02 Ene

Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

10445515_1022496107811083_3214028427760178089_n

“L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Și aici L-am auzit spunându-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!
Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înțeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că, umplându-mă de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalți. Am înțeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu și cu celălalt. Și că, fără această comuniune, lumea nu e decât tristețe, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să trăiască în această iubire, și atunci ar cunoaște viața veșnică.”
Pr. Dumitru Stăniloae

 
02 Ene

Cu Bucurie…2016!

Mulți ani cu bucurie sã primim de la Împãratul slavei!

12342681_1022484114478949_6588484185654777055_n

10151944_1022483934478967_6602678794322726104_n

10606001_1022483957812298_4799812967312285202_n

31 Dic

Spre bucuria aproapelui, oriunde s’ar afla

3921632_87d58

456185329

a548ff9d3a08b95e27b566189b0f0bfe

anno-nuovo

giphy (2)

31 Dic

Gând pentru aproapele

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor

8885_1021297347930959_8177158480516865480_n“Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea. 

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie fără numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi: „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznind să Te chem: Păzeşte-mă de orice prihană a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să Te rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.

Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice porniri care nu găsesc bună plăcere înaintea Ta şi-l rănesc pe semenul meu. Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultimea mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singură lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.

Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Da, Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-ţi pot aduce pocăinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e oarbă încă.

Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii Mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată.

Doamne, în mare mila Ta şi necuprinsa Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea!”
31 Dic

La mulți ani rodnici și buni!

giphy (1)

10260004_1008361355853830_4042984695940503239_n

10487437_988838564496068_689664216203034340_n

31 Dic

Noaptea dintre ani

Sã nu uitãm cã aceastã noapte ne dãruiește prãznuirea Sf. Ierarh Vasilie cel Mare!!! La biserica parohială începând cu ora 20.30, Vecernie cu Utrenie până spre miez de noapte, iar mâine 1 Ianuarie 2016, de la 9.30 Sfânta Liturghie!!!

La mulți și rodnici ani tuturor!!! Bon i prosper Cap d’Any!!!

1913905_1021126187948075_6770287877121162603_n

10405243_1021126111281416_3279226769278493380_n

12301465_570590136423835_4933025492424442040_n

31 Dic

Nu te uita înapoi

Nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare

TzMPdXcgbRc_595

Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.

Orice greșeală va săvârși omul, dacă se va pocăi, păcatul i se va ierta, dar imaginea păcatului îi va rămâne până la cea din urmă suflare. Când îl va lua somnul sau când nu va mai purta de grijă, vrăjmașul îi va aduce imaginea în trezvie sau în timpul somnului, pentru a-i întina gândul, pentru a-l face vinovat de păcatele cele vechi sau fie și numai pentru a-i împrăștia mintea. Nu-l vezi pe proorocul David, când îl mustra Natan pentru Batșeba? Strigă: „Am păcătuit înaintea Domnului!” și proorocul Natan spune: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta”. A fost iertat, deci, de îndată. Cu toate acestea, toată viața lui a fost chinuit de acest păcat. Întâi a murit copilul pe care l-a născut Batșeba. Apoi a păcătuit fiul său față de fiica lui Tamar. După aceea l-a alungat fiul său Abesalom… Și toate acestea i s-au întâmplat după ce a fost iertat de păcat. Deși păcatul se iartă, rămâne canonul pe măsura fărădelegii.

Nu vezi pe Sfânta Teodora din Alexandria, care a trăit ca monah? A păcătuit, a plecat din lume, s-a căit și s-a sfințit. Și totuși, adulterul nu a fost uitat. Atunci când s-au adus defăimări la adresa ei și a fost alungată, a crescut un copil străin, numai ea singură știind că este vorba de o defăimare. Dar și Sfântul Efrem! Nu a fost băgat în închisoare pentru că a furat un vițel, deși era sfânt când a fost închis? „Da – i-a spus Domnul – , acum nu ai furat, dar când erai copil nu l-ai legat și a fost prins de o fiară sălbatică.

Prin urmare, deși omul este iertat pentru păcatul său, rămâne imaginea păcatului și lucrarea lui. Deoarece tu te-ai lenevit în ultimul timp, a îngăduit Dumnezeu să se întoarcă ispita, pentru a te trezi. Așa că scoală-te și strigă: „Fiul lui David, vreau să văd”, și Se va arăta Iisus, Dătătorul de lumină, trimițându-ți lumina pocăinței și a cunoștinței dumnezeiești.

Fiul meu, nu mă întristez pentru cele trecute, ci mă bucur pentru cele viitoare. Cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare, iar păcatul mic sau mare se șterge prin pocăința cea adevărată. Deci nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare.

Mă bucur foarte mult, fiul meu, că ceri mereu să înveți. Aceasta este mărturie bună. Când cineva caută să învețe ceva trebuie să și înfăptuiască din ceea ce învață. Nu se poate altfel. Dar chiar dacă nu reușește să înfăptuiască nimic, știe măcar că sunt alții care lucrează. Rușinat de aceasta, se va smeri și va cere de la Dumnezeu să trimită peste el mila Sa cea bogată și să-l întărească. În felul acesta va ajunge și el în rândul celor ce reușesc să lucreze virtutea.

Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, p. 110

31 Dic

La mulți ani 2016!

12402095_1008344995855466_6609027309932885697_o

726c3fd9c5048c7cab24c1508beacde5

993576_1548390605486607_8055148331473214377_n

29 Dic

Iartă, ca și Dumnezeu să te ierte

12009800_1615701735363889_6127523526393589787_n „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată așteptați? Oare nu și păgânii fac așa? Dar Eu vă zic: iubiți pe vrăjmașii voștri.” Aici este examenul iubirii.

Cine sânt vrăjmașii noștri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat mașina, nu cei care vin cu săbii asupra țării noastre. Vrăjmașii noștri sânt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sânt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin prezența lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: „Lasă-mă, că m-am săturat de el!” Aici trebuie să începem lucrarea dragostei. Cum? Iartă! „Nu pot să-l iert, pentru că este mândru”. Dar tu cum ești? Iartă! Iertarea este semnul cel mai grăitor și piatra de temelie pe care se zidește mai târziu dragostea.

Dumnezeu, când S-a pogorât în lume, mai înainte ne-a iertat, ne-a iertat pentru că L-am trădat în Rai, ne-a iertat pentru că ne-am îndepărtat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin proroci, ne-a iertat pentru că nu L-am primit pe Fiul Său, că L-am răstignit. Pentru toate ne-a iertat. Ne-a iertat – pentru că ne-a iubit. Și noi suntem datori să răspundem cu această dragoste.

Să iertăm, pentru că nu este cu neputință. Nu este cu neputință să iertăm pe acest om păcătos din fața noastră. Pentru că Însuși Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie să o avem față de aproapele nostru. Înainte de a-l judeca eu trebuie să mă întreb cum îl judecă Dumnezeu pe el. Și cum îl judecă? A murit pentru el! Dumnezeu l-a iertat. Vin oameni cu întrebări de genul: „Oare credeți că pe verișorul meu, care a făcut așa și așa, poate Dumnezeu să-l ierte?” Când a murit pe cruce, a arătat că l-a iertat. Problema lui este: ce va face el mai departe, va primi această iertare? Va răspunde acestei iertări?

Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu și iertării pe care ne-o dăruiește? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca și noi, fiecare la rândul nostru, să facem același lucru cu aproapele nostru. Dacă este să ne asemănăm  cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greșesc, ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea…

Cum să ierți un om rău? Cum să ierți un om care te necăjește? Aducându-ți aminte de Dumnezeu. Aducându-ți aminte de Cel care a murit pentru el. Aducându-ți aminte că și tu ai nenumărate datorii. Aducându-ți aminte de oamenii dragi ție, de felul în care te porți cu ei.

Și dacă Dumnezeu a murit pentru noi „pe când noi încă eram păcătoși”, cum spune Apostolul Pavel, cine sântem noi ca să-l judecăm pe aproapele nostru? Acestea avându-le în minte, vom căpăta și îndrăzneală necesară pentru rugăciune, și pentru această îndrăzneală vom primi de la Dumnezeu și răspunsul cererii noastre.

Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamț, repeta obsedant aceste cuvinte simple ale Evangheliei, cuvinte pe care le-au repetat Mântuitorul și mai ales Sfântul Evanghelist Ioan în Epistolele sale, în Evanghelia sa. Toată nevoința Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca și Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune: Doamne, iartă-mi tot ce am greșit eu azi cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul ca un om, iartă pe toți părinții și frații și mă iartă și pe mine păcătosul! Uită-te în inima ta și dacă vezi că ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Și dacă ai iertat, poți să-I spui Domnului: acum și Tu iartă-mă, pentru că eu i-am iertat, că Tu ai zis”…

Unii spun: „Este atât de simplu?” Da, este atât de simplu, dar pentru această simplitate trebuie să ne ostenim și să veghem în toate zilele vieții noastre și în orice clipă, pentru că oricând vedem gânduri care se ridică împotriva aproapelui, care ne tulbură, ne nemulțumesc, dar de îndată ce le-am văzut, să ne întoarcem către Dumnezeu și să-I spunem: „Iartă-mă, Doamne, și iartă și pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat!”

Aceasta este simplitatea Evangheliei, aceasta o găsim și în rugăciunea „Tatăl nostru”. Mântuitorul, când a fost rugat să ne învețe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învățat să cerem iertare pentru greșalele noastre așa cum noi iertăm greșiților noștri. Dacă facem această nevoință, avem nădejde de mântuire. Și dacă mântuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate înteresa în lumea aceasta, ce mai are rost?

Dumnezeu să ne ajute, să ne dea această vedere și harul Său, ca să judecăm pe aproapele nostru ca pe noi înșine, să-l iertăm ca pe noi înșine, să-l iubim ca pe noi înșine. Căci pentru aceasta a venit Dumnezeu pe pământ și doar în acest fel putem răspunde iubirii Lui pe care a revărsat-o și o revarsă pururea asupra noastră și asupra lumii întregi.

Ieromonah Savatie Baștovoi

29 Dic

Se apropie trecerea dintre ani…

0c3e4c4265f30c

29 Dic

Cuvânt athonit

γεροντασ εφραιμ βατοπαιδινοσ

Sunt gândurile păcătoase un fragment din ființa noastră? Cum se nasc și cum pot fi alungate? Cum trebuie să trateze omul aceste produse ale răului și cum poate să le învingă?

Cunoscuta revistă rusească «Slavianka» a publicat un interviu cu arhimandritul Efrem, egumenul Sfintei Mari Mănăstiri a Vatopedului, pe tema «Gândurile păcătoase». Gheronda Efrem, care este cunoscut tuturor datorită profunzimii cuvântului său duhovnicesc și clarității cu care descrie cele mai subtile sensuri spirituale, încearcă să ne ofere o imagine cât mai limpede a ceea ce numim gânduri păcătoase, subliniind faptul că uneori anumite gânduri ne întăresc duhovnicește.

Adevărul e că mulți dintre noi nu cunoaștem proveniența gândurilor, nici cât de mult ne pot vătăma din punct de vedere spiritual. Ce sunt gândurile, de unde apar ele în viața noastră de zi cu zi, cum le putem discerne și cum trebuie să le tratăm, toate acestea reprezintă câteva din subiectele pe care le tratează gheronda Efrem în cadrul interviului său.

În cele ce urmează, vă prezentăm un fragment din acest interviu, așa cum a fost publicat el în revista «Slavianka»:

Reporterul (R.): Ce sunt gândurile păcătoase și care este ipostasul lor spiritual?

Gheronda Efrem (G.E.): Gândurile păcătoase sunt cugetări care se împotrivesc voii lui Dumnezeu și acționează în spațiul gândirii omului, fie din voia sa, fie fără voia sa. Mintea omului se află într-o continuă mișcare. Fie produce singură diverse gânduri, fie alți factori externi o bombardează cu o sumedenie de gânduri, care se perindă pe ecranul nostru intelectual.

R.: De unde provin aceste gânduri?

G.E.: Unele izvorăsc din inima împătimită a omului, iar altele sunt provocate de către diavol. Însuși Hristos ne învață că «din inimă ies gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule» (Mat. 15, 19). Patimile omului produc și se hrănesc cu gânduri păcătoase. Din cauza urii nemăsurate pentru om, demonii încearcă cu orice chip să-l împiedice pe acesta să pășească pe drumul mântuirii. Lucrarea lor constă în însămânțarea gândurilor păcătoase, rele, rușinoase, viclene și hulitoare în mintea omului.

Desigur, există și gânduri bune, dumnezeiești, care provin de la Însuși Dumnezeu sau de la sfinți, gânduri care îl îndeamnă pe omul păcătos la pocăință, îl mângâie în încercări și îl luminează spre «descoperirea adâncului Dumnezeirii» (I Cor. 2, 10). Propășirea spirituală a omului depinde de calitatea gândurilor sale. Așadar, trebuie să cultivăm gândurile curate, sfinte, dumnezeiești. Să transformăm mintea noastră într-o fabrică de gânduri bune, așa cum ne îndeamnă Gheronda Paisie.

R.: Cum putem discerne gândurile bune de cele păcătoase?

G.E.: Numai prin trezvie putem să ne păstrăm mintea curată, să veghem la poarta sufletului nostru și să discernem gândurile care ne vin. Trezvia este înfrânarea, atenția pe care eu o impun minții mele. Poate fi dobândită prin invocarea preacinstitului și preadulcelui nume al lui Iisus Hristos. Rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă» – cea mai puternică armă împotriva patimilor și demonilor – este cea care ajută mintea să controleze și să discearnă gândurile.

Gândurile sunt asemenea avioanelor care zboară în văzduh. Nu depinde de noi faptul că aceste avioane zboară continuu în văzduh. Suntem însă datori să nu le lăsăm să aterizeze pe pista sufletului nostru, să nu le îngăduim să pătrundă înlăuntrul nostru.

R.: Care este diferența dintre poftă și gânduri?

G.E.: Pofta, dispoziția pe care o avem spre anumite lucruri sau stări, este o mișcare a inimii, pe când gândul se învârte în spațiul intelectului. Mai întâi poftim ceva în inima noastră, iar apoi această poftă se exprimă prin intermediul gândului… Așadar mai întâi apare pofta, care este rădăcina păcatului, iar apoi gândul. Tăindu-ne poftele păcătoase, nu facem altceva decât să ne eliberăm de sub stăpânirea gândurilor rele.

De aceea Domnul Hristos, atunci când avertizează că «oricine se uită cu poftă la o femeie a și comis adulter cu ea în inima lui» (Mat. 5, 28), urmărește tăierea poftei din rădăcină. Sfântul Grigorie Palama spune că mintea credinciosului care se roagă se curăță ușor de gânduri, însă inima omului, care este forța care produce gândurile, nu se poate curăți dacă nu se curățesc și celelalte forțe ale sufletului, adică pofta și mânia.

R.: Trebuie să ne spovedim toate gândurile?

G.E.: Gândurile care intră zilnic în mintea noastră sunt de ordinul miilor. Cele mai multe dintre acestea sunt gânduri deșarte, necurate, păcătoase. Cel viclean știe foarte bine cum să-și facă treaba, împrăștiind tot felul de gânduri. Responsabilitatea noastră pentru acestea începe din momentul în care ne dăm consimțământul față de ele, adică atunci când le punem în aplicare. Fiecare om se va confrunta cu gândurile sale în funcție de starea duhovnicească în care se află. Mai exact, cei care au ajuns pe o înaltă treaptă duhovnicească, dobândind cunoașterea perfectă a propriilor lor gânduri, nu vor fi vătămați de contactul cu acestea. Pentru un novice în cele duhovnicești, însă, consimțământul față de un gând păcătos poate deveni extrem de vătămător.

Cel care se nevoiește din punct de vedere spiritual va căuta să-și spovedească gândurile care nu-i dau pace, cele pe care singur nu le poate îndepărta din mintea sa. Nu putem să ne spovedim absolut toate gândurile, fiindcă acest lucru denotă că suntem bolnavi psihologic. Mulți merg la spovedanie cu un caiet în care și-au notat mii de gânduri care le trec zilnic prin minte. Acest lucru nu este corect, fiindcă, pe de o parte, îl obosesc pe duhovnic, iar, pe de altă parte, nu le este de folos nici penitenților. Așadar o astfel de practică nu reprezintă rodul trezviei și propășirii spirituale, ci, mai degrabă, denotă o stare bolnăvicioasă.

R.: Putem să ne împărtășim dacă, exact în momentul în care ne apropiem de Sfântul Potir, ne-a dat târcoale un gând păcătos?

G.E.: Desigur că putem. Ce spune Sfântul Ioan Damaschin în rugăciunea de dinainte de Sfânta Împărtășanie? «Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez». Sfinții Părinți ne avertizează că războiul gândurilor este foarte greu. În cazul de mai sus, trebuie să tratăm gândul respectiv cu un dispreț imediat, fiindcă este provocat intenționat de către vrăjmaș, cu scopul de a ne împiedica să ne împărtășim. Nu ne vom împărtăși numai dacă ne-a atacat vreun gând care are legătură cu un păcat de moarte, pe care nu l-am spovedit, deși cred că astfel de gânduri nu ne vor lupta abia în acel moment, ci ne vor mustra conștiința cu mult înainte de aceasta.

R.: Există gânduri deosebit de vătămătoare care ne pot provoca moartea spirituală?

G.E.: Da, gândul deznădejdii și al disperării. Sfinții Părinți spun că aceste gânduri sunt atât de vătămătoare, de parcă îi taie capul celui care se nevoiește, astfel încât nu mai poate face nimic, nici să se împotrivească, nici să se lupte cu ele. Credinciosul nu trebuie să uite niciodată că Dumnezeu îl iubește oricât de păcătos ar fi. De asemenea, nu trebuie să-și piardă niciodată speranța, ci să aibă mereu în minte faptul că se poate pocăi în orice clipă și de orice păcat.

Hristos nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască. Să nu uităm că l-a mântuit până și pe tâlharul care era răstignit dimpreună cu El pe cruce, tocmai pentru că s-a pocăit în ultima clipă a vieții lui.

R.: În cadrul căsniciei, bărbatul și femeia trebuie să-și spovedească gândurile unul altuia?

G.E.: Cred că nu. Mai bine să-și mărturisească gândurile în fața unui duhovnic comun. Trebuie să știți că diavolul, din momentul în care doi tineri se unesc în taina Cununiei, caută cu orice preț să-i despartă. Așadar există un război nevăzut, pe care, din păcate, cele mai multe cupluri nu-l conștientizează. La început, toate sunt bune și frumoase în căsnicie, există iubire din belșug, însă, mai apoi, încep să apară neînțelegeri, certuri, care, în timp, duc la slăbirea iubirii. La un moment dat, cei doi ajung în punctul de a-și spune unul altuia: «nu-mi mai placi» sau, mai grav, «nu te mai iubesc». Toate acestea țin de acest război nevăzut.

Oare ce s-a întâmplat după zece ani de căsnicie de nu se mai iubesc? De aceea, atunci când încep să apară diverse probleme, este indicat ca cei doi soți să-și spovedească gândurile unui duhovnic comun, care, luminat fiind de Duhul Sfânt, îi va îndruma pe calea cea dreaptă. Cu rugăciunile și dezlegările sale, acesta va reuși să îndepărteze de la ei forța celui viclean care încearcă să-i despartă. Nu zic că cei doi soți nu trebuie să discute între ei, ferească Dumnezeu. Desigur că trebuie să vorbească între ei, tocmai pentru a păstra unitatea și iubirea care-i leagă. Însă să nu-și spovedească unul altuia gândurile păcătoase pe care i le provoacă diavolul.

R.: Cum să ne luptăm cu gândurile?

G.E.: Să folosim cele două arme duhovnicești: trezvia și rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă». Sfântul Ioan Sinaitul ne îndeamnă în Scara sa «să-i biciuim pe vrăjmași cu numele lui Iisus». Vrăjmașii sunt patimile noastre, gândurile păcătoase, demonii. Nu există o armă mai eficientă în lupta cu gândurile decât Rugăciunea lui Iisus rostită cu inimă zdrobită și îndurerată.

Dacă vedem că gândurile rele insistă și nu ne lasă în pace, în ciuda rugăciunii și efortului nostru de a le alunga, atunci trebuie neapărat să le spovedim. Spovedania este, dacă vreți, și un mod de a ne smeri și știm că «Dumnezeu celor smeriți le dă har» (Iacov 4, 6). Rușinea – pe care eventual o vom simți în fața duhovnicului în momentul în care ne vom spovedi gândurile păcătoase – ne va îndreptăți în fața lui Dumnezeu. Iar Domnul ne va elibera de sub stăpânirea patimilor provocate de gândurile păcătoase.

De asemenea, este foarte bine să cultivăm gânduri bune și să disprețuim gândurile rele. Desigur, acest lucru necesită multă nevoință și osârdie. Disprețul pe care îl vom arăta față de gândurile păcătoase cultivate de diavol îl va face pe acesta din urmă să crape de ciudă, să se îndepărteze de la noi, fiindcă este arogant și îi place să fie în centrul atenției; nu suportă să fie disprețuit.

Deci bine ar fi să cultivăm numai gândurile bune, fiindcă acesta este modul cel mai «nesângeros», așa cum spune și sfântul Porfirie Kavsokalivitul. Să cerem permanent pacea și iubirea lui Hristos, încercând să alungăm din sufletele noastre tot ce e rău – adică patimile și gândurile păcătoase. Să ne îndreptăm toată atenția și întreaga noastră ființă spre Hristos, implorând mila Sa cea bogată. Și astfel, încet – încet, fără să ne dăm seama, vom păși pe drumul sfințeniei, ne vom dezbrăca de omul vechi, eliberându-ne de poftele și gândurile cele rele, și ne vom îmbrăca în omul cel nou, «făcut după chipul lui Dumnezeu» (Efes. 4, 24). (Sursa: pemptousia.ro)

29 Dic

“Între Iadul deznădejdii și raiul smereniei“

snowflake_viamoiCredeti-ma, scriu înaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu îl cunoaste. Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim pururea. Iata, Domnul smereste cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea ca în pustie el era mai batrân si mai desavârsit decât toti, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, si Antonie a vazut pe cel ce era mai batrân si mai desavârsit decât el.

Lupta noastra se duce în fiecare zi si în fiecare ceas.

– Daca faci reprosuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ti-ai pierdut pacea.

– Daca ai cazut în slava desarta sau te înalti deasupra fratelui, ai pierdut harul.

– Daca-ti vine un gând desfrânat si nu-l departezi de îndata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu si îndrazneala în rugaciune.

– Daca iubesti puterea sau banii, nu vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.

– Daca-ti împlinesti voia proprie, esti biruit de vrajmasul si urâtul intra în sufletul tau.

– Daca urasti pe fratele tau, înseamna ca ai cazut din Dumnezeu si un duh rau a pus stapânire pe tine. Dar daca faci bine fratelui, atunci vei afla odihna constiintei.

– Daca-ti tai voia proprie, vei izgoni pe vrajmasi si vei dobândi pace în sufletul tau.

– Daca ierti fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobândesti iertarea pacatelor tale si Domnul îti va da sa cunosti iubirea Duhului Sfânt. Iar când te smeresti întru totul, atunci afli odihna desavârsita în Dumnezeu.

Când sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este în el, atunci omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu.Când simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pamânt, ci doreste sa fie pururea smerit înaintea lui Dumnezeu si sa iubeasca pe fratele.Dar daca sufletul cade în slava desarta, sarbatoarea lui ia sfârsit, pentru ca harul paraseste sufletul, si de acum el nu se mai poate ruga curat, ci gânduri rele vin si framânta sufletul. […] Nu va voi ascunde pentru ce da Domnul harul Sau.

Nu vreau sa scriu mult, ci va rog numai aceasta: iubiti-va unii pe altii si veti vedea atunci mila Domnului. Sa iubim pe fratele si ne va iubi pe noi Domnul. Nu gândi, suflete, ca Domnul te iubeste, daca te uiti la cineva cu dusmanie. O, nu. Mai degraba te iubesc demonii, pentru ca te-ai facut slujitorul lor; dar nu întârzia, pocaieste-te si cere de la Domnul puterea de a iubi pe fratele, si vei vedea atunci pace în sufletul tau. Din toate puterile cereti de la Domnul smerenie si iubire frateasca, fiindca pentru iubirea de frate Domnul da harul Sau. Încearca cu tine însuti: într-o zi cere de la Dumnezeu iubirea de frate si într-alta traieste fara iubire, si atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhovnicesti ale iubirii sunt vadite: pace si bucurie în suflet, si toti oamenii vor fi pentru tine neamuri si rude dragi si vei varsa lacrimi din belsug pentru aproapele si pentru toata suflarea si faptura.

Adeseori, pentru un singur cuvânt bun sufletul simte în el o schimbare binefacatoare; si, dimpotriva, pentru o singura privire dusmanoasa se pierde harul si iubirea lui Dumnezeu. Atunci însa caieste-te degraba ca pacea lui Dumnezeu sa se întoarca în sufletul tau. Fericit sufletul care iubeste pe Domnul si care a fost învatat de El smerenia. Domnul iubeste sufletul smerit care nadajduieste cu tarie în Dumnezeu. În flecare secunda simte mila Lui, astfel încât, chiar daca vorbeste cu oameni, el este absorbit în Domnul Cel iubit si, din îndelungata sa lupta cu vrajmasii, sufletul îndrageste înainte de toate smerenia si nu lasa pe vrajmasi sa ia de la el iubirea de frati. Daca vom iubi din toate puterile pe fratele si ne vom smeri sufletul nostru, biruinta va fi a noastra, pentru ca Domnul da harul Sau mai cu seama pentru iubirea de frate. […]

Un monah lipsit de experienta suferea din partea demonilor, si când îl napadeau, el fugea de ei, dar ei îl urmareau. Daca ti se întâmpla si tie ceva asemanator, nu te înspaimânta si nu fugii, ci stai cu barbatie, smereste-te si zi: „Doamne, miluieste-ma, ca sunt un mare pacatos” si demonii pier; dar daca vei fugi în chip las, ei te vor goni în prapastie. Adu-ti aminte ca în ceasul când te napadesc demonii, se uita la tine si Domnul, sa vada cum îti pui nadejdea în El. Chiar daca îl vezi limpede pe Satana si el te va arde cu focul lui si vrea sa înrobeasca mintea ta, nu te teme, ci nadajduieste cu tarie în Domnul si spune: „Sunt mai rau decât toti” si vrajmasul se va departa de tine.

Nu te speria nici daca simti ca un duh rau lucreaza înauntrul tau, ci marturiseste-te sincer si cere din toata inima de la Domnul un duh umilit (Ps 50, 18) si negresit Domnul ti-l va da, si atunci, pe masura smereniei tale, vei simti întru tine harul; si când sufletul tau se va smeri cu totul, atunci vei gasi odihna desavârsita. Asa este razboiul pe care îl duce omul toata viata. Sufletul care a cunoscut pe Domnul pin Duhul Sfânt si cade în înselare sa nu se înfricoseze, ci, aducându-si aminte de iubirea lui Dumnezeu si stiind ca lupta cu vrajmasii e îngaduita din pricina mândriei si a slavei desarte, sa se smereasca si sa ceara de la Domnul sa-l tamaduiasca si Domnul va tamadui sufletul uneori degraba, alteori încet, putin câte putin. Ascultatorul care crede duhovnicului sau si nu crede siesi se va tamadui degraba de orice vatamare pe care i-au pricinuit-o vrajmasii, dar cel neascultator nu se va îndrepta. […]

Cine poate întelege raiul? Îl poate întelege în parte cine poarta în el pe Sfântul Duh, pentru ca raiul este Împaratia Duhului Sfânt, si Duhul Sfânt în cer si pe pamânt este Acelasi. Gândeam în mine însumi: „Sunt un ticalos si vrednic de toate pedepsele”, dar în loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e mai dulce decât tot ce e pamântesc. Este hrana cereasca e bucuria sufletului.

Daca vrei sa ai în chip simtit harul Duhului Sfânt, smereste-te ca Sfintii Parinti. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: „Credeti-ma, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi si eu”. Un curelar din Alexandria gândea: „Toti se vor mântui, eu singur voi pieri”, si Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare ca n-a ajuns înca la masura curelarului aceluia. Parintii au dus o lupta încrâncenata cu demonii si s-au obisnuit sa gândeasca smerit despre ei însisi, si pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul. Domnul mi-a dat sa înteleg puterea acestor cuvinte. Si când tin mintea mea în iad, sufletul meu are odihna, dar când uit de aceasta, atunci îmi vin gânduri care nu plac lui Dumnezeu.

Gândeam: „Sunt pamânt, si înca pamânt pacatos”. Dar Domnul mi-a aratat mila Sa si mi-a dat din belsug harul Sau si se bucura duhul meu pentru ca, desi sunt un ticalos, Domnul ma iubeste si de aceea sufletul meu e atras spre El în chip nesaturat, iar când îl voi întâlni, voi zice sufletului meu : uita-te la El, nu-L pierde, sa nu ti se întâmple ceva mai rau (In 5, 14), pentru ca sufletul îndura mari chinuri atunci când pierde harul Duhului Sfânt.

Credeti-ma, scriu înaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu îl cunoaste. Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim pururea. Iata, Domnul smereste cu milostivire pe cei care-i slujesc Lui. Antonie cel Mare credea ca în pustie el era mai batrân si mai desavârsit decât toti, dar Domnul l-a îndreptat spre Pavel Tebeul, si Antonie a vazut pe cel ce era mai batrân si mai desavârsit decât el. Cuviosul Zosima credea ca era monah din copilarie si ca nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca si a vazut ca era departe de a fi ajuns la masura ei.

Sfântul Tihon din Zadonski a fost smerit de un nebun întru Hristos, care i-a dat o palma si i-a zis: „Nu te trufi cu întelepciunea!” Astfel, Domnul Cel Milostiv smereste pe sfinti, ca ei sa ramâna smeriti pâna la sfârsit. Cu atât mai mult trebuie sa ne smerim noi. De aceea, ziua si noaptea cer si eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu înseteaza sa o dobândeasca, pentru ca este darul cel mai înalt al Duhului Sfânt. În smerenia lui Hristos e si iubire, si pace, si blândete, si înfrânare, si ascultare, si îndelunga-rabdare, si toate virtutile sunt cuprinse în ea. […]

Cât traim pe pamânt trebuie sa ne învatam sa ducem razboi cu vrajmasii. Lucrul cel mai chinuitor decât toate este sa ne omorâm trupul pentru Dumnezeu si sa ne biruim iubirea de sine. Pentru a birui iubirea de sine, e nevoie sa ne smerim totdeauna. Aceasta este o MARE STIINTA, pe care ne-o însusim degraba. Trebuie sa ne socotim mai rai decât toti si sa ne osândim la iad. Prin aceasta sufletul se smereste si câstiga plânsul pocaintei din care se naste bucuria. Este bine sa ne obisnuim sufletul sa gândeasca: în focul iadului voi arde. Dar, vai, putini înteleg aceasta. Multi cad în deznadejde si merg spre pierzanie. Sufletele lor se salbaticesc si nu mai vor nici sa se roage, nici sa citeasca, nici chiar sa se mai gândeasca la Dumnezeu.

Trebuie sa ne osândim pe noi însine în sufletul nostru, dar sa nu deznadajduim de mila si iubirea lui Dumnezeu. Trebuie sa dobândim duh umilit si înfrânt si atunci vor pieri toate gândurile si mintea se va curati. Dar înainte de aceasta trebuie sa ne cunoastem masura, ca sa nu ne chinuim fara folos sufletul. învata sa te cunosti pe tine însuti si sa dai sufletului nevointa (asceza) dupa puterile lui. […]

Sfantul Siluan Athonitul

“Între Iadul deznadejdii si raiul smereniei“

 
29 Dic

Spre bucuria aproapelui

snowflake_infatuated

934065_1019576724769688_7250961487076718843_n

29 Dic

Gând pentru aproapele

1486581_1019313164796044_2518397746051748426_n

“Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale,

nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. ”

(din Epistola întâia cãtre Corinteni a Sf.Apostol Pavel)

29 Dic

Iubire și gingășie

1915498_1020108928049801_7546542444120189426_nMişcările femeii, modul de a vorbi, comportamentul, iubirea, dragostea, gingăşia ei ‒ toate au o subţirime, ceva distinctiv care îl răpune pe bărbat. Aceste însuşiri îl fac pe bărbat să nu se dezlipească de lângă soția lui. Şi deja casa este zidită pe o temelie adâncă și nezdruncinată.

Sfânta Scriptură spune: „Femeile înţelepte zidesc casa, iar cele nebune o dărâmă ca mâna lor” (Pilde 14, 1), iar poporul nostru spune din experienţă: „Femeia ţine casa”. De ce? Ce are special femeia, şi bărbatul nu? Dumnezeu a dăruit-o cu astfel de „arme” (iubire şi gingăşie), pe care, atunci când le foloseşte, îl robeşte, îl înmoaie pe bărbatul ei, oricât de barbar ar fi.

Un psiholog spune că mişcările femeii, modul de a vorbi, comportamentul, iubirea, dragostea, gingăşia ei ‒ toate au o subţirime, ceva distinctiv care îl răpune pe bărbat. Aceste însuşiri îl fac pe bărbat să nu se dezlipească de lângă soția lui. Şi deja casa este zidită pe o temelie adâncă și nezdruncinată.

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Editura Tabor, Bucureşti, 2010, p. 58)

29 Dic

Crucea potrivită fiecăruia

8889_1019313341462693_4582327177096929418_nBunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit-o, astfel încât şi în această viață ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o pensie bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem. În timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă. 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie)

29 Dic

Cuvântul care zidește

397_867003460064439_1019498249868342169_nVă recomand să vă spovediți curat și să aveți o listă scrisă! Am să vă spun, foarte pe scurt, cum să grupăm păcatele noastre. Nu de la cele mai mici la cele mai mari, pentru că, la urmă, poate zice demonul: Lasă că o spun data viitoare! Mă duc la alt preot, care e e mai surd și nu mă aude, și, gata, m-a dezlegat! Te-a dezlegat sau te-ai legat a doua oară? De aceea noi recomandăm credincioșilor să aibă scrise păcatele pentru Spovedanie. Pentru că, prin Spovedanie, care se numește al doilea Botez, credinciosul este dezlegat de toate păcatele pe care le face, de la Botez până în ziua aceea. Precum Taina Sfântului Botez te dezleagă de păcatul strămoșesc și de toate păcatele pe care le-ai săvârșit până la Botez, așa și Taina Mărturisirii, care se numește a doua baie sau al doilea botez, te dezleagă de toate păcatele pe care le-ai făcut de la Botez până în clipa aceea.(Arhim.Ionaichie Bălan)

29 Dic

Sfântă mănăstire şi spaţiul cosmic

Duhovnicul cosmonauților ruși. Experiență cutremurătoare pe cosmodromul din Rusia (I parte)

1914792_1019313254796035_5450557723996650629_n

Interviul Stareţului Iov Talaţ – părintele duhovnicesc al cosmonauţilor ruşi şi parohul Sfintei Biserici a Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Asteroúpoli, satul cosmonauţilor ruşi – acordat doamnei Natalia Nikolaou, Profesor la Universitatea Lomonosov din Moscova, în exclusivitate pentru periodicul ”H drási mas” [”Acţiunea noastră”] al Arhiepiscopiei Ateniene.

(partea I)

Mulţumim în mod deosebit Părintelui Iov, duhovnicul cosmonauţilor ruşi, pentru acest interviu foarte interesant, care constituie un răspuns ce ”închide gura” ateismului fanfaron, dar, în acelaşi timp, atât de neputincios, care se aseamănă pânzei de păianjen [lipsite de consistenţă]. Cuvântul Părintelui Iov este o mărturie despre măreţia creaţiei Dumnezeului Treimic şi confirmă adevărul, biruinţa şi mesajul totdeauna valabil şi mântuitor al Ortodoxiei.

Natalia Nikolaou: Sfântă mănăstire şi spaţiul cosmic. Prietenie între un monah şi cosmonauţi. Cum e posibil aşa ceva?

igumen-iov[1]Părintele Iov: În Evanghelie scrie că Domnul nostru Iisus Hristos ne încredinţează că fiecărui om de pe Pământ îi sunt număraţi şi perii capului, toţi (Matei 10: 30). Nu există nimic întâmplător. Înţeleapta purtare de grijă a lui Dumnezeu călăuzeşte întregul univers şi, încă mai mult – soarta oamenilor. Dumnezeu vrea ca tot omul să se mântuiască. Dar mântuirea nu este cu putinţă fără Hristos. Pe pământ, din păcate, există activităţi de diferite feluri, în care Lumina Adevărului lui Hristos încă nu a devenit stea care să călăuzească drumul omului. De pildă, în astronautică. Faptul că eu în urmă cu nouă ani mă aflam în Asteroúpoli, a fost şi asta voia lui Dumnezeu. Bazele astronauticii ca ştiinţă în epoca sovietică au încercat să le edifice printr-o concepţie ateistă despre lume.

N.N.: Pe atunci, din câte ştiu, această concepţie despre lume se numea ateism ştiinţific, nu-i aşa?

P. Iov: Da, aşa este. Dar în mod normal, ateii erau oameni indiferenţi faţă de chestiunile credinţei. Câtă vreme conducătorii de atunci ai ţării noastre nu erau doar atei, ci chiar se luptau împotriva lui Dumnezeu. Şi astronautica o foloseau nu doar din motive politice, ci şi ateiste, [încercând astfel să dovedească inexistenţa lui Dumnezeu]. Zborurile în cosmos le vedeau şi ca pe o adeverire a creării cosmosului fără Dumnezeu. Discuţiile despre Dumnezeu puteau avea loc doar dacă se încheiau cu o singură şi unică concluzie, şi anume că Dumnezeu nu există. Cel mai cunoscut exemplu a fost răspunsul lui Iuri Gagarin la întrebarea dacă L-a văzut pe Dumnezeu pe durata zborului spaţial. Răspunsul lui negativ, ”nu, nu L-am văzut”, a fost răspândit prin toate mijloacele de informare în massă. Iuri Gagarin, primul cosmonaut oricum nu putea să Îl vadă pe Dumnezeu. ”Pe Dumnezeul Îl vor vedea cei curaţi cu inima” (Matei 5, 8), adică doar Sfinţii. Pe atunci, însă, majoritatea celor care lucra în serviciile astronautice – oameni de ştiinţă, ingineri, muncitori, cosmonauţi – nu erau atei, ci credincioşi. Serghei Pavlovic_Koroliov, întemeietorul astronauticii practice, era botezat şi, în secret, ajuta o mănăstire ortodoxă. Şi lista unor asemenea oameni de ştiinţă poate continua. Prieten şi colaborator al proiectantului general, adică al lui Koroliof, a fost profesorul Leonida Voskresenski. Nicăieri nu declara, dar el era fiu de preot. Om credincios era şi proiectantul şi cercetătorul în domeniul dispozitivelor tehnice spaţiale, academician, membru al Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, Constantin Busuev. Desigur, toţi aceştia erau creştini în ascuns, aşa cum pe vremea lui Hristos existau ”ucenici în ascuns”.

N.N.: Credinţa este greu să o ascunzi. Aşa cum spune Evanghelia după Matei: ” nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5, 15).

P. Iov: Exact asta spun. Cândva vorbeam despre acest lucru cu un proiectant de rachete spaţiale, Alexandru Moiseev, care mi-a spus că a văzut cu ochii lui următoarea scenă: În anii ’60, oamenii de ştiinţă şi muncitorii, în clipa când o rachetă spaţială era lansată, o însemnau cu semnul crucii în ascuns şi spuneau: ”În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Era însă un academician, Boris Victorovici Rausenbach, care nu îşi ascundea de nimeni credinţa sa. Când prima navă spaţială cu primul om la bord a efectuat cu succes primul tur spaţial în jurul Pământului, iar la Centrul de Direcţionare a zborurilor au înţeles că toate merg ceas, Rausenbach s-a ridica şi a strigat, ca să-l audă toţi: ”Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!”, şi şi-a făcut semnul Crucii. Asemenea exemple sunt foarte numeroase; tot adun alte şi alte relatări de acest fel şi le notez în caietul meu de însemnări.

NN: Şi de atunci dumneavoastră v-aţi interesat de cercetarea astronautică?

P. Iov: În limba greacă, dacă nu mă înşel, cuvântul ”kosmos” înseamnă mediul din jurul nostru, lumea. Însă în limba rusă, cuvântul ”kosmos” înseamnă spaţiul cosmic. Spaţiul din jurul nostru şi spaţiul cosmic au o legătură între ele. Ştiu că în limba greacă ”kosmikoi” [”lumeşti”] sunt oamenii acestei lumi. Cuvintele acestea sunt pline de sens.

Aşadar, trebuie să vă spun că nu am făcut nimic intenţionat. A fost Pronia lui Dumnezeu, Care cunoaşte inima fiecărui om. Mama mea îmi spune că încă de pe când eram de vreo 4 ani aveam mintea doar la navele cosmice. Educatoarele i se plângeau: ”Copilaşul dumneavoastră nimic altceva nu face, decât stă şi se joacă cu o rachetă de lemn pe care o avem în curte. Nu putem să îl luăm de acolo şi să îl băgăm înăuntru”.Deja la şcoală îmi confecţionam singur rachetele care rachete zburau şi străbăteau văzduhul. Aveam propriul meu telescop şi cercetam astrele, studiam planurile rachetelor spaţiale. Învăţasem să măsor distanţe şi din afara sistemului planetar. În mod deosebit, nu ştiu de ce, mă interesau galaxiile M-31 şi M-81. Cercetările mele arătau că, dacă voi zbura cu viteza luminii (mă gândeam la fabricarea unei nave spaţiale pe bază de fotoni) până la cea mai apropiată galaxie, ar fi fost necesari 2 milioane de ani. Mi se tăia respiraţia de uimire văzând cât de minunat a făcut Dumnezeu lumea! Îmi aduc aminte, eram de 12 ani, nopţile ieşeam pe balconul casei şi priveam cerul. Ce cuvinte vor ieşi din inima omului care vede mii şi mii de astre strălucind deasupra lui? ”Dumnezeul meu!”. Mult mai târziu am citit despre un fapt istoric. În anii Revoluţiei franceze, în secolul al XVIII-lea, revoluţionarii i-au adunat pe cetăţenii unui oraş în piaţa centrală şi au spus: ”Vă vom distruge bisericile, statuile, icoanele, tot ce vă aminteşte de Dumnezeu”. Atunci unul dintre cetăţeni a strigat: ”Cerul însă nu puteţi să ni-l luaţi!”. Şi, într-adevăr, nimic nu vorbeşte omului despre Dumnezeu, mai mult decât cerul!Eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, am fost credincios din anii copilăriei mele, adică, nu sunt dintre cei care L-au descoperit pe Dumnezeu la o vârstă matură, precum mulţi din ţara noastră.

N.N.: În familie, mama, bunica, tatăl Sfinţiei-voastre v-au dat o educaţie creştină? V-au ajutat?

P. Iov: Pe atunci, membrii familiei mele nu erau încă oameni ai Bisericii. Doar bunica m-a învăţat rugăciunile, ”Tatăl nostru” şi ”Născătoare de Dumnezeu”. Mă rugam foarte serios. Este cu neputinţă să explici ce simte omul când înţelege că alături de el este Hristos şi Maica Domnului. Că în fiece clipă ochii lor se îndreaptă către tine. Vorbeam cu Hristos şi cu Maica Domnului, discutam cu ei. Îmi aduc aminte că, fiind eu în clasa a IV-a primară, mă rugam: ”Preasfânta mea, dacă voi câştiga la întrecerile atletice de la şcoală îţi voi spune de 20 de ori Născătoare de Dumnezeu”. Şi după ce câştigam i le ziceam în ascuns, sub plapumă, ca să nu mă vadă nimeni! Când am terminat şcoala, am rugat-o pe Maica Domnului să mă ajute să intru la Şcoala Superioară de Aviaţie, ca să pot intra în echipa viitorilor cosmonauţi. Dar Pronia lui Dumnezeu vroia altceva pentru mine. Am plecat în armată. După ce m-am eliberat, toate drumurile îmi erau deschise. Aveam 20 de ani! Aveam multe interese: arheologie, istorie, numismatică, astronomie, filozofie. Citeam operele lui Platon, Aristotel, Nitzsche, Kant, Spinoza, încă şi ale lui Marx şi Engels. Căutam Adevărul. Odată l-am văzut pe un prieten al meu purtând cruce. Pe atunci, în anii regimului sovietic, era foarte periculos să porţi cruce. L-am întrebat: ”Poţi să îmi găseşti o Evanghelie?”, ”Pot”, mi-a răspuns el. Fratele lui studia la Seminarul Teologic. Îi spun: ”Poţi să îmi faci cunoştinţă cu fratele tău?”. Propoziţia aceasta, pe vremea aia era tot una cu a spune: ”Poţi să îmi arăţi un dinozaur?”! ”Vino mâine”, îmi spune. ”Chiar mâine fratele meu vine de la Moscova”. (Eu locuiam în Ucraina).Aşa am primit Noul Testament. Am început să îl citesc. Şi atât de mult doream să pot repeta şi eu dimpreună cu Apostolii Luca şi Cleopa cuvintele pe care le-au spus după convorbirea lor cu Domnul: ”Nu ardea inima în noi inima noastră?” (Luca 24, 32). Cu adevărat, ardea în mine inima mea! În adâncul inimii se petrecea ceva cu neputinţă de explicat, ceva de necrezut. Când am închis Evanghelia, am spus: ”Adevărul este aici. Nu îl înţeleg încă, dar este aici”! În câteva zile, drumul vieţii mele s-a lămurit. Am înţeles că trebuie să mă fac monah. Dar nu era lucru simplu să intre cineva la Seminarul Teologic. Autorităţile puneau piedici mari. Un monah de la Mănăstirea Lavrei Sfintei Treimi şi a Sfântului Serghie mi-a spus să dau examen de admitere la Facultatea de Arhivistică şi Istoria Moscovei. Mi-am găsit un duhovnic, am început să ajut ca paracliser în biserică.După patru ani de studii, cu binecuvântarea duhovnicului meu, am părăsit universitatea, şi în ziua de Schimbare la Faţă a Domnului, am fost acceptat pentru studii la Seminarul Teologic. Aşa a rânduit Dumnezeu, iar acum sfânta biserică căreia îi sunt paroh are hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului.

N.N.: Frumos drumul sfinţiei-voastre către Asteroúpoli. Cum aţi ajuns să primiţi slujirea de duhovnic al cosmonauţilor noştri?

P. Iov: Nu a fost atât de simplu. După terminarea Seminarului Teologic am devenit monah al Lavrei Sfintei Treimi şi a Sfântului Serghie. Eram simplu monah, dar în chilia mea aveam telescopul şi pe rafturile de cărţi, alături de altele, aveam cărţi de astronomie şi astronautică. Le arătam fraţilor din mănăstire planetele cu telescopul. Pe la începutul anului 2003, un episcop cunoscut mie îmi spune: ”Hai să îţi fac cunoştinţă cu un profesor de la «Academia Gagarin de Studii Spaţiale», domnul Valentin Petrov. Te va lua într-o excursie în Asteroúpoli. Nu vroiai şi tu cândva să te faci cosmonaut?”.

Aşadar, m-am dus în Asteroúpoli, am văzut lucruri frumoase şi m-am întors. Dar acesta nu era decât începutul. După o săptămână au venit la mine şeful echipei de cosmonauţi, Iuri Lonţakov, cu soţia şi cu fiul lui. Le-am făcut ghidaj prin mănăstirea noastră, le-am arătat ale noastre. După altă săptămână au venit la noi toate rudele lui şi după alte trei săptămâni, toţi cosmonauţii, în echipă. Le-am prezentat mănăstirea, le-am vorbit despre spaţiul cosmic, despre faptul că Dumnezeu este Cel Care chiverniseşte Universul. La început, Dumnezeu i-a dat omului să stăpânească Universul, dar omul a căzut în păcate şi a orbit duhovniceşte. Şi unde poate conduce lumea un om orb duhovniceşte ştim cu toţii.

(Va urma)

Sursa: Periodicul ”H drási mas”, ianuarie 2012, nr. 495, pp. 14-17.

Traducere: Tatiana Petrache (G.O.)

Sambata 24 Noiembrie 2012 în Atena a avut loc conferinta cu tema Experiență cutremurătoare pe cosmodromul din Rusia. La conferință, pe lângă discursul Părintelui Iov, a fost prezentată viața cosmonauților ortodocși în spațiul cosmic de către cosmonautul Valeri Korzun. Mai multe vă vom prezenta în urmatoarele trei articole, care vor fi foarte interesante. Mai jos sunt expuse fotografii ale Bisericii cosmonauților din Rusia.

Sursa graiulortodox.wordpress.com
29 Dic

Gând pentru aproapele

1236932_1019561931437834_1289542314570302390_n


“O îmbrățișare poate opri o mie de lacrimi. …
Îmbrățișați!”

(Hrisostom Filipescu)

 

29 Dic

Înțelepciunea cuvântului

1924044_1018356854891675_4729442335912021574_n

“Pentru ceea ce fac, nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află mine, dar a face binele nu aflu; Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 7, 15-19).

 
 
26 Dic

Christmas lights…

252219_1018694171524610_991243041504692023_n

10432110_1018694211524606_2706739570217436145_n

12391107_1184060204957039_629167822922235677_n

75561_1015621331831894_212246863964946751_n

26 Dic

Spre bucuria tuturor

10401570_333309796792627_1582055803871234321_n

26 Dic

Pilda “scorpionului”

10426819_1018666461527381_1174338625078352802_n“Un călugăr bătrân se ruga pe malul unei ape curgătoare. Se ruga în mijlocul naturii, privea cristalinul apei, când remarcă un scorpion căzut în apă; şi lupta cu disperare să-şi salveze viaţa. Înduioşat şi plin de milă, pustnicul băgă mâna în apă şi scoase scorpionul la mal. Acesta însă, drept răsplată, îl înţepă îndată pe chiar salvatorul lui.După o vreme, când îşi deschise ochii din nou din rugăciune, bătrânul văzu că scorpionul era din nou în apă şi pe punctul să se înece. Din nou îl salvă bătrânul călugăr, iar scorpionul îl înţepă pentru a doua oară, la fel de tare încât acesta suspină.
Când această scenă se repetă pentru a treia oară, un pelerin care observa de departe, foarte atent, toate acestea, îl întrebă pe bătrân: “Dar de ce îl ajuţi mereu pe acest scorpion nemernic, care în loc să-ţi mulţumească el te răneşte mereu?”
Fiule, amândoi ne urmăm firile noastre, spuse bătrânul înţelept. Ţine de firea scorpionului să înţepe şi de a mea să fac binele necondiţionat, în iubire şi compasiune !”
În viața noastră de zi cu zi întâlnim la fiecare pas câte un scorpion, dar nu întâlnim în noi pe bătrânul pustnic, care obsesiv de frumos iubește pe cel ce-i face rău. Uneori deznădăjduim când vedem că scorpionii din viața noastră ne arată nerecunoștință.
Întodeauna ne dorim să primim calde mulțumiri, să fim lăudați pentru faptele noastre si nicidecum înșelați în așteptări. Din păcate însă nu realizăm cât de scorpioni suntem noi înșine cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pe care-L pălmuim la fiecare pas pentru binele făcut, prin fapte rele, prin judecare și osândire, prin nelucrarea sinelui. Trăim în „zodia scorpionului” și înțepăm mâna întinsă a lui Dumnezeu și nici măcar nu ne întristăm pentru asta!”

26 Dic

Dragostea adevărată

16157026“Cu mulți oameni este bine atâta timp cât e totul bine – dar dacă ți se întâmplă vreo nenorocire, omul tău trebuie să fie unul care să nu te trădeze. Omul tău este reazămul tău, ocrotirea ta, iar tu ești reazemul lui, și el simte că tu nu o să-l trădezi, că acasă este așteptat totdeauna, că aici se poate destinde, poate scăpa de stresul și de tensiunile lumii exterioare, că aici o să fie bine, că aici este ocrotit psihologic.”
(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie)

26 Dic

Cum ar fi?

936599_1018688624858498_3580153896600823927_n“Ce s-ar întâmpla dacă ne-am trata mătăniile la fel cum ne purtăm cu telefoanele mobile?
Cum ar fi? Сe-ar fi dacă le-am purta mereu cu noi?
Ce ar fi dacă le-am parcurge de câteva ori pe zi?
Cum ar fi dacă ne-am întoarce după ele dacă le uităm?
Cum ar fi să le folosim pentru a primi mesaje mai clare și de încredere?
Cum ar fi dacă ne-am purta cu ele de parcă n-am supraviețui fără?
Și dacă le-am da copiilor drept cadou și i-am învăța cum să le folosească?
Cum ar fi dacă le-am folosi în timp ce călătorim?
Cum ar fi dacă le-am folosi în caz de urgență?
Și încă ceva:
Contrar telefonului mobil, nu trebuie să ne facem griji că mătăniile noastre vor fi deconectate- factura a fost deja plătită.”

26 Dic

Spre bucuria aproapelui

532d075d7991bbedd1b3c8954130d153

 

26 Dic

Gând pentru aproapele

8883_1018354054891955_1591713041210200206_n

“A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu.

6913_1018356844891676_5892577455437866904_n

26 Dic

Steaua spre răsărit strălucește…

1930242_1018373594890001_5070880960964731607_n

996687_1018373554890005_4619749416222783060_n

10565246_1018373474890013_5353463357381051118_n

26 Dic

Iubirea în Hristos vindecă

“Astăzi lumea este un colind de bucurie.
Avem nevoie de bucurie sfântă ca de pâinea cea de toate zilele.

12391979_1018373431556684_1078327813787830108_n

Iubiți mult în Hristos, iubirea vindecă!”

Hrisostom Filipescu

26 Dic

Gând pentru aproapele

10583881_1018171784910182_2465491144649922847_n

„Un dram de bunătate valorează mai mult decât sumedenie de cunoştinţe. De frumuseţe ţi se face lehamite după patruzeci de zile, de bunătate nu te saturi nici după patruzeci de ani” (Proverb)

25 Dic

Îngerii cântau…

nativity

25 Dic

Hristos S’a născut! Crăciun luminos!

c0e80959349879cfa9267190c2643362

1926817_1004932102863422_5945345325399478136_n

1928701_1017777774949583_4148971797774696084_n

25 Dic

În iubire eu sunt tu şi tu eşti eu

1488724_1018119631582064_5007762419758605395_nFiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?

Mă semnez cu un strop de iubire.

ieromonah Hrisostom Filipescu

25 Dic

Dragostea adevărată

10686740_1015623398498354_3886844529189194350_nDragostea nu-i atunci când iubești pentru că celălalt este frumos, corect, nebăutor, nefumător, asigurat material, ci atunci când pur și simplu iubești.

Dragostea e, probabil, atunci când iubești până și defectele celuilalt. Dacă omul ți se pare frumos, inteligent, talentat, asta nu e neapărat dragoste. Altceva este când îi știi și-i iubești defectele.

Atunci când iubești te restrângi în multe privințe, trăiești nu atât pentru tine, ca să devii cineva, să strângi ceva ori să capeți ceva, cât pentru celălalt. Te îngrijorezi pentru sănătatea lui, te gândești la starea lui sufletească, te gândești cum se simte, cum îi merge în planul carierei… Și el își face pentru tine aceleași griji…

Frumusețea, pasiunea, sunt plăcute, dar ce te faci dacă te-ai îmbolnăvit sau dacă ai suferit un accident și ți-ai pierdut frumusețea și sănătatea? Nu oricine va vrea să scoată de sub tine plosca, să vegheze la căpătâiul tău, căci în jur sunt multe persoane de sex opus frumoase și sănătoase.

Cu mulți oameni este bine atâta timp cât e totul bine – dar dacă ți se întâmplă vreo nenorocire, omul tău trebuie să fie unul care să nu te trădeze. Omul tău este reazămul tău, ocrotirea ta, iar tu ești reazemul lui, și el simte că tu nu o să-l trădezi, că acasă este așteptat totdeauna, că aici se poate destinde, poate scăpa de stresul și de tensiunile luimii exterioare, că aici o să fie bine, că aici este ocrotit psihologic.

Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie

25 Dic

Rânduieli de viață creștină

10264980_1121668121186166_4379067058710852453_n„Ce înseamnă să agonisești bani înțelegeți? La fel și cu agonisirea Sfântului Duh.”

Batiușka spunea că toți sfinții pe care îi proslăvește Biserica lui Hristos ne-au lăsat ca pildă de urmat, după ce au adormit în Domnul, viața lor, și că ei toți erau oameni pătimași asemenea nouă, însă prin împlinirea cu de-amănuntul și din tot sufletul a poruncilor lui Hristos au ajuns la desăvârșire și mântuire, au dobândit har și s-au învrednicit de felurite daruri ale Sfântului Duh.

Iar împlinirea poruncilor lui Hristos este pentru fiecare creștin o povară ușoară, precum a zis Însuși Mântuitorul nostru, numai că trebuie să avem întotdeauna în minte și în gură „rugăciunea lui Iisus”, iar înaintea ochilor minții noastre – viața și pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos, Care din dragoste față de neamul omenesc a pătimit până la moartea pe cruce. Totodată, trebuie să ne curățim conștiința prin mărturisirea păcatelor noastre și prin împărtășirea cu Preacuratele Taine: Trupul și Sângele lui Hristos. Prin această dulce împreună-vorbire, Bătrânul mă pregătea pe nebăgate de seamă pentru ceva mai înalt.

După ce a grăit toate acestea, m-a îmbrățișat părintește și a zis: „Bucuria mea! Te rog, agonisește duh de pace!” Și îndată a început să-mi dea lămuriri despre agonisirea duhului de pace. După spusele lui, asta înseamnă să te aduci în starea la care duhul nostru nu se mai tulbură de nimic. În toate necazurile, clevetirile, defăimările și prigoanele care vin negreșit asupra celor care doresc să meargă pe mântuitoarele cărări ale lui Hristos (căci prin multe necazuri se cuvine nouă a intra întru Împărăția Cerurilor), trebuie să fim asemenea unui mort sau unui om cu desăvârșire surd și mut… Pentru a da duhului nostru libertatea de a se înălța acolo și a se hrăni din preadulcea împreună-vorbire cu Domnul, trebuie să ne smerim prin priveghere necontenită, prin rugăciune și prin pomenirea Domnului.

„Eu, sărmanul Serafim, în acest scop citesc zilnic o Evanghelie: lunea citesc de la Matei, de la un cap la altul; marțea – de la Marcu; miercurea – de la Luca; joia – de la Ioan, iar în zilele următoare – Faptele și Epistolele apostolești, și nu las să treacă nicio zi fără să citesc Evanghelia și Apostolul zilei și ale sfântului zilei. Prin aceasta, nu numai sufletul meu, ci și întreg trupul se îndulcește și prinde viață, fiindcă vorbesc cu Domnul, păstrez în pomenirea mea viața și pătimirile Lui, zi și noapte Îl slavoslovesc pe Răscumpărătorul meu, Îl laud și-I dau mulțumită pentru toate milele Lui cele revărsate către neamul omenesc și către mine, nevrednicul!”

După aceea, Bătrânul mi-a zis din nou: „Bucuria mea! Rogu-te, agonisește duh de pace, și atunci o mie de suflete se vor mântui în jurul tău.” Aș vrea ca și dumneavoastră să agonisiți acest izvor care niciodată nu seacă al harului dumnezeiesc și întotdeauna drept să socotiți dacă vă aflați sau nu în Duhul lui Dumnezeu; și dacă vă aflați în Duhul lui Dumnezeu, bine este cuvântat Dumnezeu: pentru nimic să nu vă amărâți, chiar dacă ar veni acum înfricoșata Judecată a lui Hristos.

Căci Dumnezeu a zis: „în ce te voi afla, întru aceea te voi judeca”. Iar dacă nu, trebuie să aflați de ce și din ce pricină Domnul Dumnezeu Duhul Sfânt a voit să vă părăsească, și iarăși să-L căutați, și să nu vă lăsați până când Cel căutat, Domnul Dumnezeu Duhul Sfânt, nu Se va lăsa aflat și nu va fi iarăși cu dumneavoastră prin harul Său. Iar asupra vrăjmașilor ce ne alungă de la El trebuie să năvăliți în așa chip ca praful să se aleagă de ei, precum a zis Proorocul David: „goni-i-voi pre vrăjmașii mei, și-i voi prinde pre dânșii, și nu mă voi întoarce până ce se vor sfârși; necăji-i-voi pre dânșii, și nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele (Ps. 17, 42-43).Harul lui Dumnezeu trebuie să locuiască înlăuntrul nostru, în inima noastră, pentru că Domnul a zis: împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este, iar prin împărăția lui Dumnezeu Domnul a înțeles harul Duhului Sfânt”.

Din „Rânduieli de viață creștină” – Sf. Serafim de Sarov, Editura: Sophia, Anul apariției: 2007

24 Dic

Traista fericirii

traista_cu_fericire-1-240x160Nefericirea pe care Dumnezeu o îngăduie să vină asupra noastră este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri. Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină totdeauna la vreme asupra credincioşilor săi. Ea este ca glasul prietenului ce strigă la miezul nopţii celor ce dorm: Arde!

Înţeleptul părăseşte casa cuprinsă de flăcări şi, lăsând-o să ardă, îşi scapă viaţa. Iar nebunul se vaită în mijlocul focului şi aşteaptă să ardă în flăcări o dată cu casa.

Când fericirea clădeşte cuib pentru tine şi pentru copiii tăi, să nu crezi că ea te va răsfăţa multă vreme, pe tine sau pe copiii tăi. Împotriva oricărei fericiri pământeşti a noastre se porneşte o uneltire nevăzută. Abia te aşezi bine în cuibul fericirii şi te încălzeşti în el, când pe neaşteptate pătrunde în cuib capul şarpelui. Fericirea pământească este aceeaşi cu fericirea pe care şarpele a făgăduit-o Evei, şi iată, acelaşi şarpe pătrunde şi la tine ca să-ţi arate masca fericirii tale.

O mamă se tânguia amarnic deasupra mormântului  celor doi copii ai săi:

– Doamne, oare nu ai găsit puţină îndurare pentru aceşti doi viermişori?

Iar răspunsul lui Dumnezeu a venit prin gura unui duhovnic:

– Mamă, Dumnezeu a avut îndurare pentru aceşti doi viermişori ai tăi, de aceea i-a şi luat.Pentru tine erau nişte viermişori, dar pentru Dumnezeu vor fi îngeraşi. Dumnezeu a avut îndurare şi pentru tine, şi tocmai de aceea ţi-a luat copiii – deoarece tu te-ai încălzit prea mult, împreună cu copiii tăi, în cuibul fericirii, şi nu ai luat seamă la capul şarpelui de sub cuib.

***

Traista fericirii noastre pământeşti este totdeauna ruptă. Cu cât bagi şi bagi mai multe lucruri în traistă, cu atât se varsă mai mult din ea. Cei mai neiscusiţi în înţelepciunea dumnezeiască poartă traistele cele mai mari, iar înţelepţii umblă fără nici o traistă.

Dacă te bucuri că nu este cazul tău, că traista ta nu pare a fi ruptă, atunci ascultă porunca morţii: „unu, doi, trei,” şi atunci şi tu te vei simţi pe marginea mormântului în care va apăsa asupra ta nu numai pământul, ci şi traista fericirii, prea-plină, care va îndoi întunericul şi greutatea mormântului.

Extras din Sf. Nicolae Velimirovici, „Gânduri despre bine și rău”
24 Dic

Crăciun cu bucurie! Bon Nadal!

1

2

3

4

24 Dic

Spre bucuria aproapelui

8e7e75d9d00f6372ece95abbecd14828

24 Dic

“Eu sunt mirele sufletului tău!”

11202897_1016864251707602_7198967823838198829_n

“Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu.Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit.”(Sf. Ioan Gurã de Aur)

1929904_1016864135040947_1127428108682597551_n

24 Dic

Înomenirea Celui veșnic de zile, Hristos Împăratul!

10410894_876956375670003_442725462037737832_n

12391433_1014172175310143_2966331587929129892_n

10431443_876956669003307_841952896632345181_n

23 Dic

Muzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă

12314350_924914654268977_5610991281981517293_oMuzica bizantină îl sfințește pe om fără jertfă. Un mijloc însemnat de vindecare a sufletului chinuit al omului căzut, al celui pătimaș, este cu adevărat muzica bizantină. De aceea înțeleptul doctor al sufletului, Cuviosul Porfirie, spune:

„Muzica bizantină este foarte folositoare de suflet. Nu trebuie să existe nici un creștin care să nu cunoască muzica bizantină. Toți trebuie s-o învățăm. Ea are o legătură directă cu sufletul. Muzica îl sfințește pe om fără jertfă. Fără osteneală, veselindu-te, devii sfânt”.

Mai ales pentru vindecarea deprimării, muzica bizantină este un mijloc foarte eficient. Muzica bizantină vindecă deprimarea.

„Într-o vreme, povestește Bătrânul, regele Saul fusese cuprins de un demon, iar David mergea și-i cânta, după care demonul pleca. Mergea cu psaltirea și-i cânta. Când era cuprins de demonul deprimării, David mergea la el și-i cânta din psaltire și așa fugea demonul. Unde sunt cei care aleargă peste tot să afle vindecare pentru deprimarea lor?

Când vom învăța muzica bizantină și vom vedea întunericul venind, vom cânta o Slavă și întunericul care vine să ne cuprindă, ca un fel de melancolie sufletească, se va preface în cântare pentru Dumnezeu. Eu cred aceasta, și încă cu toată tăria. Vă spun că un muzician care iubește muzica și este evlavios, poate preface o greutate a sa într-o lucrare muzicală sau o lucrare gata alcătuită s-o cânte, s-o redea. Astfel, în loc să plângă și să fie împovărat, al aduce o doxologie lui Dumnezeu”.

Omul sănătos trăiește în armonie. Iar armonia este virtutea. Starețul spunea:

„Muzica bizantină este foarte ușoară, atunci când sufletul o îndrăgește. Mare este folosul armoniei ce-l aduce în suflet! Cel care cunoaște muzică și are smerenie, are Harul lui Dumnezeu. E gata să se înfurie, să izbucnească, dar se teme să nu strice armonia, pentru că furia și toate aceste stări păcătoase nu se potrivesc cu armonia. Și astfel, încetul cu încetul, urăște răutatea și-și însușește virtutea, care este armonie”. (Cuviosul Porfirie Capsocalivitul)

23 Dic

Gând pentru aproapele

12294868_1003424093051618_7640481157634489417_n“”Ca să se întâmple minuni este nevoie să iubim. Uneori în suflet e mai cald ca în brațe. Nimeni nu a reușit să măsoare cât poate inima să ducă.

Veșnicia este atunci când iubești și te lași iubit.

Veșnicia înseamnă să nu judeci.

Veșnicia nu ține de minte, ci de inimă.

Pentru fiecare om există undeva o bucățică de cer pe pământ.

(Hrisostom Filipescu)

22 Dic

Iubiți pe Hristos!


11287208_902844839776211_1960157043_n„Iubiți pe Hristos, Care vă iubește, și veți vedea cât de fericiți veți fi. Dacă ați ști numai cât de mult vă iubește Hristos. Faceți un efort și iubiți-L și voi”.(
Sf.Porfirie)

 
22 Dic

Cuvântul care zidește

1916867_1183879444975115_4744323333266386561_n“Iubirea este începutul și sfâr­șitul vieții duhovnicești, din moment ce Evanghelia după Ioan ne spune că Dumnezeu este iubire. Realmente nu pot să spun că am descoperit iubirea și că o posed pentru că ar însemna că mă mărturisesc ca fiind sfânt. Pe de altă parte, fără dragoste nu poate exista viață monahală, nu poate trăi mănăstirea, la fel cum nu poate rezista nici familia.

În monahism este la fel ca în viața de familie. Acolo unde nu este dragoste, nimic nu funcțio­nează. Iar dragostea înseamnă dorința de a mă depăși pe mine însumi, de a mă lepăda de egoismul meu în fața celuilalt. Dragostea este biruința lui Dumnezeu împotriva egoismului meu care mă face închis în mine însumi. Dragostea creează comuniune între persoane, iar această comuniune este imaginea relației dintre Persoanele Sfintei Treimi. Precum bucuria, la fel este și dragostea. Nu sunt lucruri ce țin de sentimental, ci sunt daruri dumnezeiești. Sunt energii ale lui Dumnezeu care însă se cultivă. Asemenea bucuriei, dragostea este dinamică. Ea progresează, sporește. Așa cum Dumnezeu este infinit, tot așa și iubirea este fără de hotar, nemărginită. Cu cât iubesc mai mult, cu atât mai mult însetez după Dumnezeu.”

(Avva Macarie Simonopetritul)

22 Dic

Dumnezeu este Iubire!

11040962_873657176028311_7987620740287388291_n

“Dumnezeu să ne ajute să vedem viaţa duhovnicească în esenţa ei şi s-o lucrăm după puteri spre bucuria aproapelui nostru şi a noastră şi spre slava lui Dumnezeu, Care a binevoit să ne descopere nouă taina dragostei, taina veacului viitor. Pentru că veacul viitor este un veac al iubirii neclintite şi veşnice. Pentru aceasta ne ostenim, pentru aceasta ne îndurerăm, pentru aceasta suspinăm, căci nimic altceva nu merită efortul în afara dragostei.”Savatie Baștovoi

22 Dic

Iubim, cât dăruim!

12314003_1176301959066197_9100143670658717252_n

“Iubești pe cineva atunci când ai ajuns să vrei

să dai ceea ce ai mai bun și te hotărăști să te dai pe tine însuți”

(Octavian Paler)

22 Dic

Nu încetați să vă bucurați!

images gif christmas greeting cards 262

22 Dic

Descurcă’te cu blândeţe!

Te iubesc exact aşa cum eşti

001-201-e1403694092773

„V-am auzit odată spunând,” a început ea, „că vă bucuraţi mereu să auziţi poveşti despre soţi ideali, pe care să puteţi să le folosiţi ulterior ca referinţă. Aşa că m-am gândit că trebuie să vă povestesc despre Mark. Cred că este un soţ absolut minunat şi am să vă spun şi de ce.”

„Încă de când eram în şcoala primară, picioarele mele au fost întotdeauna subiect de ironie. Cum puteţi vedea, arată ca nişte buşteni”, spuse ea, ridicându-se în picioare. Chiar aşa era. Te-ai fi aşteptat să fie câtuşi de puţin jenată să vorbească într-un asemenea fel despre sine. Dar o făcea atât de natural! Îmi amintesc că am admirat în acel moment modul ei cumpănit de a vorbi şi mi-am zis în sinea mea „Asta da femeie!”

„Ştiţi şi dumneavoastră cum sunt copiii,” spuse ea aşezându-se pentru a-şi continua povestea, „câteodată pot fi foarte cruzi. Îmi aduc aminte nopţi la rând când adormeam plângând. Când m-am făcut mai mare, am început să râd împreună cu ei ca să pară că nu mă afectează. Mai târziu am început să ies la întâlniri cu unii dintre băieţi, dar niciodată de mai multe ori cu acelaşi băiat, vă închipuiţi de ce…”

„Când am început facultatea l-am întâlnit pe Mark. Mi-a plăcut încă de la început. Mă simţeam atăt de confortabil cu el. Apoi, când mi-am dat seama că el chiar vroia să încerce o relaţie serioasă, nu mi-a venit să cred! Nu a spus niciodată nimic referitor la picioarele mele. Însă mai târziu am făcut-o eu, ştiţi cum fac fetele, caută mereu confirmarea. Atunci mi-a luat mâinile într-ale sale şi mi-a spus «Nu vreau să te mai consumi niciodată din cauza asta. Eu te iubesc exact aşa cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat picioare puternice şi sănătoase, iar mie îmi dau o senzaţie de echilibru, de siguranţă, şi asta îmi place.» Ştiţi cum am reacţionat?” spuse ea. „Am izbucnit în plâns!”

„O săptămână mai târziu”, continuă ea, „m-a dus să îi cunosc părinţii iar când am văzut-o pe mama lui, am vrut să plâng din nou. Era invalidă. Purta un fel de proteză şi mergea şchiopătând. M-am uitat la el şi el la mine, şi l-am iubit în momentul acela mai mult decât a mai iubit cineva, vreodată.”

,Asta se întâmpla acum treisprezece ani,” încheie ea, „şi acum pot să râd sincer de picioarele mele. Acum înţelegeţi de ce zic că e un soţ minunat? Nu e nimic ce n-aş face pentru el!”

Vor fi în stare de orice pentru tine

Nu cred că exagera spunând asta şi sunt sigur că înţelegi de ce. Pentru că aşa le-a făcut Dumnezeu pe femei. Vor fi în stare de orice pentru tine, dacă reuşeşti să le linişteşti în ceea ce priveşte micile lor defecte, să pui accent pe calităţile lor şi să avansezi cu acea atitudine care pare să spună „îmi placi cu totul şi iubesc exact îmbinarea de defecte, calităţi şi trăsături care formează persoana ta!” Asta e ceea ce psihologii numesc acceptare, şi o vei găsi ca stâlp de bază într-o căsnicie solidă.

Nu contează că e vorba despre picioare groase, un nas „din familie” sau orice alt defect fizic nesemni­ficativ. Dacă vrei să te impui ca bărbatul de care vorbeam în scrisoarea trecută, ai face bine să te educi în arta de a fi bun, de a fi blând.

Folosesc termenul de educaţie pentru că cei mai mulţi dintre noi au tendinţa naturală de a fi egocentrişti. Nu contează că ne explicăm acest fapt ca fiind un instinct de prezervare sau o influenţă exterioară sau orice altceva, cel mai important este să-1 conştientizăm. La fel de discutabilă este şi diferenţa dintre bărbaţi şi femei, în această privinţă, însă, personal, din câte am învăţat din căsnicia mea şi din altele, există puţine întrebări mai importante decât aceasta: „Sunt oare dispus să-mi educ firea egocentristă, pentru a ajunge la punctul în care îmi pasă sincer de ce simte cel de lângă mine?”

Şi mai este un lucru despre soția ta, de care poţi fi sigur: ca toate celelalte femei, are în sinea ei acel ceva ce reacţionează necondiţionat la bunătate. Descurcă-te cu blândeţe.

Extras din Charlie Shedd, Scrisori către Filip, Editura Bizantină, București, 2011

22 Dic

Înțelepciunea cuvântului

12301465_570590136423835_4933025492424442040_n

“Nici un lucru nu înjoseşte valoarea persoanei umane. 

Dar păcatul degradează viaţa divină în noi”.

(părinte anonim din Sf.Munte)

22 Dic

Hristos ne sosește…să ne veselim!!!

1455935_1015627695164591_3037317459306023010_n