pizma. Patria Sa este aflată ca fiind nevrednică din pricina pizmei locuitorilor ei, patria în care Hristos a trudit ca cetățean al ei, aceeași patrie care s-a învrednicit ca Fiul lui Dumnezeu să se nască aici.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 4.47, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 4, 22-23)Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta.

Iisus i-a certat pentru întrebarea nebunească pe care și-au pus-o: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif Rămânând la scopul învățăturii Sale, El spune: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Precum am mai spus, unii iudei învățau că profețiile referitoare la Hristos s-au împlinit în sfinții prooroci sau în unii oameni de-ai lor mai deosebiți. Pentru binele lor, Hristos îi depărtează de la o asemenea bănuială, spunând că Ilie a fost trimis doar la o singură văduvă, iar proorocul nu a vindecat decât un singur lepros, pe Neeman Sirianul. Prin aceasta, El face referire la Biserica celor necredincioși, care erau pe cale să-L accepte și să fie vindecați de lepra lor, pentru că izraeliții nu au vrut să se pocăiască.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 4, 28-29) Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie.

L-au alungat din cetatea lor, osândindu-se singuri prin fapta lor. Ei au confirmat ceea ce spusese Mântuitorul. Ei singuri s-au izgonit din cetatea dumnezeiască care se află în ceruri pentru că nu au primit pe Hristos, iar El, ca să nu-i mustre numai pentru nelegiuirea din cuvintele spuse de ei, a permis și necinstei lor să treacă la fapte. Pornirile lor erau nebunești, iar pizma lor era nepotolită. Ducându-L pe vârful dealului, căutau să-L arunce în prăpastie, dar El a trecut prin mijlocul lor fără ca ei să bage de seamă. Prin aceasta, nu a fugit de suferință (chiar a venit ca să sufere – n.tr.), ci a așteptat până la vremea cuvenită. Acum, la începutul propovăduirii Sale, ar fi fost o vreme nepotrivită să sufere înainte să fi vestit cuvântul adevărului.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 12, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Lc. 4, 30) Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Iisus vorbește despre fărădelegile iudeilor, pe care Domnul demult le-a vestit prin prooroci. Aceste fărădelegi au fost anticipate de către versetul psalmului, care spune că atunci când va fi în trup, va îndura multe chinuri: Răsplătit-au mie rele pentru bune şi au vlăguit sufletul meu (Ps. 34, 11). Acestea s-au împlinit în Evanghelie și atunci când El Însuși a împărtășit binecuvântări printre oameni, ei tot L-au batjocorit. Nu este de mirare că cei care L-au alungat pe Mântuitorul din patria lor și-au pierdut mântuirea (Mt. 8, 34).

În același timp, înțelege și că El nu a fost obligat să sufere pătimirile trupului Său. Au fost de bună voie. El nu a fost luat de iudei, ci s-a lăsat singur în mâinile lor. Firește, este dus unde vrea El să fie dus. Pleacă fără ca nimeni să-și dea seama atunci când voiește (vezi In. 18, 7-8) și este răstignit atunci când voiește El a fi.

 Nu poate fi ținut când El nu voiește. Aici merge până pe vârful dealului ca să fie aruncat, dar priviți, mințile oamenilor mânioși au fost deodată schimbate și năucite. El coboară prin mijlocul lor, căci ceasul ca El să pătimească încă nu venise (In. 8, 20) și cu adevărat, El vrut în continuare să vindece pe iudei, decât să-i piardă, ca prin nereușita nebuniei lor, ei să înceteze să vrea ceea ce nu au putut să obțină.

(Sfântul Ambrozie al Milanului, Tâlcuire la Evanghelia după Luca 4.55-56, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) doxologia.ro

18 Jul

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îdrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.

Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

18 Jul

Acatistul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul

Condac 1:

Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraților nelegiuiți strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotțiitorul, cu sfințenia vieții și a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri și vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îți aducem ție, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozește-ne pe noi din toate nevoile și necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ți cântăm : Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Icos 1:

Înger viețuitor în trup te-ai arătat, proorocule, prin râvna cea pentru Dumnezeu și prin viața ta curată; căci încă prunc fiind, părintele tău, Sovah, văzut-a îngeri luminați cu tine vorbind, cu foc înfășurându-te și cu văpaie hrănindu-te, arătând astfel că râvna ta e fierbinte pentru Dumnezeu și că puterea graiurilor și a vieții tale e ca o lumină neprihănită; pentru aceea, cu uimire grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mântuirea fiilor lui Israel;
Bucură-te, cel ce încă din pântecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevărului și al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce asupra căruia s-a descoperit preaslăvita arătare, ce a minunat pe părintele tău;
Bucură-te, cel ce din tinerețe ai iubit curăția feciorelnica și tăcerea;
Bucură-te, cel ce ai urât deșertăciunile lumii și toate bucuriile ei, iar sufletul tău în întregime l-ai închinat lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu lumina înțelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat și cu învățătura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adăpat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 2:

Văzând nelegiuire și răzvrătire în Israel, preamărite profetule, te-ai întristat cu duhul și în râvna pentru slava lui Dumnezeu te-ai aprins, pentru că fiii lui Israel se închinau la idolii cei urâți și de Dumnezeu cel adevărat se îndepărtau, Căruia toate oștile cerești cu cutremur Ii cântau : Aliluia !

Icos 2:

Mintea întunecându-și cu pornirile cele rele, Ahab, împăratul cel ce făcea fărădelege, lepădându-se de adevăratul Dumnezeu, Atotțiitorul, și închinându-se josnicului Baal, a înmulțit închinarea la idoli și nelegiuirea în împărăția sa. Iar tu, proorocule, ca un mare râvnitor pentru Dumnezeu, cu îndrăzneală ai înfruntat pe împărat, amenințându-l, prevestind pedeapsa pentru el și pentru împărăția sa, ca trei ani și șase luni nu va cădea ploaie, nici rouă și foamete mare va fi peste tot pământul. Drept aceea, minunându-ne de râvna ta și de îndrăzneala ta cea mare pentru Dumnezeu, cu iubire grăim ție :
Bucură-te, propovăduitorul neînfricat al adevărului și mare luptător pentru cucernicie;
Bucură-te, cel ce cu râvna ta dojenești toată nelegiuirea;
Bucură-te, cel ce ai înduplecat pe Domnul îndelung-răbdătorul să nu pedepsească cu desăvârșire pe cei păcătoși;
Bucură-te, cel ce cu cuvântul ai încuiat cerul, iar pământul cel roditor l-ai făcut sterp;
Bucură-te, cel ce pentru nelegiuirea oamenilor, foamete de trei ani de la Dumnezeu ai cerut;
Bucură-te, că Domnul cel Preaînalt te-a trimis la Ahab, precum oarecând pe Moise la Faraon;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 3:

Cu puterea rugăciunii tale, preaminunate proorocule, în adevar ai incuiat cerul și n-a plouat trei ani și sase luni și a fost mare foamete peste tot pământul, până când, chinuiți de arșiță și foamete, cei nelegiuiți s-au întors către Domnul, pocăindu-se și cu umilință cântând Lui : Aliluia !

Icos 3:

Având negrăită bunăvoire către tine, proorocule, vrut-a Domnul să te deosebească de fiii cei fără de lege ai lui Israel ca să nu înduri împreună cu ei foametea și setea și ți-a poruncit să te duci la râul Cherit, unde corbii te-au hrănit, aducându-ți pâine și carne. De aceea, îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, cel ce cu postul și cu privegherea ai nimicit toate deșertăciunile și cugetările pământești;
Bucură-te, cel ce cu rugăciuni și gânduri curate, mintea ți-ai înălțat-o spre cele de sus;
Bucură-te, mărirea patriarhilor și podoaba proorocilor;
Bucură-te, lauda celor feciorelnici și mărirea cuvioșilor;
Bucură-te, îndrumătorul ierarhilor și tăria mucenieilor;
Bucură-te, că ai întors pe calea adevărului pe fiii lui Israel orbiți de nelegiuire și necredință;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 4:

Vifor mare, dărâmând munți, mergea înainte, când Domnul S-a apropiat de tine în Horeb, proorocule; încă și cutremur s-a făcut, dar nu în cutremur S-a arătat Domnul, iar după cutremur foc, și nici în foc s-a arătat Domnul; ci, după foc, adiind vânt răcoritor, în el ți S-a arătat Domnul a Cărui apropiere simțind, cu veșmânt ți-ai acoperit fața, cântând cu frică și bucurie : Aliluia !

Icos 4:

Auzind nelegiuitul împărat Ahab de porunca ta, ca să aduni toate semințiile lui Israel pe muntele Carmel, unde să fie aduși și profeții cei mincinoși ai lui Baal, îndată trimițând, i-a adunat pe toți și a venit și el acolo. Iar tu, râvnitor de slava lui Dummezeu, dorind să rușinezi cu desăvârșire pe idolii cei urâți și să preaslăvești pe adevăratul Dumnezeu, ai poruncit să se pregătească două altare pentru jertfă, iar foc să nu le pună, zicând : Adevăratul Dummezeu va fi acolo, Care la rugăciunea noastră ne va asculta, trimițând foc. Auzind acestea, poporul a grăit, zicând : bine a zis Ilie, să fie așa; iar noi, mărindu-te, cântăm ție :
Bucură-te, marele sol al Împăratului ceresc și vestitor al sfintelor Sale porunci;
Bucură-te, diamant statornic în râvna și stâlp neclintit al bunei cinstiri;
Bucură-te, puternice apărător al adevărului și luptător neînvins împotriva vrăjmașilor Domnului;
Bucură-te, dezrădăcinătorul necinstei ce sădești evlavia și curăția;
Bucură-te, râvnitor înflăcărat al slavei lui Dumnezeu;
Bucură-te, că și în ultimele zile ale lumii acesteia vei propovădui pe adevăratul Dummezeu și vei mustra pe antihristul cel blestemat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 5:

Împărăteasa Isabela cea fără de lege, cugetând să te stingă pe tine cel ce ești stea de Dumnezeu luminată, aprinzându-se de mânie asupra ta pentru nimicirea profeților ei mincinoși a pus la cale uciderea ta. Totodată i s-a împietrit inima, nevoind să creadă în minunile tale, proorocule, nici să cunoască pe Adevăratul Dumnezeu, ca să-I cânte Lui : Aliluia !

Icos 5:

Toți israelitenii văzând că, la rugăciunea ta, foc de la Domnul din cer s-a pogorât peste jertfa ta, preamărite proorocule, de s-a aprins și, mistuind-o pe ea, au ars toate : lemnele, pietrele precum și apa, căzut-au cu fețele lor la pământ, strigând : Cu adevărat Domnul Dumnezeu Acela este Dumnezeul cel adevărat ! Și au crezut oamenii în Dumnezeul ce adevărat, iar pe proorocii cei mincinoși i-au junghiat. Deci slăvind pe Atotputernicul Dumnezeu, făcătorul de minuni, ție, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea :
Bucură-te, cel ce ai dobândit mare îndrăzneală înaintea Stăpânitorului tuturor;
Bucură-te, cel ce prin semne și minuni adevărul dumnezeiesc ai întărit;
Bucură-te, cel ce înșelăciunea demonilor ai rușinat, iar credința adevărată o ai preamărit;
Bucură-te, cel ce pe necredincioși cu adevărata cunoștință de Dumnezeu i-ai luminat;
Bucură-te, cel ce prin turnarea apei de trei ori pe jertfelnic Taina Preasfintei Treimi ai descoperit;
Bucură-te, că toată firea cea fiitoare ție s-a supus, iar focul și apa ți-au fost ascultătoare, slujind ție;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 6:

Propovăduitor al cunoașterii și cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat, proorocule, nu numai întru Israel, ci și între păgâni, căci trimis ai fost de Domnul în Sarepta Sidonului, la o văduvă săracă, hrănindu-te pe tine însuți și mai ales pe ea hrănind-o în timpul foametei, prin darul facerii de minuni și înmulțind făina și uleiul în casa ei, pe tot timpul foametei. Și după ce te-ai rugat, suflând de trei ori, ai înviat pe fiul văduvei, cântând lui Dumnezeu, Celui ce face minuni : Aliluia !

Icos 6:

Strălucind cu mare râvnă pentru Dumnezeu Atotțiitorul, te-ai întristat foarte, proorocule, pentru că fiii lui Israel au părăsit legământul, au dărâmat altarele Lui și au omorât pe profeții Lui. Domnul, însă, pentru mângâierea ta, ți-a vestit că nu tot Israelul s-a îndepărtat de la El, ci are încă șapte mii de robi necunoscuți, care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Pentru aceasta, amintindu-ne de râvna ta cea pentru Dumnezeu, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, slujitor credincios și prieten apropiat al Domnului;
Bucură-te, chip și lauda binecredincioșilor păstori;
Bucură-te, îndrumătorul mântuirii și luminătorul celor ce zac întru întuneric;
Bucură-te, cel ce îmbărbătezi pe apărătorii adevărului și-i întărești în lupte și suferințe pentru dreptate;
Bucură-te, cel ce ardeai ca o flacără serafimică pentru dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, ca și Domnul în toate te-a ascultat și, la rugaciunea ta, toate ți le-a împlinit;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 7:

Domnul cel iubitor de oameni voind să arate milostivirea Sa păcătoșilor ce se pocăiesc, după trecerea timpului de foamete profețit de tine, proorocule, prin graiul buzelor tale a trimis ploaie îmbelșugată și pașnică pământului însetat; iar fiii lui Israel învrednicindu-se de aceasta mare milostivire, cu inima umilita și mulțumitoare au cântat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icos 7:

O nouă fărădelege a adăugat faptelor sale celor rele necinstitul împărat Ahab, când a poruncit să-l omoare pe nevinovatul Nabot și a răpit via lui. Drept aceea, mustrând pe împăratul călcător de lege, i-ai profețit, sfinte proorocule, ca, în locul unde a fost omorât Nabot, porcii și câinii îi vor linge sângele, iar pe Isabela, femeia lui o vor mânca câinii și toată casa lui va fi nimicită. Cunoscând că această profeție grozavă s-a împlinit, ne cutremurăm grăind ție unele ca acestea:
Bucură-te, groaznicule răzbunător al asupriților și asupra celor cu inima împietrită;
Bucură-te, apărător tare al orfanilor și al celor năpăstuiți;
Bucură-te, cel ce pedepsești pe călcătorii sfintelor sărbători ale Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, cel ce ai coborât din domnie pe defăimătorul numelui lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cuvântul nimicești ca prin trăznet gândurile cele rele;
Bucură-te, cel ce cunoșteai viitorul ca și prezentul, și cele îndepărtate ca pe cele apropiate le-ai proorocit;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 8:

Purtare de grijă minunată și mai presus de fire ți-a arătat Dommul, proorocule, când a poruncit corbilor nesățioși și sălbatici să te hrănească, în timpul foametei lângă râul Cherit, unde îți petreceai timpul în rugăciuni și în cugetare de Dumnezeu, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !

Icos 8:

Pe deplin ai fost împodobit cu smerenie, proorocule al lui Dumnezeu; pentru aceasta, pe cei doi sutași, care cu mândrie au venit la tine cu ostași ca să te ducă înaintea nelegiuitului împărat Ohozia, tu cu foc i-ai ars; iar pe Avdie, cel ce hrănea pe ucenicii profeților, care cu smerenie a venit la tine, l-ai miluit. Pentru aceasta, îți aducem aceste cântări de laudă:
Bucură-te, umilitorul și pedepsitorul celor îngâmfați și ocrotitorul și apărătorul celor smeriți;
Bucură-te, cel ce ești groaza judecătorilor iubitori de mită și ajutătorul celor ce judecă cu dreptate;
Bucură-te, cel ce ești sprijin celor credincioși și doborâtorul dușmanilor nelegiuiți;
Bucură-te, cel ce ești imbrăcat cu platoșa înțelepciunii și cu dreptatea ca de un scut ai fost apărat;
Bucură-te, cel ce cu sabia râvnei de Dumnezeu ai fost înarmat și te-ai ridicat pe aripile înfrânării;
Bucură-te, cel ce cu credința ca de un coif al mântuirii ai fost acoperit și cu cununa dragostei prealuminat te-ai încununat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 9:

Toată firea omenească se minunează foarte cum tu, preamărite proorocule, ai mers 40 de zile fără să mănânci și să bei până la muntele Horeb, unde te-ai învrednicit de strălucita arătare a lui Dumnezeu Atotțiitorul și de preadulcea vorbire cu El cântându-I cu cutremur : Aliluia !

Icos 9:

Ritorii cei mult-grăitori nu se pricep îndeajuns și nu înțeleg, cum tu cel cu nume mare, Sfinte Ilie, în trup omenesc fiind, asemănător nouă în neputințe, ai fost răpit cu trupul la cer prin carul și caii de foc, care ți s-au arătat ție. Deci, minunându-ne de înălțarea ta la cer, slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a înălțat astfel și cu umilință te chemăm:
Bucură-te, cel ce cu minunata înfrânare ai omorât în tine pe omul cel vechi;
Bucură-te, cel ce cu focul râvnei dumnezeiești, ai ars în tine toată cugetarea cea materială;
Bucură-te, cel ce, ridicându-te la cer, neamului omenesc veselie îi dăruiești și viața veșnică o întărești;
Bucură-te, cel ce ești însenmat de la Dumnezeu cu cinstea și mărirea cea mai presus de fire și mai mult decât proorocii cei vechi ai fost preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost întâmpinat cu bucurie de cetele îngerești în locașurile cerești;
Bucură-te, că numele tău în toată lumea se cinstește și râvna ta pentru Dumnezeu mult se preamarește;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 10:

Vrând Preabunul Dumnezeu să mântuiască poporul lui Israel de înșelăciunile lui Baal, te-a ales pe tine, mare proorocule, drept unealta voii Sale sfinte și te-a umplut cu putere dumnezeiască de a întoarce pe cei fără de lege, de a îndrepta pe cei păcătosi, de a lumina pe cei întunecați și pe toți să-i înveți a cânta lui Dumnezeu:Aliluia !

Icos 10:

Zid de apărare fii nouă, preasfinte proorocule, mult mijlocind pentru potolirea mâniei lui Dumnezeu, Care pe bună dreptate ne pedepsește pe noi păcătoșii și netrebnicii cu secetă, foamete, cu vânturi nimicitoare aducătoare de boli, ca, izbăvindu-ne din nevoi, să-ți cântăm ție :
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale încui și descui cerurile și trimiți pe pământ, de la Dumnezeu, belșug sau lipsă;
Bucură-te, îndelung-mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu, cel ce trimiți ploi, liniște și rouă dătătoare de viață pe pământul amorțit;
Bucură-te, cel ce potolești valurile năpraznice ale mărilor și furtunilor groaznice și cu voia lui Dumnezeu stăpânești tunetele și fulgerele;
Bucură-te, cel ce oprești vânturile nimicitoare și ferești oamenii și necuvântătoarele de plăgile cele de moarte;
Bucură-te, hrănitorul orfanilor și al văduvelor și apărătorul celor milostivi;
Bucură-te, cel ce dobori pe prigonitorii hulitori ai credinței adevărate și alungi duhurile necurate de la credincioșii Domnului;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 11:

Cântare de umilință îți aducem ție, proorocule al lui Dumnezeu, Ilie; precum ai primit ruga lui Elisei, când a cerut de la tine, ca puterea ce-o aveai să treacă asupra lui și înălțându-te spre cer, i-ai slobozit veșmântul tău, pe care luându-l a despărțit apa, precum și tu odată ai despărțit apele Iordanului, moștenind darul lui Dumnezeu ce lucra în tine, așa, acum, acoperă-ne și pe noi cu veșmântul milei tale și ne izbăvește de toate nevoile și necazurile, ca să cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icos 11:

Arătatu-te-ai ca un luceafăr luminos întru Israel, prea lăudate proorocule, strălucind asemenea îngerilor cu viața și înțelepciunea ta și cu darul facerii de minuni și ai luminat pe oameni cu propovăduirea adevărului dumnezeiesc, alungând întunericul slujirii idolilor; drept aceea, lăudându-te te mărim cântând:
Bucură-te, stea strălucitoare, ce cu strălucirea ta luminezi toată lumea;
Bucură-te, făclie pururea arzătoare, care, arzând, luminezi celor ce stau în întuneric;
Bucură-te, cel ce cu mintea și cu duhul înțelepciunii ai fost luminat și cu duhul înțelegerii și întăririi ai fost împuternicit;
Bucură-te, cel ce ai fost luminat cu duhul cunoștinței și al smereniei și adăpat ai fost cu temerea de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te-ai împodobit cu virtuțile cele înalte și cu minunile cele mai presus de înțelegere;
Bucură-te, cel ce ai împlinit pe pământ judecățile Domnului și ai uns pe împărați și prooroci;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 12:

Mare har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, prealăudate proorocule Ilie, căci în viața ta pământească ai proorocit și ai săvârșit mari minuni, iar mai pe urmă, răpit cu trupul la cer și după suirea cea mai presus de fire, te-ai înfățișat pe Muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la față și ai vorbit cu El; și până astăzi nu încetezi a săvârși minuni și a izvorî bogăția milelor și a tămăduirilor, celor ce cu osârdie te cinstesc, cântând lui Dumnezeu cu credință : Aliluia !

Icos 12:

Cântând râvna ta cea fierbinte pentru Dumnezeu și viața ta cea îngerească, precum și minunile tale cele mari și bunăvoința lui Dumnezeu arătată pentru tine, laudă aducem ție, mare prooroc Ilie, cel cu nume mare, dar neputând înfățișa după cuviință, cinstea și mărirea ta, cu umilință cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, chivot al dumnezeieștii măriri și locaș preasfințit al Sfintei Treimi;
Bucură-te, sfeșnic prea luminat al Bisericii neînserate și mireasma cea cu bun miros a raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, povățuitorul pustnicilor cuvioși iar celor feciorelnici îndrumător și ajutător;
Bucură-te, cel ce îndemni pe cei păcătoși la pocăință și mijlocești viața veșnică pentru mântuirea întregului neam creștinesc;
Bucură-te, cel ce te-ai îndulcit de lumina sfinților și a negrăitei slave și pururea preaslăvesti pe Dumnezeu;
Bucură-te, că la sfârșitul vremurilor vei arăta semne mari și vei săvârși minuni pentru întărirea oamenilor în credința cea adevărată spre a înfrunta pe vrăjmașul antihrist;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 13:

O , preaminunate și preaînaltate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare râvnitor pentru slava lui Dumnezeu, cel ce trimiți pe pământ ploile și seceta, belșugul și lipsa, ascultă această puțină rugăciune, pe care cu evlavie o aducem, și prin mijlocirea ta cea fierbinte către Domnul Dumnezeu, apără-ne de secetă, de foamete și de bolile cele aducătoare de moarte și dăruiește nouă bună întocmire a văzduhului și toată îmbelșugarea pământului întărindu-ne în dreapta credință și viață curată, ca, izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice, să ne învrednicim de fericirea raiului cântând lui Dumnezeu : Aliluia ! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi

Icos 1:

Înger viețuitor în trup te-ai arătat, proorocule, prin râvna cea pentru Dumnezeu și prin viața ta curată; căci încă prunc fiind, părintele tău, Sovah, văzut-a îngeri luminați cu tine vorbind, cu foc înfășurându-te și cu văpaie hrănindu-te, arătând astfel că râvna ta e fierbinte pentru Dumnezeu și că puterea graiurilor și a vieții tale e ca o lumină neprihănită; pentru aceea, cu uimire grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mântuirea fiilor lui Israel;
Bucură-te, cel ce încă din pântecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevărului și al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce asupra căruia s-a descoperit preaslăvita arătare, ce a minunat pe părintele tău;
Bucură-te, cel ce din tinerețe ai iubit curăția feciorelnica și tăcerea;
Bucură-te, cel ce ai urât deșertăciunile lumii și toate bucuriile ei, iar sufletul tău în întregime l-ai închinat lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu lumina înțelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat și cu învățătura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adăpat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Condac 1:

Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraților nelegiuiți strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotțiitorul, cu sfințenia vieții și a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri și vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îți aducem ție, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozește-ne pe noi din toate nevoile și necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ți cântăm : Bucură-te, Ilie, mărite prooroc și înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Preamărite și preaminunate proorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îdrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, proorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.

Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă

Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai inviat. După trecerea timpului de foamete proorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe proorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smerioții, chinuiți de arșiță și secetă : Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am săvârșit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a privi la cer. Mărturisim că și noi ca și vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, și de nu ne închinaăm lui Baal și altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării și a poftelor slujim idolului lăcomiei și al trufiei, idolului mândriei și al îngâmfării și mergem pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri rele și slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în fața milei și iubirii adevărate față de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a facut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele și toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că și ție, proorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post și priveghere i-ai minunat pe ingeri și pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării și poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui. Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui și a rânduielilor Bisericii. Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii ! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi și în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneala mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite proorocule. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaintocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu : duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

18 Jul

Gând pentru aproapele

“Recomand o stare de veselie interioară, din inimă, o stare care înseamnă rugăciune neîncetată.”

Arhimandrit Arsenie Papacioc

18 Jul

Revolta Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul

Sărbătoarea din data de 20 iulie își are o sorginte scripturistică, fiind prăznuită, se pare, încă din timpurile apostolice. Numeroși Sfinți Părinți ai Bisericii au scris omilii la această sărbătoare, printre ei numărându-se Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie al Mediolanului și Fericitul Augustin.

Prezența Sfântului Ilie într-o perioadă în care regele israelit Ahab (874-852 î.Hr.) — fiul și succesorul lui Omri, al șaptelea rege al Israelului — a construit în Samaria un templu închinat zeului Baal (III Regi 16, 28-32) a fost providențială. Odată cu construirea acestui loc de închinare păgân la îndemnul soției sale, regina Izabela — fiica regelui Etbaal al Sidonului și preot al zeiței Așera —, Ahab a pornit o aspră persecuție împotriva profeților (3 Regi 18, 4); continuată cu același aplomb de Ahazia (III Regi 22, 28-40), fiul și urmașul său la tron.

Unii exegeți consideră că Ilie — cel menționat în Cartea II Paralipomena (Cronici) 21, 12-15 — nu este unul și același cu proorocul Ilie. Astfel, Ilie pe care-l redau mărturiile din Cronici — spun ei — ar fi trăit în timpul lui Ioram, căruia i-a trimis o scrisoare de avertizare privind comportamentul său imoral și, respectiv, pedeapsa sa (I Paralipomena 28, 19 și Ieremia 36), pe când Sfântul Ilie — numit și Tesviteanul — este cel care i-a avut în atenție pe Ahab și Izabela. Mai mult, activitatea profetică a celui dintâi a vizat Regatul lui Iuda, spre deosebire de activitatea Sfântului Ilie Tesviteanul, care a avut în atenția sa Regatul de Nord.

Dincolo de aceste argumente, care aparent susțin afirmația, totuși nu există nici o mărturie sigură că ar fi vorba despre două persoane diferite, ci mai degrabă credem că Sfântul Ilie Tesviteanul, anticipând abaterea lui Ioram de la poruncile lui Dumnezeu, i-ar fi trimis acel avertisment consemnat în Cronici și păstrat în școlile profeților până la urcarea pe tron a lui Ioram, ce a avut loc după ridicarea la cer a Sfântului Ilie; sau urcarea la cer a Sfântului Ilie a avut loc după accederea la tron a lui Ioram (II Paralipomena 21, 12, 4 Regi 8, 16). S-ar putea ca evenimentul răpirii la cer a Sfântului Ilie (IV Regi, cap. 2) să nu fi fost prezentat strict cronologic; și atunci evident că este vorba despre unul și același Ilie, în cele două ipostaze.

„Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeu Savaot”

Viața Sfântului Prooroc Ilie în cadrul cărților sfinte — III și IV Regi — trebuie surprinsă, fără îndoială, din multitudinea relatărilor. El face parte din categoria celor care „au rătăcit în pustii și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 38).

Evenimentele aduse în discuția referatelor biblice îl încadrează — potrivit domniilor lui Ahab (874-852 î.Hr.), Ahazia (852-850 î.Hr.) și Ioram (852-841 î.Hr.) — în secolul al IX-lea î.Hr. Ceea ce se știe cu siguranță despre Sfântul Ilie este faptul că era tesvitean; după cum citim în cartea Tobit, orașul Tisbe era în ținutul Neftali (Tobit 1, 2); pe când, după III Regi, ni se vorbește despre Tesba Galaadului (III Regi 17, 1), situată la 13 km nord de râul Iaboc. Întreaga sa viață a stat sub imperiul cuvintelor: „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeu Savaot” (III Regi 19, 10, 14).

Unele tradiții iudaice — preluate și de unii Părinți și scriitori bisericești — susțin că provenea dintr-o familie preoțească[1]. Astfel, Afraate, primul părinte bisericesc siriac, cca 280-345, și Pseudo-Efrem, autorul unei apocalipse apocrife siriace, din secolul al VII-lea, îl evocă pe Ilie ca fiind preot, care a mâncat prima turtă oferită de văduva din Sarepta Sidonului; Eusebiu de Emesa, ierarhul exeget și ucenic al lui Eusebiu de Cezareea (300-359), Epifanie de Salamina, eruditul episcop școlit în mănăstirile din deșerturile egiptean și palestinian (315-403), Pseudo-Epifanie, autorul Vieților profeților, Isidor de Sevilla, arhiepiscopul spaniol enciclopedist, considerat ultimul Părinte bisericesc din Apus (560-636), de asemenea îi atribuie lui Ilie demnitatea de preot, datorită unei presupuse descendențe din seminția lui Aaron, întrucât Tesba era orașul exclusiv al profeților; Verecundus de Junca, scriitor african din secolul al VI-lea, consideră preoția principalul motiv al înălțării lui Ilie la cer într-un car cu foc; pelerina Egeria, aristocrată din Galia, și Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din cei patru mari Părinți ai Ortodoxiei (344/354-407), accentuează caracterul sacrificial al sacerdoțiului lui Ilie îndreptățiți fiind de faptul că pe Muntele Carmel Sfântul Ilie a refăcut altarul lui Dumnezeu și a adus jertfă.

Accentuarea de către unele tradiții iudaice a sacerdoțiului lui Ilie, considerat descendent din ceata preoțească a lui Levi și așteptat ca mare preot al timpurilor mesianice, vine ca o contrapondere la numirea de Mare Arhiereu rezervată doar lui Iisus Hristos; evident, este vorba de o încercare rabinică de diminuare a cinstirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă ținem cont că scrierile talmudice se finalizează în secolele V-VI.

De remarcat este faptul că mărturiile patristice referitoare la preoția lui Ilie vizează sacerdoțiul vetero-testamentar ereditar, ca fiind o funcție exercitată în beneficiul comunității, iar nu ca o chemare divină personală, cum era harul profetic; sau ca o vocație de slujire consacrată, cum era cea a nazireilor — asemănătoare voturilor monahale, care sunt asumate în mod voluntar.

„Și s-a sculat proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea”

Modul său de viață — foarte apropiat de cel al nazireilor — este o atitudine de revoltă, manifestă împotriva imoralității timpului, așa cum este surprinsă de însăși formularea: „Și s-a sculat proorocul Ilie ca focul și cuvântul lui ca făclia ardea” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 48, 1). Având părul netăiat — ceea ce făcea să fie un om păros la înfățișare — și cingătoare de piele (IV Regi 1, 8), se arată a fi asemenea pustnicilor; dacă mai adăugăm promptitudinea cu care răspunde afirmativ chemărilor (III Regi 18, 46), retragerea în crăpăturile stâncilor (III Regi 17, 3) sau în peșterile munților (III Regi 19, 9), precum și somnul sub cerul liber (III Regi 19, 5), trăsăturile specifice omului deșertului sunt mai mult decât evidente.

După ce l-a anunțat pe Ahab de iminenta plagă a secetei (III Regi, 17, 1), proorocul s-a retras în pustie, lângă pârâul Cherit, dincolo de Iordan, fiind hrănit de corbi cu pâine dimineața și carne seara (III Regi 17, 6): Pâinea — în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul — însemna cunoașterea lui Dumnezeu, iar carnea, cultivarea virtuților; nicidecum necurăția, precum se credea și încă se mai crede. Dar secând pârâul, proorocul a fost trimis de Dumnezeu la o văduvă, în Sarepta Sidonului, încercată și ea de lipsurile pe care le-a adus seceta; din rezervele pe care le avusese rămase doar cu puțină apă, făină, ulei și câteva vreascuri (III Regi 17, 10-15).

În mod simbolic, cele existente în casa văduvei anticipează tainele Bisericii: apa — Taina Botezului; uleiul — Taina Mirungerii; făina — Taina Euharistiei; iar cele două vreascuri — Taina Sfintei Cruci, spune Sfântului Ioan Gură de Aur.

Milostenia văduvei, ca și a celei din Evanghelie — „nu ești mai sărac decât văduva din Evanghelie”, zicea Sf. Ioan Gură de Aur (Omilii la Matei, LXXXVIII, 3) —, a fost recompensată de Dumnezeu (III Regi 17, 21-23). Aceasta este mărturia că nici o faptă de milostenie nu rămâne nerăsplătită de Dumnezeu.

După cum spuneam, în timpul lui Ahab a fost secetă; timp de trei ani și șase luni nu a fost nici ploaie, nici rouă peste Israel. Dată fiind această situație, Ahab a dispus să fie căutat proorocul, considerat a fi principalul vinovat de închiderea cerului (III Regi 18, 10). Or, principalul vinovat pentru care Dumnezeu încuiase cerul nu era Ilie, ci păcatele lui Ahab și ale israeliților, după cum glăsuiesc referatele (III Regi 18, 18). {i pentru a demasca falsitatea zeului Baal, Sfântul Ilie le-a propus lui Ahab și Izabelei — principalii promotori ai cultului idolatru — să-i adune pe toți preoții zeului Baal pe Muntele Carmel (III Regi 18, 19), cerându-le să aleagă cui va trebui să slujească: lui Dumnezeu sau lui Baal.

În fața a numeroși israeliți, Sfântul Proroc Ilie a ridicat două jertfelnice în cinstea celor două divinități, așezând pe fiecare jertfelnic câte un bou. Apoi i-a îndemnat pe cei 450 de preoți ai lui Baal și 400 de profeți ai zeiței Așera să invoce foc din cer pentru a arde jertfa. Însă îndelungatul lor strigăt către Baal, însoțit de dansul și automutilările rituale, nu a primit nici un răspuns (III Regi 26, 29).

Apoi a urmat și Sfântul Ilie, care, înainte de-a invoca focul divin, a refăcut jertfelnicul din 12 pietre, a săpat șanțîmprejurul altarului, apoi a clădit lemnele pe altar, a tăiat în bucăți arderea de tot și a rânduit-o pe jertfelnic, după care a poruncit să toarne de trei ori apă deasupra, până s-a umplut șanțul din jur (III Regi 18, 31-35). Iar când a început Sfântul Ilie să se roage, îndată s-a pogorât foc din cer, mistuind nu numai jertfa adusă, ci și lemnele, pietrele, țărâna și chiar apa ce era în șanț(III Regi 18, 30-38).

Minunea a revelat mulțimii adunate pe Dumnezeul cel adevărat, motiv pentru care slujitorii idolilor au sfârșit înjunghiați de însăși mâna profetului pe malul pârâului Chișon (III Regi 18, 40).

După acest episod, rugându-se Sfântul Ilie, îndată s-au adunat norii și a căzut ploaie bogată peste Israel (III Regi 18, 45). Sfântul Grigorie de Nyssa vede în preoții lui Baal prefigurarea păcatelor, care nu pot fi asanate decât numai prin întreita cufundare în apa Botezului și prin focul Duhului Sfânt. Pierderea slujitorilor și a profeților idolatri a întețit mânia Izabelei, care a jurat că va pune sfârșit vieții Sfântului Ilie întocmai cum a făcut el cu viața unuia dintre slujitorii lui Baal (III Regi 19, 2).

Drumurile oamenilor și ale îngerilor se interferează, dar numai în înălțarea lor spre cer

Atunci, pentru a evita concretizarea planului diabolic propus de regină, Sfântul Proroc Ilie s-a retras pentru scurt timp la Beer-Sheba, în ținutul lui Iuda, odihnindu-se sub un ienupăr, unde a fost hrănit de un înger cu pâine și apă (III Regi 19, 4-8), după care a pornit spre Muntele Horeb (III Regi 19, 3-7). Acolo, după 40 de zile și 40 de nopți de post și rugăciune, pe când stătea la ușa peșterii, i S-a revelat Dumnezeu, în chipul unei adieri de vânt lin (III Regi 19, 12), trasându-i trei porunci: ungerea lui Hazael ca rege al Siriei (III Regi 19, 15), a lui Iehu ca rege peste Israel (III Regi 19, 16) și a lui Elisei ca succesor al său (III Regi 19, 16). {i a făcut întocmai.

Însă, auzind de uciderea lui Nabot Izreeliteanul care, pentru că nu a vrut să renunțe la dreptul de proprietate și să-și înstrăineze moștenirea și, respectiv, identitatea — „Nu-ți dau moștenirea părinților mei” (III Regi, 21, 4) —, a fost omorât cu pietre din ordinul lui Ahab, Sfântul Ilie s-a dus la soții Ahab și Izabela, anunțându-le blestematul sfârșit: „În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, acolo vor linge câinii și sângele tău” (III Regi 21, 19).

Sigur, nici fiii lor, Ahazia/Ohozia (IV Regi 1) și Ioram (IV Regi 1, 19-20), pentru că nu au vrut să renunțe la viața lipsită de Dumnezeu, nu au fost cruțați, împlinindu-se proorocia lui Elisei făcută lui Ioram, printr-unul dintre fiii proorocilor: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Toată casa lui Ahab va pieri și vei stârpi din ai lui Ahab pe tot cel de parte bărbătească, pe rob și pe cel slobod în Israel” (IV Regi 9, 6 și 8).

Apropiindu-se momentul ridicării sale la cer, Sfântul Proroc Ilie — însoțit de Elisei — s-a dus până la Betel și Ierihon, despărțind Iordanul cu al său cojoc, precum odinioară Moise marea cu toiagul. Ajunși la hotarele Ghileadului — de unde plecase Sfântul Ilie cu mult timp în urmă —, în timp ce mergeau pe dealurile Moabului, „s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer” (IV Regi 2, 11). Elisei, ca urmașlegitim al lui Ilie, a primit atât mantia sa (IV Regi, 2, 13-15), cât și duhul lui Dumnezeu, care se afla în Ilie, după cum el însuși ceruse: „Duhul care este în tine să fie îndoit și în mine!” (IV Regi 2, 9).

Darurile primite de Elisei de la Sfântul Proroc Ilie sunt o aluzie la preferința arătată în cazurile de moștenire față de întâiul-născut în iudaism, căruia i se cuvenea partea îndoită de moștenire (Deuteronom 21, 17), în comparație cu ceilalți frați.

Prin urcarea la cer, Sfântul Proroc Ilie a arătat că drumurile oamenilor și ale îngerilor se interferează, coincid; dar numai în înălțarea lor spre cer. Potrivit profeției lui Maleahi (3, 23), Sfântul Prooroc Ilie va fi trimis de Dumnezeu din nou pe pământ înainte de a doua venire a lui Hristos (Apocalipsa 11, 3-13). Această așteptare este confirmată și de Sfinții Evangheliști Matei (16, 14), Marcu (6, 15; 8, 28) și Luca (9, 8, 19). Interpretarea profeției transpare și în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil arhiereului Zaharia, cum că Sfântul Ioan Botezătorul va lucra cu duhul și cu puterea lui Ilie, cei doi fiind adeseori menționați împreună (Ioan 1, 21, 25; Matei 17, 10-13, Marcu 9, 11-13). De altfel, Mântuitorul Însuși a spus: „Și dacă voiți să înțelegeți, el (Ioan) este Ilie, cel care va să vină” (Matei 11, 14).

Însă nu trebuie să se creadă că este vorba de vreo reîncarnare a lui Ilie în Ioan. Mărturia biblică îi apropie pe cei doi din cauza vieții lor ascetice; amândoi se caracterizează prin asprime și hotărâre (Luca 9, 8), lucrează cu aceeași putere (Luca 1, 17) și adoptă același mod de viață (III Regi 17, 1 și Luca 3, 2; IV Regi 1, 8 și Matei 3, 4).

Prezența considerabilă a Sfântului Ilie în referatele scripturistice, cât și în literatura patristică reprezintă o dovadă în plus a poziției acestui profet vetero-testamentar în istoria creștinismului, care este adesea prezentat ca model de trăire religioasă: „Ilie odinioară a deschis și a închis cerul ca să plouă și să nu plouă, ție nu pentru asta ți se deschide cerul, ci ca să te urci la cer; și ceea ce-i mai mult, nu ca să te urci singur, ci ca să urci și pe alții, de-ai voi. Atât de mare îndrăznire și putere ți-a dat Dumnezeu în toate cele ale Lui!” — spunea Sfântul Ioan Gură de Aur (Omiliile la Matei, X, 4).

Castitate, însingurare, mărturisire plină de curaj, rugăciune, sărăcie, post

Prin râvna sa, Sfântul Proroc Ilie s-a impus în tradiția iudaică, apoi în cea creștină și musulmană drept tipul slujitorului desăvârșit. El oferă de dincolo de timp un mod de viață monahală autentic, prin coordonatele sale — castitate, însingurare, mărturisire plină de curaj, rugăciune, sărăcie, post. Pentru aceasta, el s-a învrednicit de daruri speciale, cum ar fi cel profetic sau al facerii de minuni, vederea lui Dumnezeu, răpirea la cer… În mod deosebit înălțarea la cer l-a impus evlaviei universale.

Numeroase locuri de pe Muntele Carmel, cum ar fi peștera Sfântului Ilie; El-Khadr, școala profeților; El-Muhraka, altarul de jertfă; Tel el-Kassis ș.a. se constituie în puncte de pelerinaj atât pentru creștini, cât și pentru evrei sau musulmani.

Fie ca măreția vredniciei Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, precum și zelul său misionar să se întipărească în viața și conștiința fiecăruia dintre noi, ca astfel să putem birui ahabicele și izabelicele atacuri împotriva adevăratei credințe. 

[1]Viețile Sfinților, ce par să urce până la un original evreiesc din secolul I d.Hr., prezintă nașterea lui Ilie sub semnul minunii: „În timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe, vorbind cu pruncul și învelindu-l pe el cu foc, băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său și spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim și a spus preoților vedenia sa. Unul din acei preoți, bărbat mai înainte văzător, i-a zis: «Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui fiind bine-plăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israel cu sabie și cu foc».”(PREASFINȚITUL CALINIC BOTOȘĂNEANUL, EPISCOP-VICAR AL ARHIEPISCOPIEI IAȘILOR) doxologia.ro

09 Jul

Frumoasa Grecie

09 Jul

Hristos în mijlocul nostru!

09 Jul

Fotografia zilei

09 Jul

Smerenia cea înțeleaptă

Smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice

Preot Boris Răduleanu

Este necesar totodată să arătăm că smerenia trebuie legată de înţelepciune. Ele nu pot fi despărţite.

Dacă le desparţi greşeşti. Înţelepciunea fără smerenie duce la mândrie, iar smerenia fără înţelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie. Pentru smerita cugetare trebuie să stai cu mintea în inimă, spun Sfinţii Părinţi.

Înţeleaptă fiind smerenia nu înseamnă să te frângi în faţa oricui şi să accepţi orice. Iisus Hristos, chipul smereniei şi al blândeţei înfruntă şi mustră pe cei mândri, pe fariseii şi cărturarii făţarnici. De asemenea El izgoneşte din templu pe vânzătorii de animale şi schimbătorii de bani, care nesocoteau sfinţenia şi iubirea de Dumnezeu. Tot aşa Petru, în smerenia lui înţeleaptă înfruntă pe conducătorii poporului său. Fiind chemat în faţa Sinedriului şi primind poruncă să nu mai vorbească de Iisus a răspuns: „Este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu?” (F.Ap. 4, 1). În înţelepciunea lui smerită ne-a dat şi nouă un exemplu pentru a şti pe cine şi cum să ascultăm.

Biserica, ne arată smerenia înţeleaptă ca fiind virtute necesară pentru a ni se deschide „uşile pocăinţei”. Cum am putea porni altfel pe calea pocăinţei dacă nu am fi conştienţi de păcatele noastre? De aceea fără smerenie nu poate fi nici pocăinţă nici evoluţie spirituală … nimic. Dacă omul a căzut prin mândria minţii, poate birui numai prin virtutea ce i se opune: smerenia. Ca urmare la baza tuturor virtuţilor se află smerenia înţeleaptă, iar la baza tuturor răutăţilor găsim mândria, pofta, invidia etc. Coroana virtuţilor este iubirea, iar culmea răutăţilor este justificarea păcatelor care se face din mândria de a ieşi nevinovat.

Din Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 17-18

29 Jun

Rugaţi-vă cu osârdie pentru copii!

“De fiecare dată când vă va răni drept în inimă nedreptatea fiului, împrospătaţi-vă credinţa că aici este mâna Domnului şi că Domnul vă trimite un lucru pentru care veți dobândi mântuirea.

Rugaţi-vă cu osârdie pentru copii, şi Dumnezeu îi va păzi în rânduielile cele bune pe cei care vor să fie păziţi şi caută asta.”Sf. Teofan Zãvorâtul

 

29 Jun

Gând pentru aproapele

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
(Sfântul Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, cap. 13)

29 Jun

Desenul zilei

29 Jun

29 iunie, Sfinții Apostoli Petru și Pavel

29 Jun

Ce este curajul?

“Ce este curajul?
Curajul nu înseamnă să nu te temi;înseamnă să găsești la Dumnezeu

tăria de a face ceea ce trebuie să faci-fie că te temi sau nu!


Doamne, dă-ne puterea aceasta cu mijlocirile Sfinților Apostoli Petru și Pavel!”

(Arhim.Nectarie Clinici, Sihăstria Putnei)

 

20 Jun

Gând pentru aproapele

IMG_5581“Prin durere Dumnezeu ne strigă de pe calea rătăcită, ne cheamă să ne venim în fire, să ne orientăm spre adevăr şi lumină. A asculta limbajul durerii înseamnă a pune început bun la o bună comunicare cu sine şi cu semenii. A-ţi asculta durerea înseamnă a-L auzi peDumnezeu şi a începe să-L asculţi activ, înţelegând şi lucrând cele auzite cu cuvântul, cu gândul şi cu fapta.”(Monahia Siluana Vlad)

20 Jun

Răbdare nu este suportarea cuiva

Răbdare nu este suportarea cuiva. Când spun că suport pe cineva, este ca şi cum aş spune: „Acela este vai de el, eu sunt bine şi-l suport”.

Răbdarea adevărată este să simt vinovăţie pentru starea lui şi să mă doară pentru el. Aceasta are multă smerenie şi dragoste, şi atunci primesc Harul lui Dumnezeuşi este ajutat şi celălalt. Să presupunem că văd pe cineva şchiop sau surd sau drogat; trebuie să gândesc: „Dacă aş fi fost eu într-o stare duhovnicească bună, aş fi rugat pe Dumnezeu şi l-ar fi făcut bine”, pentru că Hristos a spus: Vă voi da putere să faceţi minuni mai mari decât Mine, şi astfel vine durerea, dragostea pentru acela.

11653463_917026688358026_6430679_n

În timp ce, dacă spun: „Ei, ce să-i fac? Este infirm, să stau puţin alături de el; de altfel voi avea şi plată”, atunci îl suport pe aproapele şi mă îndreptăţesc pe mine însumi că mi-am făcut datoria.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 103)

doxologia.ro

20 Jun

Se apropie Nașterea Sf.Ioan Botezătorul(24 iunie)

30 May

Îngerii cântau…Duhul Sfânt’ slăveau!

11425292_913709848689710_1751448079_n

30 May

Mâine …sosesc Rusaliile

29 May

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

Să nu uităm că, adesea, singura Biblie pe care unii oameni vor avea prilejul s-o citească este chiar viața noastră de creștini care-și asumă creștinismul lor, lucrându-l în fiecare aspect al traiului de zi cu zi. Singurul Hristos cu care mulți vor face cunoștință va fi doar Acela care le va vorbi prin gura noastră sau îi va ajuta cu mâinile noastre. Poate că vom simți cum inima noastră se lasă cucerită, încet-încet, de dorința de a nu-L mai ține pe Dumnezeu aruncat într-un ungher al vieții, ci de a-L invita în casa și în inima noastră. Și vom înțelege că multe se pot negocia, dar nu și bucuria de a fi și de a rămâne, cu orice preț, ai lui Hristos.

Foto: Oana Nechifor

Un tânăr luat prizonier de război, călcat în picioare și discriminat pe criterii de naționalitate și religie, persecutat și apoi tentat să renunțe la credință, cu tot felul de promisiuni, a găsit puterea să-și asume un drum care, pentru mulți, înseamnă „ratarea vieții”.

Chinuit și legat, rupt de țara în care s-a născut și de toți cei pe care-i iubea, ajuns ţinta batjocurii tuturor, tânărul înțelege că, fizic, nu mai este propriul său stăpân, dar că mintea și sufletul îi sunt libere. Mai libere ca oricând.

Ispitit și chinuit ca să-şi lepede credinţa, răspunde că preferă să moară, decât să cadă în acest înfricoşător păcat. Celui care dobândise drept de viață și de moarte asupra lui îi spune: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă obligi să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul, decât credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri!”.

Printr-o minune, este lăsat în viață și ajunge să doarmă într-un grajd, cu animalele. Să trăiești într-o veșnică putoare care-ți întoarce stomacul pe dos, încasând mereu copite, primind mâncare cât să nu mori de foame, muncind până cazi în brânci – poate fi acesta, oare, visul de viață al cuiva?

Aceasta ar putea fi istoria unui supraviețuitor al persecuțiilor care decimează creștinii și azi, în lumea anului 2015. Dar, acum cruzimea nu mai dă cu virgulă. Nu mai lasă nici o fereastră întredeschisă, prin care cei prinși să scape și creștini, și cu viață.

Este povestea adevărată a Sfântului Ioan Rusul, care a trăit la sfârșitul secolului al XVII-lea. Un tânăr ca toți tinerii, până într-o zi. Devenit prizonier, și-a negociat viața, dar a refuzat să-și negocieze și credința. Pentru că știa că, odată pierdută temelia sufletului, trupul și viața i s-ar fi ruinat ca o casă părăsită, indiferent ce confort și plăceri ar fi ajuns să primească în schimbul trădării lui Hristos.

Ce l-a ținut viu și teafăr la minte pe tânărul acesta? Ce l-a ținut sănătos și puternic, de ajunsese să-și împartă puțina hrană celor mai săraci decât el? Ce l-a ajutat să-și păstreze demnitatea de creștin lucrător și treaz la inimă, care-și făcea rugăciunile și care vorbea cuDumnezeu – să nu uităm! – dintr-un grajd infect? Ce l-a învățat să cucerească și să înmoaie inimile stăpânilor, de au ajuns să-l prețuiască și să-l roage să se mute din grajd în casă – pentru că minunile pe care Sfântul Ioan le făcea cu rugăciunea uimeau toată comunitatea musulmană în care trăia?

Acel ceva care ne poate ajuta și învăța, care ne poate ține întregi și pe noi, în vremurile noastre nebune, de război mental și sufletesc. Legătura de prietenie și iubire cu Dumnezeu. Când ni se iau toate, când ni se smulg toți cei pe care-i iubim, când asupra noastră se prăvălește cel mai negru scenariu de viață pe care ni l-am putea imagina,dacă ne ținem strâns credința, dacă nu-I dăm drumul lui Hristos, care ne ține mereu strâns de mână, totul va fi bine. Poate că nu va fi „perfectul” pe care, fantezist, ni l-am imaginat. Probabil că nu va fi „succesul” a cărui rețetă se găsește în (pe?) toate canalele (tv). E foarte posibil să ne înfingă mulți în piept, cu satisfacție, insigna de „ratați”ai vreunei corporații – dar toate astea nu mai au putere asupra noastră. De ce? Pentru că, deși fizic putem fi loviți, umiliți, legați, lipsiți de libertate, dacă nu-I dăm drumul de mână lui Dumnezeu, în viața noastră totul va fi bine.

Avem – încă – libertatea de a merge la biserică. Nu suntem nevoiți să ne furișăm noaptea, ca Sfântul Ioan Rusul, la câte-o slujbă.

Avem încă bucuria de a ne spovedi și de a ne împărtăși la Sfânta Liturghie și în lumina soarelui (Sfântul Ioan a primit ultima împărtășanie adusă pe ascuns, într-un măr scobit pe dinăuntru, de către duhovnicul lui, care pentru asta a traversat un cartier în care oricând risca să fie linșat pentru credința lui).

Dacă încă nu ne-am împrietenit cu Dumnezeu, dacă încă nu ne-am lăsat cuceriți de iubirea Lui necondiționată… nu-i niciodată prea târziu. Din orice război, real sau sufletesc, ne-am întoarce, El e aici, ne așteaptă.

Dacă Sfântul Ioan Rusul – și atâția sfinți, mucenici, mărturisitori, știuți și neștiuți – au ales mai degrabă să fie torturați, umiliți sau uciși, să renunțe la un „viitor” călduț sau chiar strălucit, decât să-și arunce credința la gunoi, atunci ce dulce și minunat trebuie să fie Dumnezeu! De dragul Lui, ei au ales să îndure orice suferință, numai să nu-L piardă, să nu-L scape din strânsoarea mâinilor și din cămara inimii.

Să nu uităm că, adesea, singura Biblie pe care unii oameni vor avea prilejul s-o citească este chiar viața noastră de creștini care-și asumă creștinismul lor, lucrându-l în fiecare aspect al traiului de zi cu zi. Singurul Hristos cu care mulți vor face cunoștință va fi doar Acela care le va vorbi prin gura noastră sau îi va ajuta cu mâinile noastre. Singurul Tată Ceresc pe care Îl vor simți protejându-i, s-ar putea să-L pre-simtă în comportamentul nostru firesc, generos și dezinteresat.

Și noi, asemenea stăpânilor Sfântului Ioan Rusul, poate că vom simți cum inima noastră se lasă cucerită, încet-încet, de dorința de a nu-L mai ține pe Dumnezeu aruncat într-un ungher al vieții, ci de a-L invita în casa și în inima noastră. Și vom înțelege că multe se pot negocia, dar nu și bucuria de a fi și de a rămâne, cu orice preț, ai lui Hristos.

doxologia.ro