28 Nov

Noul Sfințit Mucenic Filumen

Sfântul Filumen (după numele de mirean Sofocle), s-a născut în Lefcosia la 15 Octombrie 1913. Părinții lui erau dreptcredincioșii Gheorghe și Magdalini. Era frate geamăn cu Elpidie (Alexandru, după numele de mirean) și de mici s-au deosebit de ceilalți prin dragostea pe care o aveau față de Dumnezeu și de aceea de foarte timpuriu s-a aprins înlăuntrul lor dorul pentru viața monahală. În anul 1927, la vârsta numai de 14 ani au plecat împreună la Sfânta Mănăstire Stavrovouniou, după ce au primit binecuvântarea duhovnicului lor, dar și a evlavioșilor lor părinți. Acolo au rămas aproape 6 ani, când exarhul Preasfântului Mormânt i-a luat ca să studieze la Gimnaziul Patriarhiei la Ierusalim, unde s-au aflat elevi în 1934, la Școala Sfântului Sion.

În 1937, au fost tunși monahi, Sofocle primind numele Filumen și Alexandru, numele Elpidie. Pe 5 Septembrie al aceluiași an au fost hirotoniți diaconi și în 1939 au absolvit Gimnaziul Patriarhiei. Părintele Elpidie a plecat din țara sfântă, slujind în alte locuri. Sfântul Filumen a rămas la Ierusalim pentru 45 de ani fără întrerupere, până la mucenicia lui. În anul 1943, a fost hirotonit preot și, după ce a trecut prin diferite ascultări la Patriarhie și a fost rânduit în diferite locuri, slujind întotdeauna cu răspundere și cu frica lui Dumnezeu, dar și cu multă dragoste față de părinții tafioți[1], la data de 8 Mai a anului 1979 a fost transferat la fântâna lui Iacov, unde a slujit până la moartea lui martirică, pe 29 Noiembrie a aceluiași an. Acolo a întâmpinat multe probleme de la evreii fanatici care în continuu îl amenințau că dacă nu va părăsi fântâna și nu își va lua icoanele și pe Răstignit să plece, îl vor ucide. El însă le răspundea că nu va părăsi niciodată locul de închinăciune și pelerinaj, ci că este gata chiar să mucenicească precum se cuvine unui credincios păzitor al lui. În seara zilei de 29 Noiembrie a anului 1979, care a devenit ziua de pomenire a Sfântului Sfințit Mucenic Filumen, niște evrei fanatici au pătruns în spațiul fântânii lui Iacov și în timp ce Sfântul săvârșea vecernia l-au atacat cu o secure, l-au maltratat și la sfârșit l-au omorât. Mucenicia lui a fost înfricoșătoare, deoarece călăii lui l-au lovit fără milă peste față și i-au tăiat degetele de la mâna dreaptă. În continuare, au vandalizat Biserica și Crucea și au aruncat o grenadă, distrugând locul.

Este cutremurătoare mărturia părintelui Sofronie care a luat cinstitele moaște ale mucenicului, ca să-l îmbrace și să-l pregătească de înmormântare, că a rămas 5 zile după martiriul lui cald și moale și „l-a ajutat” pe gheronda Sofronie să-l îmbrace. Cutremurătoare este de asemenea mărturia fratelui său după trup, părintele Elpidie, care, chiar dacă era la multe mile distanță, a auzit glasul părintelui Filumen spunându-i: „Fratele meu, m-au ucis pentru slava lui Dumnezeu. Te rog, să nu te revolți”.

Biserica îl cinstește ca sfânt pe data de 29 Noiembrie și cortul lui plin de bună mireasmă și făcător de minuni se află înlăuntrul noii sfintei și măreței biserici, cu hram întreit, care a fost zidită la fântâna lui Iacov, în numele Sfintei Foteini Samarineanca, a Sfântului Filumen și a sfântului Iustin. Ctitor al acestei noi biserici este Părintele Arhimandrit Iustin, căruia Sfântul Filumen i se arată adeseori și îl ocrotește de atacurile evreilor fanatici care continuă și împotriva Părintelui Iustin și a sfântului loc de închinare și pelerinaj al creștinilor. Mii de ortodocși vin în fiecare an să se închine la sfintele lui moaște la Fântâna lui Iacov în Samaria.

(Tripticul Bisericii Sfantului Filumen de la Fantana lui Iacob din Samaria)

[1] Adică părinții Sfântului Mormânt.

28 Nov

Sosesc Colindele…

27 Nov

Fotografia zilei

Girona, 16 noiembrie 2014 – O zi de neuitat în istoria parohiei

Cu noi, lângă noi, aproape de noi…

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos,

vocea de aur a muzicii bizantine

27 Nov

Reflecții

27 Nov

Icoana zilei, Sf.M.Mc.Iacov Persul

27 Nov

Înțelepciunea cuvântului

Tinerii trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru a se linişti, deoarece Bunul Dumnezeu ca un Părinte iubitor acţionează acolo unde noi, omeneşte, nu putem face nimic. Nu trebuie să se grăbească să ia hotărâri “necoapte” pentru viaţa pe care o vor urma. Cunosc tineri care se neliniştesc mult şi încearcă să-şi rezolve toate problemele dintr-odată. În cele din urmă se încurcă şi îşi părăsesc studiile. Căci având, de pildă, de terminat facultatea, ei se neliniştesc peste măsură pentru viitorul lor, îşi amână studiile şi în cele din urmă se încurcă şi mai rău. Nu se fac toate deodată şi nici nu se rezolvă astfel problemele. Pentru a reuşi în ceea ce vor, trebuie să facă o curăţenie generală înlăuntrul lor şi să pună lucrurile în rânduială. 

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 20)

27 Nov

Desenul zilei…Sf.M.Mc. Iacov Persul

Sf. Mare Mucenic Iacov Persul
Gabriela Mihaita David
www.albastrude.wordpress.com
www.gabimihaita.wordpress.com

27 Nov

Postul Crăciunului – Program liturgic

Program Liturgic

Săptămâna 24 – 30 Noiembrie

2_(8)

Luni – 24N, ora 22.00, Priveghere la Sărbătoarea Sf.M.Mc.Ecaterina

ora 24.00, Sf.Liturghie

Marți – 25N, ora 23.00, Miezonoptică 

ora 24.00, Sf.Liturghie

Miercuri – 26N, ora 18.00 Spovedanie

ora 23.00, Miezonoptică

ora 24.00, Sf.Liturghie

Joi – 27N, ora 23.00, Miezonoptică

ora 24.00, Sf.Liturghie

Vineri – 28N, ora 18.00 Spovedanie

Sâmbătă – 29N, ora 17.00, Vecernie

ora 18.00, Spovedanie

Duminică – 30N, Sf.Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

ora 08.00, Utrenie

ora 09.45, Sf.Liturghie

 2_(8)

Post binecuvântat!

27 Nov

Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul

 

 

Sfântul Iacov Persul, icoană sec. XII, Pafos, Cipru

 

 

Slăvitul ostenitor pentru Hristos se trăgea din Beth-Lapat, în apropiere de Soúsa, Persia. Era vlăstarul unei familii nobile şi bogate şi a devenit omul de încredere al împăratului Persiei, Bahram V (420-438), fiul lui Yazdegerd I (399-425), care i-a acordat onoruri şi privilegii la curtea sa. Orbit de bunăvoinţa pe care i-o arăta regele, de linguşiri şi de plăcerile trecătoare ale lumii acesteia, Iacov, care primise o educaţie creştină de la părinţii săi, s-a lepădat de Hristos şi a îmbrăţişat religia idolatră a regelui.

martyrio agiou Iakovou, Decani, 1350

Atunci când mama şi soţia lui au aflat aceasta, i-au trimis o scrisoare prin care-i aduceau la cunoştinţă faptul că de acum încolo nu-i mai lega nimic, de vreme ce preferase slava trecătoare în locul dragostei lui Hristos şi a făgăduinţei bunătăţilor viitoare. Cuvintele acestea l-au zguduit pe Iacov şi, trezindu-se ca dint-o beţie, a plâns amar pentru păcatul său, schimbându-și radical atitudinea faţă de împărat.

martyrio agiou Iakovou, Serbia, Sec. XVI in

Şi-a mărturisit public greşeala, făcând cunoscut pretutindeni faptul că era ucenic al lui Hristos, Cel Care S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Nu mai avea decât o dorinţă: să se învrednicească morţii celei dătătoare de viaţă, ca să găsească un loc lângă Dumnezeu. Văzând toate acestea, împăratul şi-a ieşit din minţi şi, punând să fie prins, a poruncit să fie supus la chinuri înfricoşătoare. Îndrăzneala mărturisitorului de Hristos creştea continuu odată cu chinurile la care era supus şi-l batjocorea pe împărat şi pe călăii săi pentru neputinţa lor. Atunci tiranul a născocit o tortură înfricoşătoare şi a chemat întreg oraşul să privească chinurile lui Iacov. Legându-l au început să-i taie metodic membrele în bucăţi, începând cu mâinile şi picioarele. Suferind chinuri cumplite, Sfântul Îl ruga pe Hristos să-l întărească. O putere dumnezeiască l-a acoperit atunci, făcându-l nepătimitor şi străin de durere. În cele din urmă i s-a tăiat capul şi nu numai că a luat iertare pentru greşeala sa, dar s-a învrednicit desfătărilor veşnice ce sunt făgăduite atleţilor lui Hristos.

iacov persul mina_deget_b

Sursa: Ieromonah Macarie Simonopetritul, Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe, Ed. Índiktos (vol. III – Noembrie, p. 293-295)

pemptousia.ro

27 Nov

10 ani de misiune ortodoxă la Girona

Slujire arhierească şi concert de muzică bizantină

10 ani de misiune ortodoxă la Girona

Sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Ilie“ şi „Sfântul Grigorie Palama“ din Girona, Catalunya (Spania), a împlinit anul acesta 10 ani de existenţă. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, în preajma sărbătoririi celui de-al doilea sfânt ocrotitor au avut loc mai multe evenimente liturgice şi cultural-misionare care au marcat într-un mod deosebit jetfelnica misiune ortodoxă săvârşită pe aceste meleaguri de părintele paroh Mihai Solomon.

În ajunul zilei Sfântului Grigorie Palama, doamna preoteasă Camelia împreună cu cei care pururea se aşază prin jertfa mâinilor lor pe pomelnicul ctitoricesc al aşezământului (familiile: Dennis şi Diana Cucu, Ilie Slevoacă, Grigore Afetelor, Cătălin Florea, Dumitru Cioban, Iulian Zegrean, Ioan Agache, Gheorghe Şerban, Dumitriu Cotea, Petre Urlea, Răzvan Şerban, Nelu Cristea, Dănuţ Dascălu, Irina Fluture, Cristiana Beciu, Florian Bîşu, Valeria Muşat, Maria Nistor, Mihail Grigore, Dorel Cotea, Ionuț Flaugiu) şi alţii pe care nu am reuşit să îi întipăresc spre amintire cu smerită slovă, dar care sunt împreună cu toţi ceilalţi fericiţi şi pururea pomeniţi pentru osteneala, dragostea şi inima lor plină de bunătăţi, au trudit care încotro pentru a-şi împlini rostul, pentru ca fiecare – ierarh, credincioşi, invitaţi, preoţi, închinători- să se împărtăşească la acest ceas de bucurie de sfintele slujbe şi de cei care alcătuiesc comunitatea din jurul locaşului. La ceasul luminii celei de seară, la dangătul clopotului tăinuit în inima fiecăruia, a început slujba Privegherii săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Locaşul aşezat în cea mai bună rânduială eclesială, luminat de candele şi lumânări ce spărgeau întunericul, împodobit cu frumoase obiecte liturgice  şi cu psalmodiere bizantină a fost îmbrăţişat în mod tainic de românii ortodocşi din Girona, şi nu numai de acolo. Liniştea specifică unui loc de rugăciune era numai uneori întreruptă de glasul cuminte al unor copilaşi purtaţi pe braţe de părinţi. Am privit preţ de câteva minute forfota paşnică din jurul şi din interiorul bisericii şi am văzut, am simţit şi am trăit emoţie în suflet şi plăpândă lacrimă pe obraji. Totul era închinat cu evlavioasă plecăciune Sfântului Grigorie Palama.

Târziu în noapte, după săvârşirea Vecerniei unite cu Litia şi a Utreniei, potrivit rânduielii athonite, a început Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de PS Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei. Din soborul care l-a înconjurat au făcut parte arhim. Nikodimos Kabarnos (Atena), pr. Costinel Purcărea (Manresa), pr. Ionuţ Ilie (Gandesa). Răspunsurile la strană au fost date de protopsalţii Ioannis Athanasiou şi Giorgios Romyliotis din Atena împreună cu tânărul teolog şi traducător de limbă greacă Ioan Mihail Voicescu (Salonic) şi cu psaltul Robert Ionăşanu din Barcelona, fost membru al Grupului psaltic Stavropoleos. La finalul Sfintei Liturghii, PS Timotei a rostit un cuvânt de învăţătură şi l-a felicitat pe părintele paroh Mihai Solomon pentru slujirea şi misiunea săvârşite pe aceste meleaguri. În încheiere, părintele Mihai Solomon a mulţumit  Preasfinţiei Sale şi a amintit cu bucurie de momentul în care biserica parohiei a fost aşezată cu blagoslovenie arhierească sub mantia ocrotitoare a Sfântului Grigorie Palama, mulţumindu-i chiriarhului pentru aceasta şi pentru toată purtarea de grijă, oferindu-i în dar din partea comunităţii o icoană cu Naşterea Maicii Domnului.

Sâmbătă, 15 noiembrie, în cadrul evenimentelor închinate Sfântului Grigorie Palama, în locaşul de rugăciune al parohiei româneşti din Girona, a avut loc concertul extraordinar de muzică  bizantină „Cântări la praznicul Sfântului Ierarh Grigorie Palama şi la începutul Postului Crăciunului“, susţinut de arhim. Nikodimos Kabarnos, acompaniat de protopsalţii Ioannis Athanasiou şi Georgios Romyliotis. Au participat părintele protopop Aurel Bundă de la Barcelona, clerici ortodocşi din Spania şi România, precum şi personalităţi locale, între care amintim pe domnul Carles Puigdemont i Casamajó, primarul Gironei, şi pe doamna viceprimar Isabel Muradas, consilier educaţie şi sport din cadrul Primăriei Girona.

Concertul a fost deschis de un cuvânt al părintelui Solomon, care în limba română, precum şi în catalană, a reuşit să introducă pe toţi cei prezenţi în atmosfera minunată a cântărilor psaltice anunţate de sunetul de toacă.

La final, doamna preoteasă Camelia-Beatrice Solomon a făcut un scurt excurs al celor 10 ani de vieţuire ortodoxă în Girona, a mulţumit tuturor celor prezenţi şi a oferit psalţilor greci, precum şi celorlalţi invitaţi diplome de participare.

În încheiere, părintele protopop Aurel Bundă l-a felicitat pe părintele paroh Mihai Solomon pentru slujirea, pastoraţia şi jertfa deosebite săvârşite aici, cu timp şi fără timp, şi i-a evidenţiat pe toţi ceilalţi ostenitori pentru munca depusă spre buna desfăşurare a activităţilor social-culturale şi liturgice închinate Sfântului Grigorie Palama. 

Evenimentele dedicate împlinirii a 10 ani de misiune ortodoxă la Girona s-au încheiat cu slujba Sfintei Liturghii din ziua următoare.

Diacon Ciprian Bâra

Director Teologic, Ziarul Lumina(Patriarhia Română)

ziarullumina.ro/viata-parohiilor/10-ani-de-misiune-ortodoxa-la-girona

27 Nov

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”

Mărturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns în podul Sfântului Mormânt ca sa vadă Sfânta Lumină

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

 

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.

După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormân­tul lui Hristos.

Timp de mai multe săptămâni, a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.

Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfin­tei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.

Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.

Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.

De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunză­toare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.

În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.

Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a în­ceput să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi.”

Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.

După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mor­mântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.

Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:

„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mor­mântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină al­băstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt… Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mă­nunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”

Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interi­orul Mormântului lui Iisus Hristos.

(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)   

doxologia.ro

24 Nov

Sf.Mare Muceniță Ecaterina

24 Nov

25 noiembrie – Sf. Mare Muceniţă Ecaterina

Mărita și slăvita Mare Muceniță Ecaterina din Alexandria a fost fiica guvernatorului Alexandriei egiptene, Contas, în timpul domniei împăratului Maximinus (305-313) și a pătimit pentru Domnul în anul 305. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face în 24 noiembrie (slavii) sau în 25 noiembrie (grecii, românii, arabii).

Viețuind în Alexandria – centrul cunoașterii elenistice în Antichitate – și posesoare a unei frumuseți și inteligențe neobișnuite, Ecaterina a primit o educație deosebit de aleasă, studiind lucrările celor mai mari filozofi și dascăli ai antichității. Tineri din cele mai bogate familii ale imperiului cereau mâna frumoasei Ecaterina, dar niciunul nu a fost ales. Le-a spus părinților că nu se va căsători decât cu cineva care o va depăși în celebritate, bogăție, frumusețe și înțelepciune.

Mama Ecaterinei, creștină în ascuns, a trimis-o la propriul ei duhovnic – un Sfânt Părinte care se îndeletnicea cu rugăciunea în singurătate într-o peșteră, nu prea departe de oraș. După ce a ascultat-o pe Ecaterina, părintele i-a spus că el cunoaște un tânăr care o depășește în toate, adică “Frumusețea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creația se supune înțelepciunii lui, bogățiile lui sunt răspândite în întreaga lume – ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporește nespusa sa noblețe”.

Imaginea cerescului Mire produse în mintea tinerei fecioare o dorință arzătoare de a-l vedea. Adevărul, după care sufletul ei tânjea, i se va revela. La despărțire, i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe și a sfătuit-o să se roage cu credință către Regina Raiului – Maica Cerescului Mire – pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său.

Ecaterina s-a rugat toată noaptea și i-a fost dat să o vadă pe Preasfânta Fecioară, care, după ce a îngenunchiat înainte-I, I l-a trimis pe divinul său Fiu să o vadă. Dar Fiul și-a întors fața de la ea spunând că El nu o poate privi pentru că era urâtă, dintr-un neam de rând, calică și fără minte ca oricare alta – fără să fie spălată cu apa Sfântului Botez și fără pecetea Duhului Sfânt. Ecaterina s-a întors la părinte adânc întristată. El a primit-o cu multă dragoste, a învățat-o credința creștină și a îndemnat-o să-și păstreze puritatea și integritatea și să se roage neîncetat; apoi, asupra ei, a săvârșit taina Sfântului Botez. Apoi, iarăși i s-a arătat Maica Domnului cu Pruncul. Acum, Domnul a privit-o cu tandrețe și i-a dat un inel – un dar nespus de frumos de la Mirele Ceresc.

În timpul acesta, împăratul Maximinus a mers el însuși în Alexandria pentru o sărbătoare păgână. Din cauza aceasta, sărbătoarea a fost deosebit de fastuoasă și cu o participare foarte numeroasă. Ţipetele animalelor sacrificate, fumul și mirosul jertfelor, focurile aprinse neîncetat și agitația mulțimilor copleșeau Alexandria. De asemenea, erau aduse și jertfe umane – pentru că aveau grijă să îi arunce în foc pe acei adepți ai lui Hristos care nu îl lepădau în timpul torturilor. Iubirea Sfintei pentru mucenicii creștini și dorința ei arzătoare de a le ușura soarta au făcut-o pe Ecaterina să meargă la marele preot păgân și conducător al imperiului, împăratul-persecutor Maximinus.

Prezentându-se singură, Sfânta și-a mărturisit credința într-un singur Dumnezeu adevărat și cu multă înțelepciune a denunțat greșelile păgânilor. Frumusețea fecioarei l-a captivat pe împărat. Pentru a o convinge și ai arăta superioritatea credinței păgâne, împăratul a poruncit strângerea a 50 din cei mai învățați oameni (retori) ai imperiului, dar Sfânta i-a învins cu înțelepciunea ei, astfel încât ei înșiși au crezut în Hristos. Sfânta Ecaterina i-a întărit cu semnul crucii, iar ei au acceptat cu curaj moartea pentru Hristos fiind arși din porunca împăratului.

Maximinus, nemaisperând să o convingă pe Sfântă, a încercat să o ademenească promițându-i bogății și faimă. Primind un refuz hotărât, împăratul a ordonat să fie supusă unor teribile torturi și apoi a aruncat-o în închisoare. Împărăteasa Augusta, care auzise multe despre Sfântă, a dorit să o vadă. Convingându-l pe comandantul armatei să o însoțească cu un detașament de soldați, Augusta a mers la închisoare. Împărăteasa a fost impresionată de tăria de spirit a Sfintei Ecaterina, a cărei față era învăluită de Harul Dumnezeiesc. Sfânta Mucenică a explicat învățăturile creștine noilor-sosiți, iar ei, crezând, au fost convertiți la creștinism.

În ziua următoare, iarăși au adus mucenica în fața curții de judecată, unde, sub amenințarea că va fi trasă pe roată, au îndemnat-o să se dezică de credința creștină și să aducă jertfe zeilor. Sfânta l-a mărturisit cu tărie pe Hristos și ea însăși s-a apropiat de roata de tortură, dar un înger a lovit instrumentele de tortură, care s-au rupt în bucăți, în timp ce mulți păgâni treceau pe alături. Văzând această minune, împărăteasa Augusta și curteanul Porfirie împreună cu 200 de soldați au mărturisit credința lor în Hristos în fața tuturor, apoi fiind decapitați. Maximinus a încercat iarăși să o ademenească pe Sfânta Mucenică, propunându-i să se căsătorească cu el, și iarăși a avut parte de un refuz. Sfânta Ecaterina și-a mărturisit cu tărie fidelitatea față de Mirele Ceresc, Hristos, și apoi după o rugăciune către El, ea însăși și-a pus capul pe butuc sub sabia călăului.

După vechile practici, Sfânta Ecaterina (împreună cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie) era sărbătorită în 24 noiembrie, în timp ce Sf. Sfințiți Mucenici Clement al Romei și Petru al Alexandriei erau sărbătoriți în 25. Datele de prăznuire ale acestor sfinți au fost schimbate la cererea Bisericii Mănăstirii Sinai, astfel încât hramul Sfintei Ecaterina, ocrotitoarea lor, să fie sărbătorit cu mai mult fast, împreună cu Odovania Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Totuși, unele biserici slave continuă să prăznuiască acești sfinți la datele inițiale.

 

23 Nov

Icoana zilei

23 Nov

Vocea care descătușează înghețul inimilor…

22 Nov

Bogatul căruia i-a rodit țarina

Bogatul căruia i-a rodit țarina
Desen de Gabriela Mihăiță David
www.albastrude.wordpress.com
www.gabimihaita.wordpress.com

22 Nov

Nikodimos Kabarnos, chip de înger, voce de heruvim…

22 Nov

Zilele Grigoriadei, 13-16 noiembrie 2014

Anul acesta, în 4 aprilie, parohia noastră împlinea 10 ani de la ceasul înființării sale cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Și tot anul acesta aniversam în 20 septembrie, 5 ani de când avem locașul propriu al bisericii parohiale, chiar dacă încă în chirie. Locașul nou a fost sfințit de chiriarhul locului, Preasfințitul Timotei care a încuviințat atunci la 15 noiembrie 2009 să primim alături de Sf.Prooroc Ilie Tesviteanul(20 iulie), pe cel de-al doilea ocrotitor pe Sf.Ierarh Grigorie Palama(14 noiembrie).

Din mila lui Dumnezeu, cu rugăciunile Sf.Ier.Grigorie Palama și prin osteneala bunilor credincioși ai parohiei am dorit și pentru acest an să marcăm și să cinstim prăznuirea sfântului prin slujbele rânduite și cântare bizantină.

Astfel, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, am fost dăruiți la slujba Privegherii și la Sf.Liturghie cu prezența Preasfințitului Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, alături de soborul de preoți, diaconi și cei care s-au învrednicit a da răspunsurile la strană. 

Din soborul care l-a înconjurat pe chiriarhul locului, au făcut parte arhim. Nikodimos Kabarnos (Atena), pr. Costinel Purcărea (Manresa),pr. Ionuţ Ilie (Gandesa). Răspunsurile la strană au fost date de protopsalţii Ioannis Athanasiou şi Giorgios Romyliotis din Atena împreună cu tânărul teolog şi traducător de limbă greacă Ioan Mihail Voicescu (Salonic) şi cu psaltul Robert Ionăşanu din Barcelona, fost membru al Grupului psaltic Stavropoleos.

Totodată, am dorit să ne cistim sfântul ocrotitor, prin cântare autentică bizantină, invitându-l pe maestrul cântului bizantin, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos să susțină primul concert de muzică bizantină la Girona, sâmbătă 15 noiembrie. 

Pentru prima oară la Girona, pentru prima oară în Catalunya, Arhimandritul Nikodimos Kabarnos, chip luminos și cu voce de heruvim a atins inimile tuturor asemenea aripilor îngerești. Cântările bizantine închinate Sf.Grigorie Palama și Începutului Postului Nașterii Domnului, au fost acompaniate și de prezența protopsalților Ioannis Athanasiou și Giorgios Romyliotis. 

Zilele Grigoriadei se încheiau duminică 16 noiembrie prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prezidată de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos. 

Bucuria duhovnicească a acestor zile de prăznuire ale iubitului nostru Sfânt Grigorie Palama,  credem că s-a așezat pentru multă vreme în inimile credincioșilor parohiei noastre.

Mulțumim invitatului nostru, Arhimandritul Nikodimos Kabarnos care prin prezența sa extraordinară, credem că a deschis inimi și a transmis mesajul puternic al tradiției muzicii bizantine. 

Mulțumim celor doi minunați și talentați protopsalți greci, domnii Ioannis Athanasiou și Giorgios Romyliotis care au încununat sfintele slujbe și cântările din concert prin vocile lor vibrand bizantin. 

Mulțumim tânărului teolog și traducător Mihail-Ioan Voicescu de la Salonic, pentru râvna și dragostea cu care mărturisește ortodoxia și care a făcut ca mesajul Părintelui Nikodimos să fie înțeles continuu de credincioșii prezenți la zilele Grigoriadei.

Mulțumim părintelui diacon Ciprian Bâra, Directorul teologic al Ziarului Lumina(Patriarhia Română) care ne-a onorat invitația și a participat cu multă râvnă și dragoste la sărbătoarea parohiei noastre. Fost elev al nostru la Seminarul Teologic “Sf.Apostol Andrei”(Galați) și fost fiu duhovnicesc, părintele diacon, continuă și astăzi să ne fie aproape în inimă și în minte, iar atunci când este posibil să ne bucurăm duhovnicește împreună. 

Mulțumim tuturor invitaților oficiali români și catalani care au onorat prin prezența lor invitația la Concertul de muzică bizantină și astfel au dat mărturie mai departe acolo unde au mers despre comoara de preț a Bisericii, muzica Imperiului Roman de Răsărit.

Mulțumim și celor care din binecuvântate pricini nu au putut să fie alături de noi, dar suntem încredințați că au fost aproape de noi cu inima arzând de iubire duhovnicească. 

Dâm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate și mulțumim tuturor credincioșilor care s-au ostenit cu timp și fără timp să ajute la bunul mers al organizării zilelor Grigoriadei.

părintele Mihai și prezbitera Camelia

Girona, 22 noiembrie 2014

DSC_0358

Priveghere după rânduiala Athonită și Sf.Liturghie Arhierească

prezidată de Ps Timotei, Episcopul român ortodox al Spaniei și Portugaliei

Noaptea de 13 spre 14 noiembrie – Prăznuirea Sf.Ier.Grigorie Palama 

Arhimandritul Nikodimos Kabarnos(Atena-Grecia)

Sf.Liturghie Arhierească prezidată de Ps Timotei, chiriarhul locului

Soborul de preoți și diaconi: P. Ionuț-Cristian Ilie(Gandesa), P.Mihai Solomon(Girona),

Arhimandritul Nikodimos Kabarnos(Atena), P.Costinel Purcărea(Manresa),

Diacon Ciprian Bâra(București)

Fotografie de familie…toți cei prezenți la slujbele nopții de prăznuire a Sf.Grigorie Palama

Sâmbătă 15 noiembrie, Biserica parohială pregătită

pentru primul Concert de muzică bizantină susținut de 

inegalabilul Arhimandrit Nikodimos Kabarnos și

cei doi protopsalți de seamă din Atena,

domnii Ioannis Athanasiou și Giorgios Romyliotis 

Invitați de onoare la concert, P. Aurel Bundă(Protopop de Barcelona), 

P. Costinel Purcărea(Manresa), P.Ionuț-Cristian Ilie(Gandesa),

Dl.Carles Puigdemont(Primarul Gironei) și Doamna Isabel Muradas(Consilier Educație și Sport-Primăria Girona)

Domnul Ioannis Athanasiou, unul din cei mai renumiți protopsalți ai Atenei,

începând seara Concertului de muzică bizantină cu sunet de toacă…

Părintele paroh, Mihai Solomon, prezentând pe rând atât în română cât și în catalană

cântările bizantine din concert, cântări la praznicul Sf.Grigorie Palama și la Începutul Postului Crăciunului

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nikodimos Kabarnos

în Concertul extraordinar de muzică bizantină,

primul de acest gen, organizat de parohia noastră la Girona

Chip de înger, voce de heruvim…

Toți cei prezenți la concert s-au cutremurat la auzul vocii sale, mulți și-au deschis inimile,

mulți au înțeles de ce Muzica Bizantină este comoară neprețuită a Bisericii…

Invitatul nostru de onoare de la București, vechi prieten de suflet al nostru, 

părintele diacon Ciprian Bâra, Directorul Teologic al Ziarului Lumina(Patriarhia Română)

Decernarea Diplomelor de Excelență și darul nostru simbolic pentru Părintele Nikodimos,

replica Covorului Creației-El Tapis de la Creació, Marca Girona, unic in lume

O seara de neuitat, o fila de istorie a parohiei noastre…

Duminicà 16 noiembrie, Sf.Liturghie prezidatà de Arhimandritul Nikodimos Kabarnos

Așa se încheiau zilele GRIGORIADEI 2014, cu bucurie sfântă în inimi și în cuget…

 

 

21 Nov

21 noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu, este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie.

În conformitate cu tradiţia, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi Ioachim şi Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit şi slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiţii este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob.

Fecioara Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie şi templu al pruncului dumnezeiesc care se va naşte din ea. Biserica vede în această sărbătoare ziua în care templul material din Ierusalim încetează a mai fi locuinţa lui Dumnezeu.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendar din secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Sărbătoarea, cu dată fixă (21 noiembrie), s-a extins apoi în tot Orientul creştin şi în Occident.

Este marcată cu cruce roşie în calendar şi este zi de dezlegare la peşte.

(5 fotos)

15 Nov

Postul Crăciunului

Scurt istoric al Postului Crăciunului

symeon_koutsasA doua perioadă mai lungă de post, după cea a Postului Paştelui, este Postul Crăciunului, cunoscut în graiul poporului nostru ortodox şi drept Patruzecime (gr.). Şi acesta, la rândul său, durează patruzeci de zile, dar nu are rânduiala asprimii Postului Mare (gr. Patruzecimea Mare). Începe pe 15 noiembrie şi se încheie pe data de 24 decembrie.

Sărbătoarea Naşterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă al doilea mare praznic împărătesc din calendarul creştin. Până la mijlocul secolului al IV-lea, Biserica Răsăritului sărbătorea Naşterea Domnului deopotrivă cu Botezul lui Hristos, praznic comun numit Epifania, şi ţinut în aceeaşi zi, pe data de 6 ianuarie. Crăciunul a fost introdus în spaţiul răsăritean ca sărbătoare distinctă, prăznuit pe 25 decembrie, pe filon apusean, la sfârşitul secolului al IV-lea.

Sfântul Ioan Gură de Aur, cel dintâi care vorbeşte despre sărbătoarea Crăciunului, o numeşte „maică a tuturor sărbătorilor” şi, în jurul anului 386, ne aduce la cunoştinţă faptul că «încă nu s-au plinit zece ani când ni s-a făcut nouă cunoscută această zi [de praznic]».

gennish in

Odată cu separarea sărbătorii comune de mai înainte şi consacrarea celor trei praznice distincte, Naşterea Domnului pe 25 decembrie, Tăierea Împrejur pe 1 ianuarie şi Botezul pe 6 ianuarie, s-a constituit şi ciclul celor douăsprezece zile praznicale (gr. Dodekaímeron), adică perioada cuprinsă în intervalul 25 decembrie – 6 ianuarie. Astfel, s-a menţinut într-o anumită măsură unitatea celor două mari sărbători, cea a Naşterii, respectiv a Botezului Domnului.

Marea însemnătate pe care noua sărbătoare a Crăciunului a dobândit-o odată cu trecerea timpului în conştiinţa Bisericii, respectiv evlavia credincioşilor, mai cu seamă a monahilor, explică împrejurările rânduirii Postului dinaintea Crăciunului. În mod sigur, a existat şi influenţa din partea Postului Paştilor, perioadă de patruzeci de zile deja statornicită în Biserică.

Postul, asemenea sărbătorii, ca pregătire pentru întâmpinarea Naşterii Mântuitorului, a apărut mai întâi în Apus, unde acest post se numea Patruzecimea Sfântului Martin, întrucât începea odată cu prăznuirea acestui Sfânt al bisericii Apusene. Acelaşi lucru s-a repetat şi în spaţiul nostru, unde postul Crăciunului este numit de mulţi Postul Sfântului Filip, din moment ce începe tocmai în următoarea zi după prăznuirea acestui Sfânt Apostol. Primele mărturii istorice pe care le avem despre postul dinaintea Crăciunului datează din secolul al V-lea, pentru spaţiul apusean, respectov din secolul al VI-lea, pentru cel răsăritean. La acesta fac referire, dintre scriitorii răsăriteni, Anastásios Sinaítis, Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, precum şi Theódoros Válsamon, Patriarhul Antiohiei.

Se pare că, la început, postul nu dura multe zile. Theódoros Válsamon, scriind despre obiceiurile secolului al XII-lea, epoca în care a trăit, notează în mod clar faptul că postul Crăciunului dura şapte zile (gr. Heptahemeron). Însă, sub înrâurirea Postului Paştelui, a fost şi acesta prelungit, acoperind mai apoi o perioadă de patruzeci de zile, fără însă a prelua şi asprimea acestuia.

post in

Rânduiala postului

Pe întreaga durată a celor patruzeci de zile nu se consumă carne, produse lactate şi ouă. Este însă dezlegare la peşte în toate zilele, mai puţin, fireşte, miercurea şi vinerea, de la începutul perioadei de post şi până pe data de 17 decembrie (de notat faptul că există particularităţi locale ale postului, cu deosebiri între spaţiul grecesc şi cel românesc, n. tr.). Dezlegare la peşte este, totodată, şi de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, indiferent în ce zi ar cădea.

De pe 18 până pe 24 decembrie, ajunul Crăciunului, este dezlegare la vin şi untdelemn, cu excepţia, desigur, a zilelor de miercuri şi vineri, pentru care este rânduit un post fără untdelemn. De asemenea, tot cu hrană uscată se ţine şi prima zi de post, 15 noiembrie, precum şi ziua de ajun, cu excepţia cazului în care acestea cad sâmbăta sau duminica.

Postul: înfrânare de la tot păcatul

Totodată, suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului de bucate, ci să ne şi înfrânăm şi de la tot păcatul, astfel încât, după cum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ocolind grăirea de rău, minciuna, vorba deşartă, batjocura, mânia şi, în genere, orice păcat pe care îl săvârşim cu limba. Este şi un post al ochilor: să nu vedem lucruri deşarte, să nu căpătăm îndrăzneala privirii, să nu stăruim privindu-i pe ceilalţi cu obrăznicie. De altfel, şi mâinile şi picioarele trebuie împiedicate de la tot lucrul rău. (Avva Dorotei al Gazei)

Sursa: I Nisteía tis Ekklisías, Arhim. Simeon Koútsas, Ed. Apostolikí Diakonía, p. 88-92.

pemptousia.ro

14 Nov

Icoana zilei, Sf.Ierarh Grigorie Palama

Icoana Sf.Ier.Grigorie Palama,

icoană realizată de frații iconari Cezar și Romeo Udrea

pentru catapeteasma parohiei noastre

14 Nov

Sfântul Grigorie Palama (+1359)

Sfântul Grigorie Palama este un mare părinte și învăţător al întregii Biserici. Învăţătura sa despre îndumnezeirea omului şi participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu exprimă esenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe, fiind în opoziţie categorică față de teologia secularizată a epocii sale, care se formase în urma influenţei antropocentrismului scolastic al romano-catolicismului[1].

Sfântul Grigorie Palama este un caz rar în viaţa Bisericii. E vorba despre un teolog şi văzător al lui Dumnezeu care exprimă esenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe în mod sintetic, ceea ce-i conferă caracterul său unic. La baza formării sale duhovniceşti a pus experierea harului divin şi îndumnezeirea prin participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu. Înzestrat cu o minte ascuţită, s-a mişcat cu lejeritate în spaţiul teologiei şi a exprimat în operele sale învățătura autentică despre Sfânta Treime[2].

Sfântul Grigorie Palama s-a născut la Constantinopol în anul 1296, din părinţi iluştri. Tatăl său, Constantin Palamas se trăgea din adâncul Asiei Mici şi era senator şi membru al curţii imperiale a lui Andronic II. Împăratul îl preţuia în mod deosebit şi de aceea îi încredinţase educaţia tânărului Andronic III, nepotul şi succesorul său la tron. Se pare că nu-l atrăgeau atât afacerile politice cât lucrarea duhovnicească, ceea ce se poate vedea din următoarea întâmplare. În timpul unei şedinţe a senatului, împăratul, vrând să-i ceară părerea, îl văzu adâncit în rugăciune şi nu vru să-l întrerupă, crezând că va ajuta mai mult cu rugăciunea decât exprimându-şi opinia. Tatăl sfântului, la puţină vreme după ce a îmbrăcat veşmântul monahal, primind numele Constantin, a adormit în Domnul. Era relativ tânăr, căci fiul său, Grigorie, nu avea decât şapte ani. După moartea părintelui său, acesta a trecut în grija împăratului.

Mama sfântului, Kalí, şi surorile sale, Epíharis şi Theodóti au intrat şi ele în mănăstire. La fel şi fraţii săi, Macarie şi Theodosie, care l-au urmat în viaţa monahală. Sfântul Grigorie a primit o bună educaţie la universitatea din Constantinopol, al cărei director era atunci faimosul teolog şi filosof Theodor Metohítis. Sfântul Grigorie a studiat cu deosebire filosofia. La numai 17 ani a uimit întreaga asistenţă prin cuvântul pe care l-a rostit la palat, despre Aristotel, în prezenţa împăratului Andronic II şi a multora dintre înţelepţii curţii.

Theodor Metohítis, fiind de faţă, i-a spus uimit împăratului, despre tânărul vorbitor: „Dacă ar fi fost de faţă, Aristotel însuşi l-ar fi lăudat”[3].

Pe lângă filosofie aristotelică, a urmat cursuri de gramatică şi retorică. Destul de devreme, însă, s-a consacrat studiului Sfintei Scripturi, Părinţilor Bisericii şi Sinaxarului. A fost îndrumat în viaţa duhovnicească întâi de tatăl său şi de monahii pe care-i frecventa des. Printre aceştia se număra şi Teolipt, fost mitropolit al Filadelfiei, care l-a iniţiat în rugăciunea curată. Împăratul, care spera că-l va avea sfetnic, în locul tatălui său, vedea că-l pierde. La vârsta de douăzeci de ani a plecat în muntele Papíkio, centru monahal foarte cunoscut în epocă, unde a combătut tendinţele neomasaliene, iar apoi, în Sfântul Munte[4].

În Sfântul Munte l-au însoţit şi cei doi fraţi ai săi. Sfântul Grigorie a intrat sub ascultarea cuviosului Nicodim Isihastul, care se nevoia într-o Chilie ce ţinea de Mănăstiriea Vatopedi. Cuviosul Nicodim era cunoscut printre Aghioriţi pentru înţelepciunea sa. Sfântul Grigorie făcea ascultare la acest “bărbat brav, minunat şi după lucrarea şi după măsura la care ajunsese în rugăciune”, după cum scrie Sfântul Filótheos Kókkinos. De la Sfântul Nicodim, Sfântul Grigorie a primit schima monahicească. Primii săi ani ca monah i-a petrecut în Sfântul Munte, pe lângă Mănăstirea Vatopedi, în asceză şi post aspru, priveghere şi rugăciune neîntreruptă. În rugăciune repeta neîncetat «luminează-mă pe mine cel întunecat». Odată l-a văzut pe Sfântul Ioan Teologul care i-a spus că a fost trimis de Maica Domnului şi că ei doi, adică Maica Domnului şi Ioan Teologul, îl vor avea mereu în grijă. Sfântul Grigorie a rămas trei ani în ascultarea lui Gheron Nicodim şi a învăţat multe de la acesta[5].

Grig palama IN

În anul 1320, după cuvioasa adormire a Βătrânului său, a plecat la Mănăstirea Marea Lavră, unde a rămas vreme de trei ani. Faima sa îl însoţea pretutindeni şi părinţii l-au primit călduros. A primit ascultarea de a sluji la trapeză şi în biserică. Cu toţii au fost uimiţi de înfrânarea, asceza la care se supunea precum şi de privegherea sa nemăsurată. Dorinţa de a petrece neîncetat în sfânta isihie l-a determinat să plece şi de la Marea Lavră[6].

Părinţii lavrioţi au regretat mult plecarea sa. Monahii de la schitul Glóssia, astăzi Prováta, către care s-a îndreptat sfântul, l-au primit cu bucurie, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul. Sfântul Grigorie l-a întâlnit aici pe Cuviosul Grigorie Bizantinul[7], care era exarh şi proestos, «mare şi vestit în acea vreme pentru sporirea sa în isihie, trezvie şi contemplare». De la el a învăţat Sfântul Grigorie multe despre tainele energiei noetice şi a contemplării lui Dumnezeu fără margini şi s-a învrednicit de multe harisme, precum străpungerea neîncetată a inimii şi darul lacrimilor din inimă[8]. După ce a petrecut doi ani la schitul Glóssia a fost nevoit să plece şi de aici în urma unei invazii a piraţilor turci şi să se strămute în Tesalonic împreună cu doisprezece dintre ucenicii săi[9]. După o tradiţie Sfântul Grigorie Palama a primit marea şi îngereasca schimă la Chilia Maicii Domnului Kraniás[10], de la Bătrânul său, Cuviosul Nichifor Isihastul Italianul[11], care se găsea la o mare înălţime a contemplării neptice.

În Tesalonic nu a lăsat nicidecum asceza, nici el, nici însoţitorii săi. Nu făcea nimic fără rugăciune şi fără înştiinţare dumnezeiască. Aşa a primit şi vrednicia preoţiei. După ce a fost hirotonit, s-a strămutat la un schit în Veria[12] unde a rămas pentru cinci ani (1326-1331), continuându-și viețuirea ascetică. Acolo, vreme de cinci zile rămânea zăvorât, în tăcere, şi numai sâmbăta şi duminica ieşea din chilia sa, ca să slujească şi să înveţe pe fraţi. Rugăciunea şi trezvia continuă îl duseseră la schimbarea cea bună şi devenise în întregime lumină şi exemplu luminos pentru ceilalţi. La moartea mamei sale, monahia Kállisti, a mers în Constantinopol, le-a luat pe cele două surori ale sale, le-a aşezat într-o sihăstrie de maici şi le-a învăţat despre rigurozitatea vieţii monahale. După puţină vreme, virtuoasa sa soră, Epíharis, cea împodobită cu harisma înainte vederii, a adormit în Domnul. Din pricina invaziilor piraţilor în zonă, Sfântul Grigorie a fost obligat să plece din nou. S-a întors, deci, în Sfântul său Munte, pe care-l iubea cu deosebire[13].

A sosit la Marea Lavră şi, în ciuda râvnei pe care au arătat-o părinţii în a-l convinge să rămână, nu a dorit să locuiască între zidurile mănăstirii, ci s-a retras la Chilia Sfântului Sava. Şi-a continuat şi aici programul ascetic. În timpul săptămânii rămânea închis, în tăcere şi rugăciune continuă şi numai sâmbăta şi duminica venea la Mănăstire, la Lavra, care nu era departe de chilia sa, pentru a sluji. Viaţa sa cea îndumnezeită era plină de arătări şi vederi sfinte, care se petreceau atât în timpul Liturghiei, atunci când el slujea la Marea Lavră, cât şi în timpul privegherilor la chilie, unde i s-a arătat însăşi Maica Domnului. Vedea continuu lumina necreată, încât, „era îmbrăcat în întregime şi din belşug în lumina sfântă”, după cum scrie biograful său. Darul teologiei l-a primit în mod minunat de sus, în urma unei minunate arătări dumnezeieşti, în urma căreia a început să scrie, inspirit fiind de Duhul Sfânt, admirabilele sale cuvinte dogmatice[14].

În anul 1335 a fost ales egumen al sfintei Mănăstiri Esfigménu, unde a rămas vreme de trei ani. Din pricina scandalurilor, a renunţat la stăreţie şi s-a întors la dorita sa isihie. În zilele sale în Mănăstirea Esfigmenu vieţuiau două sute de părinţi, care au fost martorii minunilor Sfântului Grigorie[15].

Continuându-şi tainica sa vieţuire ascetică la Sihăstria lavriotă a Sfântului Sava, la Sărbătoarea Cincizecimii în anul 1337 a citit public tratatele monahului calabrez Varlaam[16], care conţineau poziţii teologice greşite cu privire la purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul. Varlaam îi învinuia şi-i învrăjbea pe isihaştii din Constantinopol şi Tesalonic, numindu-i înşelaţi şi contemplatori. Cel care va deveni mai apoi Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Isidor Vouchirás[17], trimite la sihăstria Sfântului Grigorie greşelile şi abaterile de la dogmă ale lui Varlaam, prevăzând că noua erezie va zgudui Biserica. Sfântul Grigorie a părăsit Sfântul Munte cel preaiubit mergând la Tesalonic, unde a continuat să studieze scrierile varlaamite şi a încercat să arate nesmeritului lor autor faptul că greşeşte. Acesta cu multă ipocrizie a evitat acest control drept şi corect. Iubitorul de pace Grigorie şi-a continuat lupta cea bună scriind însemnata sa operă Pentru cei care lucrează isihia cea sfântă, căreia Varlaam a răspuns cu opera sa anti-isihastă Împotriva Masalienilor. Sfinţii Grigorie şi Isídor au colaborat pentru editarea celebrului Tom Aghioritic (1340), de a cărui elaborare s-a ocupat dumnezeiescul Grigorie şi pe care l-au semnat cei mai însemnaţi dintre aghioriţi, condamnând varlaamismul. La Tesalonic a adormit cuvioasa sa soră, Theodóti. Sfântul, chemat fiind de Sinod, a mers la Constantinopol pentru înfruntarea îndrăzneţului Varlaam[18].

Tezele exprimate de Sfântul Grigorie au fost cercetate şi validate de Sinodul de la Constantinopol din iunie 1341. Varlaam a fost obligat să se întoarcă în Vest. Luptele interne care a urmat a provocat multă tulburare în Biserică. Opera lui Varlaam a fost continuată de Grigorie Akíndynos, care era protejat de patriarhul Ioan Kalékas. În încercarea sa de a împăca pe cei învrăjbiţi a avut tot felul de încercări fiind izgonit şi încarcerat în anul 1344. Ascensiunea la tron împăratului Ioan Cantacuzino şi alegerea ca patriarh a lui Isídor Vouhirás au creat condiţii favorabile pentru reabilitarea Sfântului Grigorie. La Sinodul din 1347 s-a făcut dreptate iar sfântul a fost ales arhiepiscop al Tesalonicului. Din pricina tulburărilor de natură politică ce zguduiau încă oraşul, şi-a luat în mod oficial în primire tronul abia în 1350[19].

Înainte de întronizarea sa ca arhiepiscop al Tesalonicului, a mers din nou în Sfântul Munte şi apoi în Límnos, care nu avea păstor în acea vreme, şi şi-a asumat responsabilităţi excepţionale. Intrarea împăratului Ioan Cantacuzino în Tesalonic a făcut posibilă întronizarea şi stabilirea în acest oraş a Sfântului Grigorie, iar poporul credincios l-a primit cu multă cinste, ca pe un purtător al Duhului Sfânt şi un făcător de pace. Omiliile sale au determinat pe adversarii săi să se pocăiască. A însufleţit şi a întărit prin sinaxe clerul din Tesalonic. A slujit continuu şi a predicat întotdeauna ireproşabil. Omiliile sale care s-au păstrat sunt pedagogice şi ziditoare de suflet, pricină de pocăinţă, de respingere a păcatului, învăţătură pentru o viaţă virtuoasă. S-au păstrat, de asemenea, referiri la minunile săvârşite de sfânt în această perioadă. Slujirea sa ca arhiereu a fost destul de zbuciumată, pentru că tulburările pricinuite de învăţăturile heterodoxe nu i-au îngăduit să se dedice întru totul activităţii de păstorire a turmei ce-i fusese încredinţată[20].

Mergând la Constantinopol pentru a reconcilia pe cei doi împăraţi, Matei Cantacuzino şi Ioan V Paleologul, în martie 1354, a fost prins şi luat prizonier de turci, la Callípoli. A fost dus, apoi, la Prusa şi Níkaia. Multînţeleptul Grigorie a profitat de ocazie pentru a purta discuţii teologice extrem de interesante cu turcii. În primăvara anului 1355, în urma plătirii preţului de răscumpărare, a fost eliberat putând astfel să-şi continue drumul spre Constantinopol. Aici şi-a continuat lupta împotriva tendinţelor eretice, de această dată reprezentate de Nichifor Grigorás[21].

Cuvintele Împotriva lui Grigorás sunt ultimele sale opere scrise. Întorcându-se în Tesalonic şi-a continuat opera de păstorire pe care a desăvârşit-o prin săvârşirea multor minuni. Ultimele sale cuvinte, pe care le repeta continuu erau: „cele cereşti la cele cereşti”. A adormit în Domnul în toamna anului 1359[22].

grigorie palama, bizant, 1370-1380 IN

Amintirea sa se cinsteşte în fiecare an pe 13 noiembrie, după Sfântul Ioan Gură de Aur. Din această pricină este numit şi noul Gură de Aur. În acest fel este pomenit în paraclisul Sfinţilor Doctori fără de arginţi al Sfintei Mănăstiri Vatopedi şi în biserica Celor Trei Sfinţi din Kastoria. În anul 1368, în timpul păstoririi Sfântului Patriarh al Constantinopolului, Filótheos Kókkinos, prietenul, extraordinarul autor de scrieri encomiastice şi de vieţi de sfinţi, a fost consacrată drept zi de pomenire a Sfântului Grigorie Palama cea de-a doua Dumnică a Postului Mare. A doua Dumnică a Postului Mare a devenit, astfel, un fel de prelungire a primei Duminici, a Ortodoxiei, şi aceata din pricină că sfântul a fost considerat susţinător şi adevărat apărător al ortodoxiei. Pomenirea sa se face şi pe data de 14 noiembrie[23].

Foarte curând după adormirea sa a început să fie cinstit în Tesalonic[24], Kastoriá, Véria[25] şi în Sfântul Munte[26]. Acesta este, probabil, motivul pentru care s-au păstrat foarte multe picturi murale şi icoane portabile reprezentând pe Sfântul Grigorie.

Primul său biograf, pe a cărui scriere s-au bazat şi mulţi ditre biografii de mai târziu, a fost, după cum am mai menţionat, Sfântul Filótheos Kókkinos, care este şi primul său imnograf[27]. Patriarhul Nil[28] a scris un encomion în cinstea sfântului, iar canoane au compus Sfântul Marcu Evghenicul şi Gennádios Sholários[29]. O nouă slujbă completă a compus monahul Gherásimos Mikraghiannanítis[30]. De asemenea, există o bogată bibliografie legată de multcinstitul sfânt, bazată pe valoroasele sale opere[31].

Cinstitele sale moaşte pline de har sunt păstrate spre cinstire şi închinare în biserica mitropolitană din Tesalonic, oraş în care a vieţuit şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.


[1] Martzélou Gherghíou, Oi Ághioi tis Monís, Ierá Méghisti Moní Vatopaidíou, vol. I, Ághion Óros 1996, pp. 102-103.

[2] Arhim. Efrem Vatopedinul, “O Ághios Grigórios o Palamás stin istoría kai to parón”,  O Ághios Grigórios o Palamás stin istoría kai to parón, Ierá Méghisti Moní Vatopaidíou, Ághion Óros 2000, pp. 7-8.

[3] Hrístou P., “Grigórios o Palamás”, Th. I. E. vol. 4, col. 775-777.

[4] Meyendorff John, O Ághios Grigórios o Palamás kai i Orthódoxi Mystikí Parádosi, Atena 1983.

[5] Vláchou Ierothéou, O Ághios Grigórios o Palamás os Aghioreítis, Atena 1992.

[6] Proskinitoú, O Ághios Grigórios o Palamás Arhiepískopos Thessaloníkis, Tesalonic 1976, pp. 28-29.

[7] Gherasímou Mikraghiannanítou monachoú, «Grigórios o Aghioreítis», Th. I. E. vol. 4, col. 707.

[8] Nicodim Aghioritul, Néon Eklóghion periéchon víous axiológous diafóron aghíon kai álla tiná psichofelí diigímata, Atena 1974.

[9] Papamihaíl Grigoríou, Ághios Grigórios o Palamás, Alexandria 1911, p. 9.

[10] Ignatíou Ieromonáchou, I pálai akmásasa en Aghionýmo Órei tou Átho Ierá Skíti Glossías, Atena 1951.

[11] Patinot J., Th. I. E. vol. 9, pp. 483-484. Giannópoulou N. B., Th. I. E. vol. 9, col. 494. Tatáki B. N., «Nikifóros Monachós Isychastís», Klironomía nr. 1/1969, pp. 325-336. Pseftongá B., “Nikifórou Italoú, Perí tis Aghías Triádos kai Oikonomías tou Theoú Lógou”, E.E.Th.S.P.Th. nr. 23 (1978), pp. 209-232.

[12] Paschalídi A. S., «Ághioi syndeómenoi me ti Skíti Veroías kai thn en aftí Moní Timíou Prodrómou», Praktiká Diimerídas Monastíri tou Timíou Prodrómou „Skíti Veroías”, Veria 1994, pp. 128-130. Porfyríou Siminopetrítou Monachoú, «Megáloi Gérontes tis Skítis», Praktiká Diimerídas Monastíri tou Timíou Prodrómou „Skíti Veroías”, Veria 1994, pp. 51-52.

[13] Athanasie de Paros, O Ághios Grigórios o Palamás kai o Antípapas, Tesalonic 1981, pp. 64-69.

[14] Teoclit Dionisiatul, O Ághios Grigórios o Palamás, Tesalonic 1976, pp. 33-38.

[15] Athanasíou Esfigmenítou, Ierá Moní Esfigménou, Atena 1973, pp. 91-94.

[16] Hrístou P., “Varlaám o Kalavrós”, Th. I. E. vol. 3, col. 624-627.

[17] Tsámi Dimitríou, „Filothéou Kókkinou, Víos Agíou Isidórou Patriárchou Konstantinoupóleos”,E.E.Th.S.P.Th. nr. 25 (1980), pp. 89-187.

[18] Tsámi Dimitríou, “O Ághios Grigórios o Palamás kai i epohí tou”, Praktiká TheologikoúSynedríou eis timín kai mnímin tou en Aghíois patrós imón Grigoríou Archiepiskópou Thessaloníkis tou Palamá, Tesalonic 1986, p. 60.

[19] Mantzarídi Gheorghíou, “O Ághios Grigórios o Palamás stin istoría kai to parón”, PraktikáDiethnón Epistimonikón Synedríon I. M. M. VatopaidíouI, Sfântul Munte 2000, pp. 47-48.

[20] Proskinitoú, O Ághios Grigórios o Palamás Arhiepískopos Thessaloníkis, Tesalonic 1976, pp. 95-99. Moise Aghioritul, «Oi dia ton aghíon schéseis Aghíou Órous kai Thessaloníkis – Kairós», Tómos Timitikós ston Omótimo Kathighití Dóiko, Tesalonic 1995, pp. 166-167.

[21] Dimitríou, “Lógos eis ton Ághion Grigórion Palamán”, Praktiká Theologikoú Synedríou eis timín kai mnímin tou en Aghíois patrós imón Grigoríou Archiepiskópou Thessaloníkis tou Palamá, Tesalonic 1986, pp. 135-152.

[22] Dimitríou, “Lógos eis ton Ághion Grigórion Palamán”, Praktiká Theologikoú Synedríou eis timín kai mnímin tou en Aghíois patrós imón Grigoríou Archiepiskópou Thessaloníkis tou Palamá, Tesalonic 1986, pp. 152-191.

[23] Kalliakmáni Vasileíou, I mními tou Aghíou Grigoríou tou Palamá katá tin período tis Tourkokratías, Tesalonic 1993. Mpekatórou G., „Táxis Latreías mnímis tou Aghíou Grigoríou tou Palamá”, Th. I. E. vol. 4, col. 794-796. Doukáki K., Synaxaristís pánton ton aghíon, vol. 11, Atena 1895, p. 363, vol. 13, Atena 1896, pp. 121-127. Galánou I. M., Oi víoi ton aghíon oloklírou tou éthous epí ti vásei ton akrivestéron pigón, vol. 4, Atena 1985, pp. 103-104. Papadimitrópoulou D. G., Me tous Aghíous mas, vol. 11, Atena 1994-1996, p. 140. Ghedeón I. M., Vyzantinón Eortológhion, Constantinopol 1899, pp. 21-22. Molottoú V. D. Z., Lexikón ton Aghíon Pánton tis Orthodóxou Ekklisías, Atena 1904, pp. 377-378. Ellinismós kai Orthodoxía, pp. 200 şi 474.

[24] Tsioúmi Hrysánthis, “Oi prótes apeikoníseis tou Aghíou Grigoríou tou Palamá sti Thessaloníki”,Praktiká Theologikoú Synedríou eis timín kai mnímin tou en Aghíois patrós imón Grigoríou Archiepiskópou Thessaloníkis tou Palamá, Tesalonic 1986, pp. 247-257.

[25] Tsigarída Efthymíou, “Eikonistikés martyríes tou Aghíou Grigoríou tou Palamá se naoús tis Kastoriás kai Véroias. Symvoulí stin eikonografía tou Aghíou”, Praktiká Theologikoú Synedríou eis timín kai mnímin tou en Aghíois patrós imón Grigoríou Archiepiskópou Thessaloníkis tou Palamá, Tesalonic 1986, pp. 263-294.

[26] Tsigarída Efthymíou, “Eikonistikés martyríes tou Aghíou Grigoríou tou Palamá sti Thessaloníki kai sto Ághion Óros”, Praktiká Theologikoú Synedríou eis timín kai mnímin tou en Aghíois patrós imón Grigoríou Archiepiskópou Thessaloníkis tou Palamá, Tesalonic 1986, pp. 193-216.

[27] Ακολουθία του εν Αγίοις Πατρός ημών Γρηγορίου Αρχιεπισκόπου Θεσσαλονίκης του θαυματουργού του Παλαμά, ήτις ποιηθείσα μεν υπό του αγιωτάτου Πατριάρχου Κωνσταντινουπόλεως Φιλοθέου του Κόκκινου, κριτικώς δε αποκατασταθείσα υπό του διακόνου Βασιλείου Ε. Βολοδάκη. Νυν πρώτον τύποις εκδίδοται πλήρης εις τας εκδόσεις Άθος, Pireu 1978. Spyrídonos Lavriótou, “Anékdotos Ekklisiastikí Poíisis”, Grigórios Palamás nr. 8 (1924), pp. 256-260.

[28] Nil, Patriarhul Constantinopolului, Enkómion eis ton en aghíois Patéra imón Grigórion Archiepískopon Thessaloníkis ton Palamán, PG 151, pp. 655-678.

[29] Siderídou I. A., “Ghennadíou Scholaríou, Kanón eis Grigórion ton Palamán”, Grigórios Palamásnr. 5 (1921),  pp. 137-142.

[30] Gherasim Mikraghiananitul, Akolouthíai Aghíou Grigoríou tou Palamá Archiepiskópou Thessaloníkis tou thavmatourgoú, Tesalonic 1979.

[31] [1] Hatzistávrou Hrysostómou, Ai perí ton isychastón tis ID’ ekatontaetirídos kai tis didaskalías aftón érides, Leipzig 1905. Papamichaíl G., „Ai isyhastikaí érides tou ID’ aiónos”, Ekklisiastikós Fáros, nr. 5 (1910), pp. 385-425. Papadopoúlou Hrysostómou, „O Ághios Grigórios o Palamás kai i latinikí Ekklisía”, Grigórios Palamás nr. 2 (1913), pp. 345-354. Kastaná S., O Ághios Grigórios o Palamás kai o mystikismós ton isyhastón, Tesalonic 1939. Hrístou P., «Perí ta aitía tis isyhastikís éridos»,Grigórios Palamás nr. 39 (1956), pp. 128-138, a aceluiaşi, Grigórios o Palamás kai i theología eis tin Thessaloníkin katá ton ID’ aióna, Tesalonic 1957, precum şi a aceluiaşi, Grigórios Palamás, Tesalonic 1960. Hrysostómou Lavriótou, O isyhasmós tou Aghíou Grigoríou Palamá, Atena 1966. Papadopoúlou M. A., Pnevmatologhía eis ton isyhasmón tou Aghíou Grigoríou Palamá, Tesalonic 1971. Mantzarídou I. G., O Ághios Grigórios o Palamás os didáskalos tis Orthodoxías, Tesalonic 1972, a aceluiaşi, Palamiká, Tesalonic 1998. Amfilohie Radovici, To mystírion tis Aghías Triádos katá ton Ághion Grigórion ton Palamán, Tesalonic 1973. Keselopoúlou Anésti, Páthi kai arêtes katá tin didaskalía tou Aghíou Grigoríou tou Palamá, Atena 1982. Efraím Xiropotaminoú, O Ághios Grigórios o Palamás mégas didáskalos tis noerás prosevhís, Ághion Óros 1984. Gheorghíou Grigoriáti, O Ághios Grigórios o Palamás didáskalos tis theóseos, Ághion Óros 2000. Kavárnou K., To Ághion Óros, Atena 2000, pp. 17-18. Pentzíki N. G., Ághion Óros, vol. 1, Atena 2003, pp. 143-145. Néos Synaxaristís, vol. 3, pp. 161-168. Papagiannópoulou A. A., „Grigórios o Palamás”, Th. H. E, vol. 2, pp. 1109-1113.

pemptousia.ro

11 Nov

GRIGORIADA 2014 – Program liturgic

Săptămâna  Sfântului Ierarh Grigorie Palama”

„GRIGORIADA”  

13 – 16 noiembrie 2014

Program liturgic

 BYZ1

Joi, 13 noiembrie

  • 21.00h: Priveghere – Vecernia Mare și Utrenia 

Vineri, 14 noiembrie, Sf.Ier. Grigorie Palama, Începutul Postului Nașterii Domnului

  • 00.30h: Sf.Liturghie Arhierească prezidată de PS Timotei – Episcopul Spaniei și Portugaliei cu participarea liturgică extraordinară a Arhim.Nikodimos Kabarnos(Atena), Diac. Ciprian Bâra(București, redactor ziarul Lumina),Pc.Pr.Nectarie Galdon(Navata-Figueres, Patriarhia Serbiei) Pc.Pr. Protopop Aurel Bundă(Barcelona), Pc.Pr.Costinel Purcărea(Manresa), Pc.Pr. Ionuț Ilie(Gandesa)

Invitați Strană:

Protopsalt Ioannis Athanasiou(Atena)

Protopsalt Giorgios Romyliotis(Atena)

Ioan Mihail Voicescu(Salonic, teolog și traducător de limbă greacă)

Protopsalt Robert Ionășanu(Barcelona, fost membru al grupului psaltic Stavropoleos)

  • 01.30h : Agapă

Sâmbătă, 15 noiembrie

  • 18.30h: CONCERT DE MUZICĂ BIZANTINĂ

“Cântări la praznicul Sf. Ier. Grigorie Palama și la Începutul Postului Crăciunului”

cântări bizantine în interpretarea de excepție a Arhim. Nikodimos Kabarnos, acompaniat de protopsalții Ioannis Athanasiou și Georgios Romyliotis.

Duminică, 16 noiembrie, Hramul toamnei – Praznicul Sf.Grigorie Palama

  • 08.00h-Utrenie
  • 09.45h-Sf.Liturghie – Invitați: Arhim.Nikodimos Kabarnos(Atena) și Diac.Ciprian Bâra(București)

Invitați Strană:

Protopsalt Ioannis Athanasiou(Atena)

Protopsalt Giorgios Romyliotis(Atena)

Ioan Mihail Voicescu(Salonic, teolog și traducător de limbă greacă)

  • 12.30h-Agapă                                                                                                                                                                                                            

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor bucurie sfântă și mulțumim fiecărui credincios al parohiei noastre care a jertfit timp și a dăruit din puținul său, pentru a fi posibilă prăznuirea iubitului nostru sfânt ocrotitor, Sf.Ierarh Grigorie Palama.

Vă așteptăm cu mult drag pe toți la Girona!

BYZ1

11 Nov

Cine este NIKODIMOS KABARNOS?

 m11_mica_0

DSC_0061

m11_mica_0

Arhimandritul Nikodimos Kabarnos este un caz rar întâlnit de preot foarte tânăr care a valorificat prin cel mai bun mod prețuiosul talant al vocii și deja s-a făcut cunoscut în Ortodoxie ca unul dintre cei mai importanți protopsalți și profesori ai muzicii bizantine.

Arhimandritul Nikodimos Kabarnos (cu numele de laic Panagiotis) s-a născut în Mitilene (14 mai 1980), în insula Lesvos. Acolo și-a petrecut copilăria şi primii ani de şcoală până la liceu.

Având o înclinație specială către studiu, a mers la Atena, unde și-a luat diploma la Școala Superioară Bisericească și la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Naționale Kapodistria. Ulterior, s-a înscris la Școala Tehnică din Kefalonia (Lixuri), pentru studiul tehnologiei sunetului și instrumentelor muzicale, însușindu-și cunoştințe legate de sunet, armonie, compoziție şi de instrumente muzicale. Obţine diploma de regizor pentru cinematografie şi televiziune. Ca regizor și ajutor de regizor a colaborat în multe producții de film în Grecia, la cunoscute canale private, între care şi la studiourile de televiziune Skai.

S-a ocupat de la o vârstă fragedă de studiul muzicii bizantine, având ca prim dascăl (îndrumător) pe protopsaltul Georgios Mihalleli, apoi pe Dionisios Iliopulos, Spiridon Pavlaki, p. Panagiotis Ioachim şi alții. Este licențiat în muzică bizantină cu calificativul „Excepţional’’și a obținut diploma de ieropsalt cu calificativul „Excepţional’’.

De la vârsta de 12 ani cântă la strană. A fost protopsalt la Biserica “Sfântului Antonie” Trigona (Mitilene), la Biserica “Schimbării la Faţă” Megalohori (Lesvos), protopsalt la Biserica “Sfântul Simeon” care se află în apropiere de Catedrala mitropolitană a Sfintei Mitropolii din Mitilene, la locul de Pelerinaj Naţional Panagia Agiasou, pe o perioada de 12 ani, la Sfântul Nicolae Plomariou, la Panagitsa Tavrou, la Sfânta Ecaterina Plakas, Sfântul Dimitrie Ambelokipon (unde a cântat vrednicul de pomenire Thrasivulos Stanițas, protopsaltul Patriarhiei Ecumenice) și la biserica “Schimbării la Faţă” din regiunea Moshato, Atena. A fost tuns în monahism, hirotonit ierodiacon la 24 ianuarie 2009 şi ieromonah la 2 februarie 2009, în aceeași zi fiind ridicat la rangul de arhimandrit.

În prezent, slujește ca preot al Sfintei Arhiepiscopii a Atenei.

Predă muzica elevilor care frecventează cursuri de muzică bizantină. Are un grup psaltic numeros, alcătuit în majoritate din elevii lui.

În perioada 2003-2011 a avut o strânsă colaborare cu Televiziunea de Stat şi diverse televiziuni particulare, pentru programe speciale dedicate Săptămânii Patimilor, Învierii Domnului, Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei, Adormirii Maicii Domnului, cu scopul promovării muzicii bizantine și a imnologiei bisericești din Biserica Răsăriteană.

Din anul 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Arhiepiscop al Atenei, Ieronim, urmează cursuri postuniversitare la Universitatea Pontificio Università Gregoriana din Roma, în cadrul Departamentului Comunicări Sociale.

In 2013, 9 noiembrie, a fost invitat pentru prima oară în Spania de către Parohia “Sf.Ierarh Nectarie Taumaturgul”(Coslada-Madrid), pentru a susține un concert de muzică bizantină.

(sursa: byzmusic.gr, traducere adaptată )

 

11 Nov

GRIGORIADA 2014 – Esdeveniment aniversari

A l’aniversari dels primers 10 anys de missió ortodoxa a Girona

La Parròquia Ortodoxa Romanesa

“Sant Profeta Elies el Tesbita i Sant Jerarca Gregori Palamàs”

 

Amb la benedicció del Monsenyor Timoteu, Bisbe de la Diòcesi Ortodoxa Romanesa d’Espanya i Portugal

 

 Us convida al

 

CONCERT DE MÚSICA BIZANTINA

 

“Himnes a la festa de Sant Gregori Palamàs”

 

en la interpretació extraordinària de

l’Arximandrita NIKÒDIMOS KABARNÓS

 

acompanyat per

IOANNIS ATHANASSÍOU i GIÒRGIOS ROMYLIOTIS(Grècia)

 

 

Lloc: Església parroquial c/Aragó, 14, Girona

Dia i hora: Dissabte 15 de novembre de 2014, a 2/4 de 7 de la tarda

Entrada lliure.

 

10 Nov

GRIGORIADA 2014 – CONCERT ANIVERSAR

La aniversarea primilor 10 ani de misiune ortodoxă la Girona,

Parohia “Sf.Prooroc Ilie Tesviteanul și Sf.Ierarh Grigorie Palama”

Cu binecuvântarea PS Timotei al Spaniei și Portugaliei

Vă invită la

CONCERTUL DE MUZICĂ BIZANTINĂ

 

“Cântări la praznicul Sf. Grigorie Palama”

 

în interpretarea extraordinară a

 Arhimandritului  NIKODIMOS KABARNOS

în colaborare cu  IOANNIS ATHANASIOU și GEORGIOS ROMYLIOTIS (Grecia)

Concertul  va avea loc sâmbătă 15 noiembrie 2014,

în biserica parohială din c/Aragó, n.14 – Girona, începând cu orele 18.30

Intrarea liberă în limita locurilor disponibile din biserica parohială.

 Accesul copiilor cu vârstă peste 5 ani .
Prezența în biserica parohială în seara concertului până la ora 18.15! 

 

09 Nov

Sfântul Nectarie şi Gheronda Daniil Katunakiotul

Sfântul Nectarie şi Gheronda Daniil Katunakiotul – vieţi simultane

Înfăţişând în paralel aceste două mari chipuri de cuvioşi ai veacului nostru, pe Sfântul Nectarie şi pe Stareţul Daniil, vedem multe asemănări între vieţile şi lucrările lor, desigur, păstrând deosebirile dintre ei şi particularităţile harismelor cu care i-a înzestrat Harul lui Dumnezeu pe fiecare. S-au născut amândoi în acelaşi an, 1846. Patriile amândurora sunt binecuvântate locuri din Răsăritul Ortodox: Silivria Traciei pentru Sfântul Nectarie, şi vestita Smirnă, mitropolia istorică din Asia Mică, pentru Stareţul Daniil. Amândoi erau fiii unor familii cu mulţi copii. S-au bucurat de o educaţie vastă şi au studiat neobosit toată viaţa lor. Licenţiat al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, Sfântul Nectarie, şi eminent absolvent al vestitei Şcoli Evanghelice din Smirna, Stareţul Daniil. Amândoi s-au îndreptat către monahism şi nevoinţă. La vârsta de 30 de ani, Sfântul Nectarie este tuns în monahism (1876) în Néa Moní din Híos, iar Stareţul Daniil, în Sfânta Mănăstire a Sfântului Panteleímon din Sfântul Munte la vârsta de aproape 20 de ani (1866).

Sfântul Nectarie nutrea o mare dragoste pentru Sfântul Munte. Acest lucru se vădeşte şi din scrisoarea lui către Stareţul Daniil prin care îşi anunţă intenţia de a cumpăra o chilie în Sfântul Munte, ca să îi instaleze acolo pentru început pe fiii lui duhovniceşti care doreau să se facă monahi şi apoi, după ce se va fi eliberat de grijile pentru mănăstirea din Eghina, să se mute şi el în Sfântul Munte şi să rămână o vreme acolo „pentru odihnă duhovnicească”. Acestea le scria la anul 1913. Cu 15 ani mai devreme, în 1898, vizitase pentru prima şi singura dată Sfântul Munte. Primul scrie Stareţul Daniil, adresându-se cu reţinere şi în acelaşi timp cu respect Mitropolitului Pentapolei, în luna martie a anului 1903. În hotărârea lui de a scrie Sfântului Nectarie a fost încurajat de Alexandru Moraitídis, un cunoscut comun al amândurora, care l-a încredinţat pe Stareţul Daniil că se bucură de o simpatie deosebită din partea Mitropolitului Pentapolei. Sfântul Nectarie a răspuns îndată, în aceeaşi lună, martie 1903, printr-o minunată scrisoare, cu un text foarte duhovnicesc şi foarte înţelept, în care scrie pe larg că încercările şi mâhnirile ne vin din dragostea lui Dumnezeu şi îl ajută pe om să ajungă în mai multă siguranţă la desăvârşirea duhovnicească.

A trecut apoi o perioadă de timp în care nu au mai corespondat. Începutul l-a făcut iarăşi Stareţul Daniil, care în decembrie 1907, îi scrie Sfântului Nectarie, cerându-i să îi trimită cărţile sale şi îl felicită pentru întemeierea Sfântului „Laborator [duhovnicesc]”, adică a Sfintei Mănăstiri de maici a Sfintei Treimi din Έghina. Această scrisoare a Stareţului Daniil nu se păstrează. Aflăm despre conţinutul acesteia din a doua scrisoare a Sfântului Nectarie trimisă Stareţului Daniil în ianuarie 1908. În această scrisoare, Sfântul Nectarie îl roagă pe Gheronda Daniil să le ajute duhovniceşte pe monahiile Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi şi să le scrie învăţături duhovniceşti pentru viaţa monahală. În acelaşi an, în iulie 1908, Gheronda Daniil trimite într-adevăr, adresându-se maicii stareţe Xenia şi obştii, cuvântul de învăţătură cerut. Îndată după primirea scrierii ascetice a lui Gheronda Daniil, Sfântul Nectarie a răspuns aducându-i mulţumiri. Nu se păstrează în întregime această scrisoare. Următorul schimb de scrisori dintre ei are loc câţiva ani mai târziu, în august 1913. Iniţiativa o are de data aceasta Sfântul Nectarie care luând curaj, aşa cum scrie, din dragostea Stareţului Daniil, îi cere să împlinească lucrarea pe care o dorea mult. Adică să cumpere în numele lui o chilie în Sfântul Munte. Stareţul Daniil răspunde îndată (în septembrie 1913), dar răspunsul lui este negativ, pentru că, din pricina greutăţilor reale şi obiective, în acea perioadă nu era posibilă împlinirea dorinţei cu adevărat frumoase şi emoţionante a Sfântului Nectarie de a avea o chilie în Sfântul Munte pentru fiii lui duhovniceşti şi pentru el însuşi. Următorul şi ultimul schimb de scrisori a avut loc de data asta la iniţiativa lui Gheronda Daniil, care i-a trimis Sfântului o scrisoare cu adevărat curtenitoare, pe 30 septembrie 1915. În aceasta îşi exprimă recunoştinţa pentru binefacerile de care s-a bucurat obştea sa de pe urma preţioasei serii de scrieri de mare folos duhovnicesc ale Sfântului. Răspunzând, Sfântul Nectarie pe 6 decembrie 1915, îi mulţumeşte pentru multa dragoste şi pentru hotărârea Danileilor „de a înscrie numele meu în dipticile Sfintei Chilii ca Ctitor, Părinte şi Egumen”.

Scrisorile lui Gheronda Daniil către Sfântul Nectarie se păstrează la Sihăstria Obştii Danileilor.

pemptousia.ro

09 Nov

Sfântul Ierarh Nectarie

Selecțiuni din cartea Sfântului Nectarie ”Despre purtarea de grijă față de suflet”

Mântuirea se dobândește deopotrivă prin harul lui Dumnezeu și prin voința omului

Cu toate că Dumnezeiasca iubire de oameni este nemărginită și îmbelșugat este Harul lui Dumnezeu spre mântuirea omului, mântuirea este cu neputință fără consimțământul și împreună-lucrarea omului. Întâi de toate, omul se cuvine să aibă simțirea păcătoșeniei sale; să se pocăiască, să dorească și să își caute mântuirea și, astfel, Harul îl încununează cu mântuirea.

Căci simțirea păcătoșeniei și pocăința, dorul după mântuire și căutarea acesteia este semn al întoarcerii către Dumnezeu, este semn al scârbirii de păcat și al doririi de lucrare a virtuții, este deopotrivă invocare a Dumnezeieștii milostiviri, care se grăbește să miluiască pe cel aflat în înșelare. Însă, ca să ne mântuiască Harul, se cuvine să vrem să ne mântuim.

Despre acest adevăr dau mărturie Dumnezeieștii Părinți ai Bisericii. De pildă, Dumnezeiescul Gură de Aur spune: ”Harul, deși este Dar, îi mântuiește doar pe aceia care vor să se mântuiască”. De asemenea, Grigorie Theologul adeverește: ”a ne mântui presupune deopotrivă participarea noastră și a lui Dumnezeu”, iar Iustin Martirul și Filosoful adaugă: ”Deși Dumnezeu l-a plăsmuit cu Mâinile doar pe om, nu îl mântuiește însă pe om fără voia lui”. Se înșeală cei care cred că omul se poate mântui doar prin Harul lui Dumnezeu sau, alții, doar prin propria sa voință, fără dumnezeiescul Har. Pentru că Harul, pe de o parte, așa cum am atras atenția, nu îi mântuiește decât pe aceia care s-au pocăit și s-au întors la Domnul, câtă vreme voința fără de Har nu este de ajuns pentru mântuire, pentru că omul nu este în stare să se îndreptățească pe sine înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, neputința omului s-a vădit în numeroșii ani ai robiei păcatului și ai tiraniei diavolului, ani în care rămânea acolo lucrând fără voia lui și gemând și din această situație nu a putut să îl elibereze nici așa-zisul său progres, nici înțelepciunea, nici nimic altceva.

Despre puterea voinței omenești ca singura în stare să îl mântuiască pe om, primul și-a dat cu părerea Pelaghie, pe la începuturile secolului al V-lea, și pelaghienii care l-au urmat. Despre puterea Dumnezeiescului Har, ca singurul care îl mântuiește pe om, s-au pronunțat, combătându-l pe Pelaghie, doi Părinți însemnați ai Bisericii Apusene, Fericitul Augustin și Fericitul Ieronim, cerând respingerea învățăturii eronate a lui Pelaghie. Cu toate acestea, întregul Bisericii, care urmează calea de mijloc, a propovăduit ca fiind greșite amândouă căile și a formulat ca dogmă adevărul că ”mântuirea omului se dobândește prin dumnezeiescul Har și prin voința și împreună-lucrarea omului”. Poziția Bisericii este singura îndreptățită și conformă Sfintelor Scripturi. Dintre Sfintele Scripturi se dovedește că amândouă sunt de trebuință, și Harul, și consimțământul omului, pentru mântuirea acestuia. Din înseși cuvintele Mântuitorului este socotită de la sine înțeleasă nevoia coexistenței celor două.

Domnul, venind pentru mântuirea neamului omenesc, nu îi mântuia pe toți, deși vroia ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, ci doar pe aceia care Îl urmau; de aceea când propovăduia le spunea: ”cel care vrea să-mi urmeze trebuie să se lepede de sine”; cerea lepădare de sine ca omul să dobândească mântuirea, care este cu neputință să se întâmple fără consimțământul și voința individuală.

De asemenea, le propovăduiește celor care socotesc că mântuirea se dobândește prin împlinirea Legii, adică exclusiv prin voința umană, spunând: ”Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10:9) și ”fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5), din care se arată nevoia coexistenței celor două. Așadar, la mântuirea omului împreună-lucrează deopotrivă și Harul lui Dumnezeu și voința omului. Pe de o parte, Harul lui Dumnezeu stârnește, cheamă, luminează mintea-nous și inima, iar voința împreună-lucrează în deschiderea ochilor și în curățirea inimii. Prin urmare, mântuirea pornește de la Har, primește formă din voință și este desăvârșită de către Har, care o încununează. Pilda semănătorului este un exemplu potrivit. Semănătorul a semănat, pământul cel bun a primit, Dumnezeu a făcut să crească și a binecuvântat. Prin urmare este nevoie să vrem să ne mântuim, ca să putem fi mântuiți prin Harul lui Dumnezeu.

Obișnuința de a păcătui aduce moarte

Față de păcat suntem datori să fim neînduplecați, pentru că și o singură dată să consimțim la păcat, acesta se face apoi adevăratul nostru stăpân. O pildă potrivită care sugerează caracterul viclean și tiranic al păcatului este felul în care Semiramida care a uzurpat puterea împărătească și a devenit ea împărăteasă.

Semiramida a reușit prin tot felul de lingușiri să îl convingă pe soțul ei Ninus, regele Asiriei, să renunțe doar o zi la demnitatea sa regală și să îi predea ei sceptrul împărăției. Dar care a fost prima faptă a Semiramidei ca împărăteasă? A poruncit să fie asasinat Ninus, regele și soțul ei, ca să își asigure pe viață puterea unică. Asemănarea este deplină și se potrivește întru toate. Păcatul, precum Semiramida, se luptă prin tot felul de lingușeli să obțină consimțământul omului, iar îndată ce obține ce dorește, subjugă, robește și omoară rațiunea. Își instalează tronul în inimă și o direcționează toată viața unde vrea el. Acesta este păcatul, acestea sunt însușirile lui. Prin urmare, nu, să nu cedăm nicidecum la lingușelile păcatului, să nu predăm acestuia puterea noastră, să nu săvârșim ceea ce nu dorește voința a noastră lăuntrică, să nu robim voința noastră liberă voinței păcatului, să nu consimțim la ceea ce este potrivnic legii morale.

Nimic să nu înmoaie inima noastră, nici chiar cuvintele cele mai ispititoare, inima noastră să se vădească mai tare decât oțelul. Să nu ne impresioneze cu nici un preț lacrimile, oftaturile, făgăduințele, amenințările. Să rămânem statornici și neclintiți în cugetul nostru, ca nu cumva să ni se întâmple după scurtă vreme ca obrajii uscați de păcat să ni se ude cu lacrimile unei pocăinței fără rod. Faptul de a ceda nebărbătește în fața păcatului ne va aduce o îndoită durere: mai întâi rușinea și apoi nefericirea. Dimpotrivă, bărbăția va aduce curajul, slava și fericirea. Cele mai potrivite pilde le arată Sfânta Scriptură. Dintre bărbați, preafrumosul Iosif, care a dovedit stăruință, deși trecea prin rele pătimiri, încă fiind amenințat și cu moartea, ca să urmeze principiile sale morale, să își păstreze libertatea morală, să țină Legea lui Dumnezeu. Dintre femei, virtuoasa Suzana, care a preferat să moară decât să păcătuiască. Dacă Ninus nu ar fi cedat la lingușelile Semiramidei, aceasta i-ar fi rămas supusă toată viața. Prin urmare, să avem statornicie și bărbăție, pentru că numai prin acestea vom păstra stăpânirea asupra rațiunii și a libertății noastre morale.

Pilda lui Ninus ne învață că nu doar reaua obișnuință păcătoasă, ci și păcatul care s-a săvârșit o singură dată este lucru primejdios și înfricoșător. Prin urmare, este nevoie să fugim de păcat cu toată puterea. Totuși, dacă păcătuim, degrab să ne pocăim, ca să nu fim robiți de el. ”Dacă a păcătui este împovărător”, spune Marele Vasilie, ”cu cât mai împovărător este să stărui în păcat?”, iar Dumnezeiescul Gură de Aur adaugă: ”cumplit nu este să cazi, ci să cazi și să nu te ridici, să pătimește rău din propria ta voință și să fii îndobitocit de gândurile deznădejdii, încercând să ascunzi alegerea ta bolnavă”; și îndată: ”a păcătui cineva este mai degrabă omenesc, dar a stărui în păcat nu este omenesc, ci întru totul satanic”.

Despre adevărata pocăință și roadele acesteia

Adevărata pocăință curățește mintea-nous a celui care se pocăiește, spune înțeleptul Didim. De asemenea, Sfântul Nil spune că pocăința cea bună are mare putere pentru mântuire, de aceea și trebuie necontenit să o cultivăm, ca să ne mântuim, și să nu o pierdem, pentru că atunci când te întorci și suspini, te vei mântui, după cum spune Prorocul Isaia: ”Tristețea cea după Dumnezeu duce la pocăință și astfel se lucrează mântuirea”. Nimeni nu se va pierde, dacă se folosește de lucrătorul medicament al pocăinței. La rândul său, Dumnezeiescul Gură de Aur spune: ”Pocăința se face pricinuitoare a Împărăției Cerurilor, intrare în Rai și desfătare a fericirii veșnice. Cel care s-a pocăit pentru relele făcute, chiar și dacă nu a arătat o pocăință vrednică de păcatele sale, are de la Dumnezeu răspuns pentru această pocăință pe care a arătat-o”. Clement al Alexandriei subliniază: ”Adevărata pocăință niciodată nu îl lasă pe om să se simtă vinovat de aceleași păcate, ci dezrădăcinează din suflet, din adânc, păcatele, din pricina cărora sufletul lui a cunoscut moartea”, și îndată: ”a înceta să mai privești către cele dinapoi, înseamnă că într-adevăr ai scăpat de păcat”; și în altă parte: ”Desăvârșit este să nu păcătuiești, bine este însă ca aceia care păcătuiesc să se pocăiască, după cum, desăvârșit este să fii totdeauna sănătos, bine este însă să te refaci după boală”.

Încă și Marele Vasilie îndeamnă, spunând: ”Nu deznădăjdui, nici nu lăsa rugăciunea, ci vino, așa păcătos cum ești, să Îl slăvești și tu pe Stăpânul și să îi pui înainte darurile dragostei tale pentru iertarea pe care ți-a dăruit-o. Căci, dacă te temi să te apropii, atunci împiedici bunătatea Lui să vină asupra ta și oprești generoasa Lui dreptate, care oricum te va cerceta”. Și adaugă: ”am suferit din pricina păcatelor, să ne tămăduim însă prin pocăință; dar o pocăință fără post, rămâne nelucrătoare”.

pemptousia.ro

07 Nov

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil(8 noiembrie)

03 Nov

Deschidem oare poarta inimii noastre lui Hristos???