15 ag.

15 august, Adormirea Maicii Domnului la Girona

Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului

în comunitatea noastră!

Nădejde și bucurie tuturor!

1

2

3

4

5

6

7

8

visita album: https://goo.gl/photos/sXuonmSe412KYRbd9

14 ag.

“Cartea curată, În care cu trup s-a scris Cuvântul”

13900138_1167644773296215_327551377665919985_n

“Cartea curată,
În care cu trup s-a scris Cuvântul,
Se închide şi se mută, puindu-se
Întru ale Fiului curate mâini.”

Praznic cu bucurie!☀️

13938573_1167644769962882_2986983935345540427_n

14 ag.

Prohodul Maicii Domnului în comunitate(14 august)

Înaintea prăznuirii Adormirii Născătoarei de Dumnezeu

Mulțumim tuturor celor care au ajuns la Prohod.

Maica Domnului să bucure inimile tuturor!

13934904_1167581469969212_186642646588712484_n

13963087_1167581286635897_3240681477667854323_o

13995552_1167581326635893_4318386652374959001_o

14034782_1167581676635858_2471057407208234432_n

14039951_1167581206635905_5385655114637495993_n

14045666_1167581613302531_6361880667954929619_n

14045808_1167581669969192_7366796207910835632_n

13879311_1167581476635878_7135552885485085130_n

13891846_1167581559969203_1510281324318371145_n

13892366_1167581616635864_3283882362813437348_n

13906676_1167581723302520_8257889438550212289_n

13912365_1167581339969225_996229676684061590_n

 13912379_1167581239969235_7513578381676255415_n

13912879_1167581133302579_4132206632010643183_n

13920637_1167581116635914_8548889410654086985_n

13900274_1167581083302584_8377412101644069702_n

13924891_1167581546635871_3753615397084174608_n

13925332_1167581396635886_7492881064578450686_n

13921080_1167581943302498_5439484482817309712_n

13921174_1167581813302511_776402875392269401_n

14034971_1167581816635844_1756835650858951682_n

14034971_1167581843302508_821489292130031756_n

13902672_1167581956635830_8258618563323641221_n

v isita album: https://goo.gl/photos/5VSzv9y1oXhe7mZ1A

 
 
14 ag.

Nădejdea la Maica Domnului

“Prea curată Maică
Prea cinstită Sfântă,
După strălucit-acum adormirea ta,
Apără pe cei ce cred întru Hristos.”

14021644_1167640149963344_8847637514768353713_n

13925099_1167640163296676_6797720451860776076_n

13934793_1167640169963342_3169281679151707307_n

14 ag.

Candela luminii, Născătoare de Dumnezeu

„Candela luminii
Prea Curată Pruncă,
Nu ne lăsa uitării”.

13882550_1166408706753155_8178852642147592523_n

72523_adormirea-maicii-domnului

13932664_1165547783505914_5668854899005776620_n

14 ag.

Gând pentru…Departele!

Pregătiți pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului!

În această seară de la 18.30, Prohodul Maicii Domnului!

Vă așteptăm cu drag, ca întotdeauna!🌺

13962503_1167242260003133_301911110034465052_n

13914116_1165547316839294_3703960865614402688_o

13988242_1167242363336456_1241087417834437941_o

12 ag.

Nădejdea la Maica Domnului

Să călătorim cu nădejde către Poarta Raiului,

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!
⛵️💙⚓️

13902836_1165835250143834_1748772123036372555_n

Maica Domnului Vladimir

13912853_1165835273477165_7828732094583370246_n

10 ag.

Gând pentru…Departele

Câteva zile pânã la praznicul Adormirii Maicii Domnului!🌺

13925005_1163134147080611_3022770048024777499_n

13907170_1163134160413943_307947140476103763_n

13912587_1163134157080610_7049412991090332665_n

10 ag.

Bucură-te, nenuntită, mântuirea lumii

“Izbăvește de nevoi pe robii tăi, Născă­toare de Dumnezeu, că toți, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca și către un zid nestricat și folositor.”

“Bucură-te, ceea ce singură ai odrăslit trandafirul cel neveștejit, mărul cel înmiresmat, bucură-te, ceea ce ai născut buchetul Împăratului tuturor, bucură-te, nenuntită, mântuirea lumii.”

13882695_1164107680316591_1947926977272848624_n

13912891_1164107826983243_4286741800753957025_n

13900204_1164107906983235_2562535396669678324_n

10 ag.

Să urcăm pe Golgota spre Înviere!

“Înainte de a-ţi da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă pe Golgota spre Înviere!” – Părintele Constantin Galeriu

13895200_1066103090134181_3115609066420768204_n

08 ag.

Despre îndelunga răbdare și smerenie

Te-a înjurat cineva? Tu spune-i cuvinte de laudă. Te-a lovit? Tu arată-i răbdare. Te-a scuipat şi te-a umilit? Tu gândeşte-te cine eşti, adică faptul că vii din pământ şi te întorci în pământ. Cine se va pregăti în acest mod va socoti mică orice jignire. Astfel, arătându-te pe tine indiferent la jigniri, nu numai că-l vei pune în încurcătură pe potrivnic, dar te vei arăta vrednic de o mare cunună. (…)

El te-a socotit neînsemnat şi fără slavă? Tu gândeşte-te că eşti „pulbere şi cenuşă” (Facere 18, 27), pentru că nu eşti mai presus decât Avraam, care s-a numit aşa pe sine. Te-a numit neştiutor şi sărac şi de nimic? Tu gândeşte-te că eşti vierme şi că vii din gunoaie, aşa cum a spus şi David (Psalm 21, 6).

Adaugă la acestea şi pilda lui Moise care, când i-au adresat cuvinte grele Aaron şi Mariam, nu s-a plâns lui Dumnezeu împotriva lor, ci s-a rugat pentru aceştia (Numeri 12, 1-13).

Vrei să fii următor al acestor prieteni ai lui Dumnezeu? Sau al celor plini de duhul vicleniei? Când simţi ispita să înjuri, gândeşte-te că eşti încercat. Astfel, vei merge de partea lui Dumnezeu, arătând îndelungă răbdare, sau vei alerga spre diavol, arătând mânie? Nu pierde ocazia să alegi partea cea bună. Pentru că ori îl vei folosi şi pe vrăjmaşul tău cu pilda blândeţii tale, ori vă veţi păgubi amândoi prin egoismul tău. (Sfântul Vasile cel Mare)

13872646_1058215617589595_6483990515918278498_n

06 ag.

Program liturgic(8-15 august)

adormirea_maicii_domnului

Miercuri, 10 august:
19.00 –Paraclisul Maicii Domnului 
20.00 – Taina Spovedaniei

Vineri, 12 august:
19.00 –Paraclisul Maicii Domnului 
20.00 – Taina Spovedaniei

Sâmbătă, 13 august:
19.00 –Paraclisul Maicii Domnului 
20.00 – Taina Spovedaniei

Duminică, 14 august:
8.00 – Utrenia
9.30 – Sf. Liturghie
18.30 – Prohodul Maicii Domnului(Denie)

Luni, 15 august, Adormirea Maicii Domnului:
9.30 – Sf. Liturghie.

06 ag.

În lumina Taborului

“Astăzi Hristos în Muntele Taborului a schimbat firea lui Adam,

luminând’o în chip de negrăit, cu dumnezeiască lucrare.”

13934577_1160771167316909_1280113441306314007_n

13876603_1160771230650236_7557508030595752997_n

13920817_1160771287316897_618006727571777991_n

05 ag.

“Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule”

schimbarea_la_fata

“Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule,

arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea.

Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare,

pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.”13882256_1160341457359880_774481788854779646_n

05 ag.

Un gând pentru departele…de la Maica Domnului!

13668677_1160269707367055_6306563176849414480_o

13901438_1160269710700388_988034021068367837_n

13876149_1160269864033706_8862870286512653407_n

04 ag.

Nădejdea la Maica Domnului

“Folositoare și acoperământ vieții mele te pun pe tine,

Născătoare de Dumnezeu Fe­cioară.”

13938439_1158652490862110_3558862490046105582_n

13887130_1158653137528712_2687338798781362889_n

13903369_1157613607632665_5377271693089401135_n

02 ag.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește’ne!

13886483_1157612580966101_7431718803556635561_n

13912909_1157612587632767_6206741262571904694_n

1017185_693355577364570_7466866_n

02 ag.

Post binecuvântat!

13882450_1218119654887005_6802686178487229260_n

Două săptămâni de post și rugăciune

până la praznicul Adormirii Maicii Domnului(15 august)!

Post cu folos tuturor și ajutor spornic

de la Stăpâna și Împărăteasa cerului și pământului!🌹🌺🌸🌼☘

12472496_1157078407686185_7269816029703756995_n

30 jul.

Program liturgic (1-7 august)

Postul Adormirii Maicii Domnului

Prima săptămână, 1-7 august

Miercuri, 3 august:

19.00 – Paraclisul Maicii Domnului

20.00 – Taina Spovedaniei

Joi, 4 august:

19.00 – Paraclisul Maicii Domnului

20.00 – Taina Spovedaniei

Vineri, 5 august:

19.00 – Paraclisul Maicii Domnului

20.00 – Taina Spovedaniei

Schimbarea-la-Fata-727x1024

Sâmbătă, 6 august, Schimbarea la Față:

9.00 – Sf.Liturghie

19.00 – Paraclisul Maicii Domnului

20.00 – Taina Spovedaniei

Duminică, 7 august:

8.00 – Utrenie

9.30 – Sf.Liturghie

29 jul.

Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)

13886410_1154811821246177_2097422251847338203_n

13627096_1154811834579509_8820494523128317596_n

13887118_1154811857912840_7211691181590243589_n

29 jul.

Dumnezeu este mereu gata să ierte

Hristos milostivnic ‒ Cel căruia Îi este a ne milui ‒ cu un singur cuvânt și dintr-odată anulează păcatele unei vieți întregi: ale femeii păcătoase, ale femeii adultere, ale vameșului Zaheu, ale tâlharului celui bun.

13620082_1145879932139366_7269930235626619770_n

Mila este contrariul contabilității, care-i treaba demonului. Acela socotește întruna, cântărește, drămuiește, nu iartă, nu șterge, nu uită nimic. Hristos milostivnic ‒ Cel căruia Îi este a ne milui ‒ cu un singur cuvânt și dintr-odată anulează păcatele unei vieți întregi: ale femeii păcătoase, ale femeii adultere, ale vameșului Zaheu, ale tâlharului celui bun. Contabilitatea, adevărata mașină de calculat, e mecanică, neînduplecată, spăimântătoare; de vreme ce într-un registru contabil nu se poate schimba nici o singură cifră. Totul e încremenit pe veci.

Mila, opusul ei, este mereu gata să uite, să ierte, să absolve, să treacă cu vederea

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi)

29 jul.

Fiecare patimă poate naște o virtute

Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă şi, cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate şi cumpătare, întrucât avem vrăjmaşi care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască. 

12011265_532209640288628_7587623846285134030_n

Am văzut din proprie experienţă că a trebuit să petrec la fel de mult timp învăţând despre pocăinţă, cât am petrecut învăţând ce este fericirea. Am învăţat că bucuria pe care mi-o oferă plăcerile lumii acesteia nu este adevărata fericire. Foarte puţine sunt însă pildele vii ale acestui adevăr în ziua de astăzi. Cum să-i învăţăm pe oameni despre un lucru atât de rar? Ştiu că, în ceea ce mă priveşte, nu-mi este greu să dovedesc că sunt supărăcios, cârtitor, sau că îl judec pe aproapele meu, dar cum să arăt virtuţi pe care nu le am? Nu vreau să fiu piatră de poticneală pentru credincioşii mei. Ştiu că sunt un exemplu rău. Ce pot face?

Intuiţia dumneavoastră este corectă, părinte. Totuşi aş dori să accentuez aici şi un alt aspect. De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeieşti, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare şi mai multă îndrăznire vei avea”. Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă şi cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie. Trebuie să fim însă atenţi să nu ne bucurăm peste măsură şi să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.

Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult şi fără rost, să-i învăţăm pe alţii şi să ne etalăm darurile primite de la Dumnezeu, negreşit vom pierde această bucurie şi ne vom simţi sufletul gol şi pustiu. Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă şi, cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate şi cumpătare, întrucât avem vrăjmaşi care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască. Citim în Scara Sfântului Ioan că fiecare virtute duhovnicească poate degenera într-o patimă, dacă nu suntem cu luare-aminte.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) )

25 jul.

Cu noi este Dumnezeu!

13775752_1152386311488728_5868235400350811154_n

25 jul.

Praznicul verii în comunitate

Duminica a 5-a după Rusalii, 24 iulie 2016
Praznicul primului ocrotitor al parohiei noastre , Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul!

Mulțumim tuturor celor care s’au ostenit și au fost alături de noi

în rugăciune la Sf.Liturghie și la agapa hramului.

Bucurie tuturor!

13692518_1151927338201292_6505549463562198880_n

13690993_1151927468201279_6042971076967239287_o

13691076_1151927421534617_1699905653761698933_o

13697238_1151927581534601_5466795398320644337_n

13701061_1151927354867957_5548064573903922121_o

13707770_1151927394867953_4330534423026140171_n

13710515_1151927358201290_5972110984911343905_o

13717287_1151927424867950_5673714230706611034_o

13725041_1151927588201267_5723288273315811323_o

13729090_1151927418201284_8621413671828146678_n

13731841_1151927501534609_8773707493036371740_o

13754501_1151927504867942_397975027288203415_n

13767327_1151927494867943_8650309838751776096_o

13770356_1151927584867934_9106058916260844291_n

13770382_1151927351534624_477311206895207736_n

13782047_1151927594867933_9187751081362239542_n

19 jul.

Ocrotitorul de la Girona, Profetul de foc!

13718801_1148672568526769_6253915703169006875_n

19 jul.

Praznicul Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul(20 iulie)

13626365_1144386218955404_5973611385314749897_n

 

07-20-sf_ilie

13690687_1144386282288731_2403997709134669374_n

19 jul.

Proorocul Ilie

sf_ilie_10

Vrând să începem viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.

La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărţite între dânsele, cu o împreunare şi cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israel, până la împăratul David şi Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri, atunci zece seminţii ale lui Israel, rupându-se de dânsul, şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, şi vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, seminţiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, şi l-au pus lor împărat.

Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărăţea în Ierusalim numai peste două seminţii: peste seminţia lui Iuda şi peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărăţea peste zece seminţii ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminţii care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăţia lui Iuda; iar cele zece seminţii care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăţia lui Israel. Iar de vreme ce seminţiile lui Israel, deşi se despărţiseră în două părţi, totuşi ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, şi nici alţi preoţi, decât numai pe cei puşi de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăţia lui Israel veneau în toţi anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.

Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăşi se vor lipi de împăratul lor cel dintâi – de fiul lui Solomon şi pe mine mă vor ucide”. Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânşii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu”.

Deci ştiind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli şi spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meşteşug ca acesta: A făcut doi vitei de aur – precum şi israelitenii cei de demult care ieşiseră din Egipt, au făcut un viţei de aur – şi chemând la dânsul tot poporul acela şi arătându-le lor viţeii, le-a zis: „Aceştia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblaţi de acum la Ierusalim, ci să vă închinaţi acestor zei”. Apoi a pus acei viţei în felurite locuri; pe unul în Betel şi pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Şi le-a rânduit lor praznice şi multe jertfe; şi el însuşi s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înşelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârşească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viţei de aur, la necuratele lor praznice.

Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăţia cea vremelnică, şi el însuşi a căzut de la Dumnezeu şi pe toate cele zece seminţii le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, şi ceilalţi împăraţi ai lui Israel şi idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El şi căutând întoarcerea lor, le trimitea pe proorocii Lui cei sfinţi, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăşi la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alţi prooroci, care în felurite vremuri au fost trimişi la dânşii, a fost şi acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între prooroci, despre a cărui naştere se povesteşte aşa de către cei vrednici de credinţă:

Patria Sfântului Ilie, proorocul lui Dumnezeu, a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, şi cetatea Tesvi, pentru care s-a numit şi Tesviteanul. El s-a născut din seminţia lui Aaron, din tată cu numele Sovac. în timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc, şi băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său şi spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia sa. Iar unul din acei preoţi, bărbat mai înainte- văzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să ştii că el va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător. Râvna lui către Domnul şi viaţa lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc”.

Un semn ca acesta şi o mai înainte-vestire pentru Sfântul Ilie la naşterea lui i-a fost arătată, adică în ce fel avea el să fie, după ce va veni la vârsta bărbatului desăvârşit. Iar pruncul, crescând, se deprin- dea printre preoţi, ca unul ce era din seminţie preoţească, şi punându-şi nădejdea spre Dumnezeu din tinereţe, a iubit curăţia fecioriei şi petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul şi cu trupul. Şi îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire şi adeseori ieşea la linişte în locurile pustiului şi astfel mult vorbea cu însuşi Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Şi era iubit şi el însuşi de Dumnezeu, pentru că Domnul iubeşte pe cei ce-L iubesc pe El. Deci se învrednicise Ilie vorbirii celei milostive cu Dumnezeu şi a câştigat mare îndrăzneală la El, pentru viaţa sa cea asemenea cu îngerii, căci toate câte cerea de la milostivirea lui Dumnezeu, le lua, ca cel ce aflase înaintea Lui mult dar.

Sfântul Ilie, auzind şi văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel – împăraţii petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii şi cei mai mari făcând nedreptăţi, popoarele slujind urâciunilor idoleşti, tăvălindu-se în toate necurăţiile fără frică şi fără teamă de Dumnezeu, şi aducând pe fiii şi pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevăraţii cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare şi în prigonire, necăjindu-se şi fiind daţi la moarte -, îl durea foarte tare inima şi plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omeneşti celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepţilor. Şi mai ales se întrista şi se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioşi.

Deci mai întâi se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcă­toşi la pocăinţă; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuinţă de la cei păcătoşi de însăşi voinţa lor spre bine, iar în acei oameni împietriţi nu era deloc acea voinţă a binelui, de aceea proorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înţelepţească. Dar, văzând pe Domnul zăbavnic spre pedepsire, ca un iubitor de oameni şi îndelung răbdător, a îndrăznit a cere să-i poruncească lui să pedepsească pe călcătorii de lege, că poate se vor întoarce oamenii spre pocăinţă când vor fi pedepsiţi de om. Şi nu s-a depărtat de la o rugăciune ca aceea până ce nu a câştigat-o şi a luat cererea aceea de la Preaînduratul Dumnezeu, pentru că nu voia Preamilostivul Dumnezeu, ca un Părinte iubitor de fii, să mâhnească pe acel iubit rob al Său, care îi slujea Lui ca un fiu, necălcând nici cea mai mică poruncă a Lui; ci precum Ilie îi era în toate ascultător, nemâhnindu-L câtuşi de puţin vreodată, tot aşa şi Dumnezeu îi asculta rugăciunile lui, nemâhnindu-l pe dânsul.

Pe acea vreme împărăţea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab şi-a luat de soţie pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului şi a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal şi a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Şi se închina aceluia ca unui Dumnezeu şi tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toţi împăraţii care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulţit foarte închinăciunea de idoli în împărăţia sa. Deci proorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.

Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Prooroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potriv­nicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis:Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-a urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că unul împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar prooro­cul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea sa, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă.

Iar după ce l-a văzut pe Ahab petrecând în împietrire ca pe Faraon şi că nici nu gândea să se lase de acea păgânătate, ci mai vârtos mergând spre mai mare adânc de răutate, prigonind şi ucigând pe cei ce slujeau lui Dumnezeu cu dreaptă credinţă, a lungit acea pedeapsă până în al doilea şi al treilea an. Atunci s-a împlinit cuvântul Sfântului Prooroc Moise, întâiul văzător de Dumnezeu, care a zis către Israel:Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul cel de sub tine de fier. Pentru că, încuindu-se cerul, pământul nu avea umezeală, nici nu îşi dădea rodul său, iar văzduhul fiind aprins întotdeauna, şi arşiţă de soare în toate zilele, pomii şi florile se veştejiseră, toată iarba pământului se uscase şi pieriseră toate roadele pământului; grădinile, ţarinile şi câmpiile se făcuseră pustii, fiindcă nu era cine să are, nici să semene. încă şi izvoarele apelor se uscaseră, râurile erau mici şi pâraiele secaseră, iar apele care erau mari se împuţinaseră. Şi tot pământul rămăsese fără de apă şi uscat, iar oamenii, dobitoacele şi păsările mureau de foame. Dar această foamete nu era numai asupra poporului lui Israel, ci venise şi asupra ţărilor dimprejur, pentru că atunci când se aprinde o casă din cetate, sunt în primejdie şi cele de primprejur. Astfel, casa lui Israel atrăgând asupra sa mânia lui Dumnezeu, din această pricină pătimea toată lumea.

Iar acestea s-au făcut nu atât cu mânia lui Dumnezeu, cât cu râvna proorocului Ilie, pentru că Domnul, Preamilostivul iubitor de oameni, biruindu-se de îndurările Sale şi văzând primejdia popoarelor şi pieirea tuturor vieţuitoarelor, voia să trimită ploaie pe pământ; dar se oprea, făcând voia proorocului, ca să nu fie mincinoase cuvintele care le zisese:Viu va fi Domnul, că nu va pogorî ploaie sau rouă pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Şi zicând acestea, el era cuprins cu atâta râvnă după Dumnezeu, încât nu se cruţa nici pe sine; căci ştia că, dacă va lipsi hrana de pe pământ, atunci şi el va răbda aceeaşi foamete ca şi celelalte popoare. însă nu se îngrijea de aceasta, că mai bine voia să moară de foame decât să miluiască pe păcătoşii care nu se pocăiau şi erau ca nişte vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.

Dar ce a făcut Domnul cel milostiv? A trimis pe prooroc într-un loc oarecare osebit, depărtat de oameni, zicându-i:Du-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, iar corbilor le-am poruncit să te hrănească acolo. Domnul a făcut aceasta, pe de o parte, ca să păzească pe prooroc de mâinile ucigaşe ale Izabelei, iar pe de altă parte, că nu voia să-l omoare cu foamea, ci să-l aducă în umilinţă pentru popoarele care se topeau şi mureau de foame şi sete, prin pilda corbilor şi a râului Cherit. Căci firea corbilor este mult mai mâncăcioasă de cărnuri decât a altor păsări şi nu numai spre oameni nu se milostivesc, dar nici spre puii lor; căci cum fac pui, îndată îi părăsesc să moară de foame, zburând aiurea, dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu îi hrăneşte, trimiţându-le în gură muşte din văzduh. Deci corbii, zburând în toate zilele la prooroc, după porunca lui Dumnezeu, îi aduceau hrană: dimineaţa pâine, iar seara carne. Iar Dumnezeu, orânduind aceasta, părea că-i grăieşte cu vorbe tainice în inima lui: „Vezi cum corbii, care sunt sălbatici, lacomi, mâncăcioşi, urâtori de pui, se ostenesc pentru hrănirea ta? Ei singuri, fiind flămânzi, îţi aduc ţie de mâncare; iar tu, fiind om, nu te milostiveşti spre oameni şi nu numai pe oameni voieşti să-i omori, ci şi dobitoacele şi păsările!” Asemenea, când proorocul a văzut după câteva zile şi râul secat, Dumnezeu a zis către dânsul: „Iată acum este vremea de a milui făptura cea muncită şi a trimite ploaie spre dânsa, ca să nu mori şi tu de sete”. Însă râvnitorul lui Dumnezeu se întărea, rugându-se lui Dumnezeu dimpotrivă, ca să nu fie ploaie, până ce nu se vor pedepsi cei neînvăţaţi şi se vor pierde de pe pământ vrăjmaşii lui Dumnezeu.

Deci Domnul, plecând cu înţelepciune spre milă pe robul Său, l-a trimis în Sarepta Sidonului, care nu era sub stăpânirea împăratului lui Israel, la o femeie văduvă şi săracă, ca să se gândească în sine câtă primejdie a adus nu numai asupra oamenilor bogaţi şi însuraţi, dar şi asupra văduvelor sărace, cărora, nu numai în vreme de foame­te, ci şi în îndestulare şi belşug, de multe ori le lipseşte hrana zilnică.

Şi ducându-se proorocul la porţile acelei cetăţi, a văzut acolo o văduvă adunând lemne, nu mai mult decât două despicături mici; căci nu avea nici făină mai multă în vas, decât numai un pumn şi într-un ulcior o picătură de untdelemn. Deci, fiind el flămând, a cerut de la dânsa o bucată de pâine. Iar ea, spunându-i despre sărăcia sa cea mare, i-a zis şi aceasta, că din acel pumn de făină are să-şi gătească masa sa cea mai de pe urmă pentru ea şi pentru copilul ei, iar după aceea să moară de foame.

Omul lui Dumnezeu putea şi prin aceea să se umilească şi să-i fie milă de toate văduvele cele sărace, care se topeau de foame, dar râvna cea mare din el către Dumnezeu biruia pe toate, neîngrijindu-se de făptura care pierea, voind să proslăvească pe Făcătorul şi să arate în toată partea cea de sub cer tăria cea atotputernică a Aceluia. Şi având de la Dumnezeu darul facerii de minuni, după măsura credinţei sale, a înmulţit cu îndestulare făina şi untdelemnul în casa văduvei şi astfel a fost hrănit de dânsa până ce a trecut vremea de foamete. Şi a înviat Sfântul Ilie cu rugăciunea sa pe fiul ei care murise, prin sufla­rea de trei ori asupra lui, de care lucru se citeşte în dumnezeiasca Scriptură şi se povesteşte de fiul acela înviat al văduvei că numele lui era Iona şi, venind în vârstă, s-a învrednicit de darul proorocesc. El a fost trimis de Dumnezeu să propovăduiască pocăinţa în cetatea Ninive şi, fiind înghiţit de un chit în mare, a ieşit din el după trei zile, mai înainte închipuind în sine învierea lui Hristos cea de a treia zi, precum se povesteşte pe larg în cartea cu proorociile lui şi în viaţa lui.

Iar după trecerea celor trei ani de neplouare şi de foamete, preabunul Dumnezeu, văzând zidirea sa că se topise desăvârşit de foame, s-a pornit spre milostivire şi a zis către robul Său Ilie: „Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adăp pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţă şi te caută, şi te va asculta la ceea ce-i vei porunci”. Deci plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, a mers la Samaria, cetatea împărăţiei lui Israel.

Împăratul Ahab avea un iconom cu numele Obadia, bărbat temător de Dumnezeu, slujind cu credinţă aceluia. El ascunsese de sabia Izabelei o sută de prooroci ai Domnului, în două peşteri, câte cincizeci într-una, şi îi hrănea cu pâine şi cu apă. Pe acest iconom chemându-l împăratul Ahab la sine mai înainte de venirea lui Ilie la dânsul, l-a trimis să caute iarbă pe la pâraiele apelor celor uscate, pentru hrănirea puţinilor cai ce rămăseseră şi a celorlalte dobitoace. Şi când Obadia a ieşit din cetate, a întâmpinat pe Sfântul Prooroc Ilie şi i s-a închinat până la pământ, apoi i-a spus că Ahab l-a căutat cu dinadinsul prin toată împărăţia sa. Şi a zis Sfântul Ilie către Obadia: Du-te şi spune Stăpânului tău că vin la dânsul. Iar Obadia se lepăda, zicând:Mă tem că, dacă voi pleca de lângă tine, Duhul Domnului să nu te răpească în altă parte şi mă voi face mincinos înaintea stăpânului meu, care, mâniindu-se, mă va ucide. Sfântul Ilie i-a zis: Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahab.Deci, Obadia, ducându-se, a spus împăratului toate acestea, iar el, grăbindu-se, a ieşit în întâmpinarea omului lui Dumnezeu şi când l-a văzut, îndată, din răutatea pe care o avea în sine, a îndrăznit a zice către dânsul un cuvânt aspru ca acesta:Oare tu eşti cel ce răzvrăteşti pe Israel? Iar proorocul lui Dumnezeu i-a răspuns împotrivă fără frică:Nu eu răzvrătesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău; căci aţi părăsit pe Domnul Dumnezeul vostru şi aţi mers în urma spurcatului Baal.

Apoi, proorocul lui Dumnezeu, ca cel ce avea în sine puterea ajutorului dumnezeiesc, a început a porunci împăratului cu stăpânire, zicându-i: „Acum trimiţând, adună la mine în muntele Carmelului, pe toate cele zece seminţii ale lui Israel şi să aduci pe cei patru sute şi cincizeci de prooroci fără de ruşine ai lui Baal. Asemenea să aduci şi pe ceilalţi patru sute şi cincizeci de prooroci, care jertfesc la alţi necuraţi idoli în munţii cei înalţi şi în prăpăstii, şi cu toţii mănâncă din masa Isabelei. Toţi aceia să se întrebe cu mine despre Dumnezeu şi vom vedea care este Dumnezeul cel adevărat”.

Şi trimiţând împăratul îndată în pământul lui Israel, a adunat în muntele Carmelului mulţime de popor nenumărat şi pe toţi proorocii cei mincinoşi, împreună cu slugile lor şi cu mult popor; apoi însuşi Ilie, râvnitorul către Dumnezeu, a mers acolo. Şi stând el înaintea tuturor, a zis către împărat şi către tot poporul lui Israel:Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul Dumnezeu, Care v-a scos pe voi din pământul Egiptului cu mână tare, este Dumnezeu, apoi pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, apoi mergeţi după el. La aceste cuvinte ale lui, poporul tăcea şi nici nu putea răspunde ceva; căci toţi câţi erau israeliteni, erau mustraţi de conştiinţă pentru rătăcirea lor. Iar proo­rocul le-a zis: „Iată acum, ca să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, faceţi ceea ce vă voi porunci. Mă vedeţi pe mine proorocul Domnului, rămas singur în tot Israelul, căci pe toţi ceilalţi i-aţi ucis. Vedeţi aici şi pe proorocii lui Baal, cei atât de mulţi; deci aduceţi-ne nouă doi viţei spre jertfe – mie unul, iar slujitorilor lui Baal altul -, şi să nu faceţi foc. Drept aceea, peste a cărui jertfă va cădea focul din cer şi o va arde, al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinaţi acelui Dumnezeu, iar potrivnicii să se dea morţii”.

Aceasta auzind poporul, a lăudat judecata proorocului lui Dumnezeu şi a zis: „Aşa să fie! Bun este cuvântul acesta”. Deci, fiind aduşi amândoi viţeii în mijlocul soborului, Sfântul Ilie a zis către proorocii cei fără de ruşine ai lui Baal: „Alegeţi-vă un viţel şi aduceţi-l întâi voi jertfă, de vreme ce voi sunteţi mai mulţi, iar eu însumi voi face pe urmă. Şi punând viţelul pe lemne, să nu aprindeţi focul, ci să vă rugaţi către zeul vostru Baal, ca să vă trimită foc din cer şi să vă ardă jertfa”. Deci proorocii lui Baal au făcut aşa. Aruncând sorţi, ei şi-au luat un viţel, apoi, punând lemne multe, au junghiat viţelul, l-au tăiat în bucăţi, l-au pus pe altar şi au început a se ruga către Baal, zeul lor, ca să le trimită foc spre jertfa lor. Şi au chemat numele aceluia de dimineaţă până la amiază, strigând: „Ascultă-ne, Baale, ascultă-ne pe noi!” Dar nu era nici glas, nici ascultare şi toţi alergau împreună împrejurul jertfelnicului lor.

Iar când s-a făcut amiază, Ilie, proorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea:Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi! Iar proorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.

Apoi trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis:Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar proorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare:Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!” Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!” Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului, şi groapa s-a umplut cu apă.

Atunci Sfântul Ilie, privind către cer, a strigat către Dumnezeu: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacob, ascultă-mă pe mine, robul Tău, şi trimite de sus foc peste această jertfă, ca astăzi să cunoască toate aceste popoare, că Tu singur eşti Dumnezeul lui Israel şi eu robul tău şi Ţie ţi-am înălţat această jertfă. Ascultă-mă pe mine, Doamne, ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta. Şi a căzut foc din cer de la Domnul şi a mistuit toate jertfele cele întregi, lemnele, pietrele, ţărâna şi apa care erau în groapă. Şi au căzut popoarele cu feţele la pământ, strigând: „Cu adevărat Acesta este Unul Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El”. Iar Sfântul Ilie le-a zis:Prindeţi pe proorocii lui Baal, ca să nu scape nici unul dintr-înşii. Deci i-au prins pe toţi proorocii mincinoşi şi Sfântul Ilie i-a dus la râul Chişon, care intră cu repejuni de apă în marea cea mare, şi acolo i-a junghiat cu mâna sa; iar necuratele lor stârvuri le-a aruncat în apă, ca să nu se spurce pământul cu ele, nici să se vatăme văzduhul de putoarea lor.

După aceasta, Sfântul Ilie a grăit către împăratul Ahab ca degrabă să mănânce şi să bea, apoi să înhame caii la caretă ca să alerge în cale, pentru că o să se coboare ploaie mare şi o să-i ude pe toţi. Deci Ahab şezând să mănânce şi să bea, Sfântul Ilie s-a suit în muntele Carmelului şi, plecându-se la pământ, şi-a pus faţa între genunchii săi şi s-a rugat lui Dumnezeu să trimită ploaie pe pământ. Şi îndată cu rugăciunea lui, s-a deschis cerul ca şi cu o cheie şi s-a pogorât o ploaie mare, încât a udat pe toţi şi pământul cel însetat l-a adăpat din destul. Atunci împăratul Ahab, cunoscând rătăcirea sa, plângea pentru păcatele sale, mergând pe cale spre Samaria. Iar Sfântul Ilie, încingându-şi mijlocul, a alergat pe jos înaintea lui Ahab, bucurându-se în Domnul Dumnezeul său.

Dar spurcata împărăteasa Izabela, soţia lui Ahab, înştiinţându-se de toate acestea, s-a umplut de iuţime şi de mânie pentru pierderea proorocilor săi celor fără de ruşine şi a trimis la Sfântul Ilie, jurân- du-se pe zeii săi, că a doua zi, în care ceas a ucis el proorocii lui Baal, în acelaşi ceas îl va ucide şi ea. Iar Sfântul Ilie s-a temut de moarte, ca un om supus neputinţei firii omeneşti, după ceea ce s-a zis:Ilie era om asemenea nouă, pătimitor. Şi a fugit de frica Izabelei în Beer-Şeba, pământul Iudeei. Şi ducându-se în pustie cale de-o zi, a stat să se odihnească sub un ienupăr şi, fiind mâhnit, îşi cerea moarte de la Dumnezeu, zicând: „Doamne, destul am trăit pe pământ până acum, ia acum de la mine sufletul meu. Oare eu sunt mai bun decât părinţii mei?” Aceasta a grăit-o proorocul, nu că era supărat de acea prigonire, ci ca un râvnitor al lui Dumnezeu, care nu suferea răutăţile omeneşti, necinstirea lui Dumnezeu şi hulirea Preasfântului Său nume. Căci îi era mai uşoară moartea, decât să audă şi să vadă oamenii cei fără de lege, defăimând şi lepădând pe Dumnezeu, Ziditorul lor.

Astfel rugându-se, s-a culcat şi a adormit sub copacul acela, când iată, îngerul Domnului s-a atins de el, zicându-i:Scoală-te şi mănâncă. Deşteptându-se Ilie, a văzut la căpătâiul său o azimă caldă şi un ulcior cu apă. Deci, sculându-se, a mâncat şi a băut şi apoi iarăşi a adormit. Atunci îngerul s-a atins a doua oară de el, zicând: Scoală şi mănâncă, căci calea îţi este depărtată! Deci, sculându-se el, a mâncat şi a băut, şi, cu puterea mâncării aceleia, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, până la muntele Horeb. Acolo a locuit în peşteră, vorbind mai întâi cu îngerul, după aceea cu însuşi Domnul Dumnezeu, Care i S-a arătat în vânt subţire, suflând cu linişte prin văzduh luminos. Iar când Domnul se apropia de dânsul, mergeau înainte semnele cele înfricoşate ale venirii Lui. La început era un vifor mare, care răsturna dealurile şi sfărâma pietrele; după aceea venea foc, dar nu era în foc Domnul, iar după foc un glas de lumină subţire şi acolo era Domnul.

Şi când Ilie a auzit venirea Domnului, şi-a acoperit faţa cu cojocul lui şi, ieşind, stătea înaintea peşterii. Şi a auzit pe Domnul grăind către dânsul: „Ce faci aici, Ilie?” El a răspuns: „Râvnind, am râvnit după Tine, Doamne Atotţiitorule, că fiii lui Israel au părăsit legea Ta, altarele Tale le-au risipit, pe proorocii Tăi i-au tăiat cu sabia şi am rămas numai eu singur; şi acum ei caută şi sufletul meu, ca să mi-l ia”. Iar Domnul, mângâindu-l pe el în necaz, i-a spus că nu tot poporul lui Israel s-a depărtat de la Dânsul; ci mai are ascunşi încă şapte mii de robi ai Săi, care nu şi-au plecat genunchii zeului Baal. După aceea, i-a vestit şi pierzarea lui Ahab şi a Izabelei împre­ună cu toată casa lor, care avea să fie degrab; şi a poruncit Domnul ca, pe un oarecare bărbat vestit cu numele Iehu, să-l numească mai înainte la împărăţia lui Israel, ca unul ce avea să piardă toată seminţia lui Ahab. încă a mai poruncit ca şi pe Elisei să-l ungă prooroc şi astfel mângâind Dumnezeu pe robul Său, S-a dus de la dânsul.

Iar proorocul Ilie, plăcutul lui Dumnezeu, ducându-se de acolo după porunca Domnului, a găsit pe Elisei, fiul lui Safat, arând pământul cu douăsprezece perechi de boi. Deci şi-a pus cojocul şi i-a spus lui voia Domnului, numindu-l pe el prooroc şi poruncindu-i să meargă în urma sa. Iar Elisei a zis către dânsul: „Rogu-mă ţie, lasă-mă puţin să sărut pe tatăl şi pe maica mea şi apoi voi merge după tine”. Iar Sfântul Ilie neoprindu-l, Elisei s-a dus de a sărutat pe tatăl şi pe maica sa şi, înjunghiind o pereche de boi, cu care el singur ara, a dat ospăţ vecinilor şi casnicilor săi; apoi a plecat după Sfântul Ilie, fiindu-i lui slugă şi ucenic şi urmându-i în tot locul. În acel timp, împăratul Ahab, fiind stăpânit de Izabela, nelegiuita lui soţie, pe lângă cele mai dinainte fărădelegi ale sale, a adăugat altă fărădelege în acest fel.

Un oarecare israelitean, anume Navute, avea o vie în Samaria, lângă aria împăratului Ahab. Acesta a zis către Navute:Dă-mi mie via ta, ca să fac o grădină de verdeţuri, pentru că este aproape de casa mea; iar eu îţi voi da ţie altă vie mai bună decât acesta. Iar de nu-ţi va fi cu plăcere, atunci îţi voi da argint pe ea. Navute a răspuns: Să nu-mi fie mie acesta de la Domnul Dumnezeul meu, ca să-mi dau eu ţie moştenirea părinţilor mei. Auzind aceasta Ahab, s-a întors la casa sa tulburat şi necăjit de cuvintele lui Navute şi de necaz n-a mâncat pâine. Atunci Izabela, înştiinţându-se de pricina mâhnirii lui, a râs de dânsul şi a zis: „Oare în acest fel este stăpânirea ta, împărate al lui Israel, că nu eşti puternic asupra unui om, să faci după voia ta? Nu mai fi mâhnit şi mănâncă pâine; apoi aşteaptă puţin că eu singură îţi voi da în mâini via lui Navute”.

Aceasta zicând, a scris poruncă în numele împăratului la mai- marii cetăţilor lui Israel şi a pecetluit-o cu pecete împărătească. Iar într-însa a scris ca să pună asupra lui Navute o pricină nedreaptă, ca şi cum ar fi vorbit rău de Dumnezeu şi de împărat; apoi, punând de faţă martori mincinoşi, să-l ucidă cu pietre afară din cetate. Astfel s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere, din porunca celor fără de lege. Şi murind nevinovatul Navute, Izabela a zis către Ahab: „Acum moşteneşte via lui Navute iară de argint, pentru că el s-a dus dintre cei vii”. Ahab, auzind de uciderea lui Navute, s-a mâhnit puţin, apoi s-a dus să ia via; dar pe drum a fost întâmpinat, din porunca lui Dumnezeu, de Sfântul Prooroc Ilie, care a zis către dânsul: „Deoa­rece ai ucis cu nedreptate pe Navute cel nevinovat şi i-ai răpit via lui, pentru aceasta zice Domnul: «În locul în care au lins câinii sângele lui Navute, tot în acel loc şi sângele tău îl vor linge câinii. Asemenea şi pe femeia ta, Izabela, o vor mânca câinii şi toată casa ta se va pierde»”.

Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către proorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui”. După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul proorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele proorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.

După moartea lui Ahab, a împărăţit în locul lui fiul său, Ohozie; dar precum a fost moştenitor al scaunului tatălui său, tot aşa a fost şi al păgânătăţii lui, căci, ascultând pe Izabela, ticăloasa sa mamă, a slujit cu jertfe şi cu închinăciuni necuratului Baal şi a mâniat foarte tare pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Iar din întâmplare a căzut de pe fereastra foişorului său şi s-a îmbolnăvit. Atunci a trimis soli la spurcatul zeu Baal sau mai bine zis la diavolul care locuia în acel idol şi dădea răspunsuri mincinoase la cei ce-l întrebau. La acela a trimis ca să întrebe despre sănătatea sa, adică dacă se va scula din pat.

Şi ducându-se trimişii lui Ohozie la Baal, i-a întâmpinat în cale proorocul lui Dumnezeu Ilie, din porunca Domnului, şi a zis către dânşii:Oare nu este Dumnezeu întru Israel de vă duceţi să întrebaţi pe întinatul Baal? Deci întoarceţi-vă şi spuneţi împăratului, care v-a trimis: Domnul zice astfel: «Nu te vei mai scula de pe patul pe care te-ai culcat, ci pe el vei muri». Iar ei, întorcându-se, au spus aceste cuvinte împăratului cel bolnav. Şi i-a întrebat împăratul: „Ce fel de om era acela care a spus aceste cuvinte?” Ei au răspuns: „Era păros şi încins cu o curea peste mijloc”. Împăratul a zis: „Acela este Ilie Tesviteanul”.

Apoi a trimis pe un mai mare peste 50 şi 50 de bărbaţi cu el, ca să prindă pe Ilie şi să-l aducă la dânsul. Iar aceia ducându-se, l-au găsit în muntele Carmelului, pentru că acolo obişnuia a petrece mai mult. Deci mai-marele acela, văzându-l şezând în vârful muntelui, a zis către dânsul: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul îţi porunceşte să te pogori de aici şi să mergi la dânsul”. Sfântul Ilie a răspuns: „Dacă sunt om al lui Dumnezeu, atunci să se pogoare foc din cer să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi”. Atunci a căzut îndată foc din cer şi i-a prefăcut pe toţi în cenuşă. Apoi împăratul a trimis pe un alt mai-mare peste 50, cu acelaşi număr de bărbaţi, şi acelora li s-a făcut acelaşi lucru; căci, căzând foc din cer, i-a mistuit. Deci împăratul a trimis şi pe al treilea mai mare peste 50 de bărbaţi.

Iar acela, ştiind ce au pătimit trimişii cei mai dinainte de el, s-a dus la Sfântul Ilie cu frică şi cu smerenie şi, plecându-se înaintea lui, l-a rugat, zicând: „Omule al lui Dumnezeu, sufletul meu şi sufletele acestor robi care sunt cu mine sunt gata înaintea ta. Miluieşte-ne pe noi, care n-am venit de voia noastră, ci fiind trimişi; deci nu ne pierde cu foc, ca pe cei trimişi mai înainte de noi”. Iar proorocul a cruţat pe cei ce veniseră cu smerenie, iar pe cei ce veniseră cu mândrie şi cu stăpânire şi voiau să-l ducă ca pe un rob, nu i-a cruţat. Şi s-a făcut porunca Domnului către Sfântul Ilie, ca să meargă la împărat fără de temere cu cei din rândul al treilea şi să-i zică aceleaşi cuvinte, care le zisese mai înainte.

Deci sculându-se omul lui Dumnezeu, a mers cu cel mai mare peste cei 50 şi cu oamenii lui şi, ajungând la împărat, a zis către dânsul:Aşa grăieşte Domnul; deoarece ai trimis la Baal să întrebe despre viaţa tay ca şi cum n-ar fi fost Dumnezeu în Israelg pe care ai fi putut să-L întrebi, pentru aceea nu te vei scula de pe patul pe care zaci, ci vei muri. Şi a murit Ohozie, după cuvântul Domnului cel grăit prin gura proorocului. După Ohozie, împărăţia lui Israel a luat-o Ioram, fratele lui, deoarece Ohozie n-a avut fiu. In vremea lui Ioram, s-a sfârşit casa lui Ahab, pierzându-se de mânia dumnezeiască, în zilele Sfântului Prooroc Elisei, precum se scrie în viaţa lui.

Iar când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să ia pe Ilie la Sine viu cu trupul, Ilie şi Elisei mergeau de la cetatea Galgal la cetatea Betel. Şi văzând cu dumnezeiască descoperire răpirea lui, care i se apropiase, voia să lase pe Elisei în Galgal, tăinuind înaintea lui, cu smerită cugetare, preamărirea ce era să i se facă de Dumnezeu. Deci a zis către Elisei:Tu să şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul până la Betel. Iar Sfântul Elisei, ştiind de asemenea din dumneze­iasca descoperire ceea ce avea să fie, i-a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa pe tine. Deci au mers amândoi până la Betel. Iar fiii proorocilor care locuiau în Betel, apropiindu-se deosebi de Elisei, i-au zis:Oare pricepi tu că Domnul va lua pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns: Cunosc şi eu, dar tăceţi. După aceasta Sfântul Ilie a zis către Elisei: Tu şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la Ierihon. Elisei a răspuns:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa. Şi au mers amândoi la Ierihon.

Şi apropiindu-se fiii proorocilor din Ierihon de Elisei, i-au zis: Oare pricepi că Domnul va lua astăzi pe stăpânul tău de la tine, pe deasupra capului tău? Elisei a răspuns:Am priceput, tăceţi. Sfântul Ilie a zis către Elisei:Şezi aici, că Domnul m-a trimis la Iordan.Elisei a zis:Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi depărta de tine. Şi au mers amândoi, iar 50 de bărbaţi din fiii proorocilor s-au dus în urma lor, de departe. Iar când amândoi sfinţii prooroci au ajuns la Iordan, Ilie a luat cojocul său şi, învârtindu-l, a lovit apa cu dânsul şi s-a despărţit în două; şi au trecut amândoi ca pe uscat. Iar după ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei:Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine. Elisei a zis:Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine.Ilie i-a zis:Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea.

Şi pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car de foc cu cai de foc şi Ilie a fost luat spre cer. Iar Elisei privea şi striga:Părinte, părinte, carul şi caii lui Israel, ca şi cum ar fi zis: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israel, decât multă mulţime de viteji şi de ostaşi înarmaţi”. Şi nu l-a mai văzut Elisei. Deci s-a apucat de hainele sale şi le-a rupt, tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie şi, luându-l Elisei, a stat pe ţărmurile Iordanului; şi despărţind cu el apa ca şi Ilie, a trecut pe uscat; şi s-a făcut moştenitor darului care lucra în învăţătorul lui.

Iar Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul în carul cel de foc, până acum este viu în trup, păzindu-se de Dumnezeu în locaşurile raiului. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist. Şi atunci nu numai ca prooroc, dar şi ca mucenic în ceata sfinţilor se va învrednici de mai mare cinste şi slavă, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

19 jul.

Chilia Sfântului Ilie, Athos

sf_ilie_-_silviu_cluci-01_1

În acest loc a existat mai întâi o chilie închinată Sfântului Proroc Ilie, ce aparţinea Mănăstirii Pantocrator. Cea mai veche menţiune a Chiliei Sfântului Ilie datează din anul 1492, când Vlad Călugărul, domn al Ţării Româneşti, îi dăruieşte un venit anual de 1000 de aspri. La scurtă vreme, în jurul anului 1500, aici se retrage cuviosul Cosma, fost protos al Sfântului Munte, de metanie din Mănăstirea Hilandar.

În anul 1757, la Chilia Sfântul Ilie se aşează Sfântul Paisie Velicikovski, însoţit de 35 de ucenici ai săi. Obştea se îndeletnicea cu rugăciunea, studiul și traducerea de scrieri duhovniceşti din limba greacă în limba română şi rusă. În această obşte se afla şi Cuviosul Gheorghe, viitorul egumen şi stareţ de la Cernica.

Datorită numărului din ce în ce mai mare de vieţuitori, în anul 1762 Sfântul Paisie, împreună cu cei 64 de ucenicii săi, se mută vreme de câteva luni la Mănăstirea Simono-Petra, iar mai apoi în Moldova, la Dragomirna.

13658940_1082917015125105_4092656175912371817_n

În iunie 1835, o nouă obşte de 15 călugării ruşi se instalează la chilia Sfântul Ilie şi încep a construi impunătoare clădiri: aripa sudică (1839) și aripa vestică (1849). Construcţia impresionantă şi creşterea numărului de monahi au dus la conflicte cu Mănăstirea Pantocrator.

În 1839, chilia a fost recunoscută drept schit chinovial rusofon de către Patriarhia de Constantinopol. În această perioadă, la schit s-au adăugat un atelier metalurgic, un spital, un atelier fotografic, o mare bibliotecă, o moară cu aburi şi un vas de pescuit de 350 de tone. De asemenea, schitul avea metoace la Odessa şi Constantinopol, dar şi în alte părţi.

La 22 iulie 1881, în largul mării a ancorat iahtul „Ereclik” al Marii Ducese Alexandra Petrovna, care, de pe puntea vasului, urmărea cu binoclul evoluţia lucrărilor. La porunca ei, viceamiralul Dimitri Golombaciov a pus piatra de temelie a bisericii fără prezenţa arhiereului.

Această acţiune anticanonică a aţâţat din nou legăturile încordate dintre mănăstire şi schit. Abia în 1892, un sigiliu patriarhal a normalizat relaţiile dintre cele două aşezăminte.

Noua biserică a fost sfinţită în anul 1903 de către Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea. Atunci, obştea schitului număra 500 de vieţuitori.

Perioada de înflorire a fost urmată de una de decădere după Revoluţia din 1917. Ajutoarele au încetat, iar monahii din Rusia şi Ucraina nu au mai putut sosi în Sfântul Munte, iar Schitul a ajuns în paragină. În anul 1972, aici au sosit câţiva monahi din partea Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. Printre aceştia s-a aflat şi părintele Ioachim Parr, care a vieţuit aici timp de 7 ani.

În 1992 în schit a fost rânduită o obşte de monahi greci, ce s-a ocupat de restaurarea schitului. Astăzi, obştea numără 12 părinţi ce se îndeletnicesc cu apicultura şi producerea de ulei de măsline şi tsipouro.

În corpurile care înconjoară biserica centrală se găsesc trapeza, cuptorul de pâine, arhondaricul şi camerele pentru oaspeţi, synodikonul, muzeul, birouri şi chilii ale monahilor, biblioteca, atelierul de pictură şi de conservare a icoanelor, paraclise şi alte dependinţe mănăstirești.

Schitul mai are şi alte biserici şi paraclise, închinate Sfinţilor Ioachim şi Ana, Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei, Sfântului Mitrofan şi Bunei-Vestiri a Maicii Domnului (construit în anul 1761, în vremea Sfântului Paisie Velicikovski).

16 jul.

Sântul Ilie și soldatul ce înjura de cele sfinte

sf_ilie_16

Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit de minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit să păzească cazarma. I-am spus că nu am auzit-o și i-am cerut să mi-o spună, ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.

Un soldat era staționat să păzească o baracă și la miezul nopții a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. Soldatul a strigat: „Stai!” dar din nou, a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară a strigat: „Stai! Cine-i acolo?” Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi, forțat să spună: „Stai sau trag!”

De îndată ce a spus „trag”, arma i-a fost smulsă din mâini și a aterizat la aproximativ cincizeci de metri distanță. Apoi a văzut, dintr-o dată, în loc de un ofițer, așa cum a crezut că ar fi, un preot învăluit de o lumină strălucitoare, asemenea fulgerului. Când a văzut acest lucru, s-a înfricoșat foarte tare.

Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”

Simțind remușcări, a început să plângă și și-a cerut iertare, spunând: „Iartă-mă, Părinte Sfinte, fac asta din cauza răutății mele și a multor ani petrecuți în obiceiuri rele. Iartă-mă!”

Sfântul i-a spus: „Trebuie să predici tuturor să se pocăiască și să nu hulească cele sfinte (în societatea românească, cea mai întâlnită hulire este înjuratul de cele sfinte). Să comunici acest lucru și în metropolă și tuturor. Chiar și ziarele ar trebui să publice acest lucru…”

Soldatul a răspuns: „Nu mă vor crede, Sfinte. Dar spune-mi, cine ești?”

„Eu sunt profetul Ilie. Și pentru ca oamenii să te creadă mai mult, le vei spune că în acea stâncă (și a arătat spre zonă), vor săpa și vor găsi o biserică veche de-a mea și deasupra ei, să construiască o biserică nouă”.

El a mers și a povestit acest lucru întregului oraș și întâmplarea fost publicată în toate ziarele locale. Mulți au crezut și ș-au schimbat viața. Asociația de brutari, care îl cinstesc pe profetul Ilie, ca și patron lor, a săpat în stânca ce a fost indicată și au descoperit o biserică veche, construind una nouă, deasupra ei, în cinstea Profetului Ilie.

Soldatul a schimbat multe vieți și a trăit restul vieții sale ca un model de un bun creștin.

(Călugărul Lazăr, de la Mănăstirea Dionysiou, Muntele Athos)

16 jul.

Inima voastră să fie simplă

13537545_1138011702926189_8979491090931085941_n

Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.

Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.

În Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte limpede despre simplitate şi delicateţe: Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inima smerită. Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Înţelepciunea lui Solomon 1, 1-4). Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc. Câte taine se ascund în Sfânta Scriptură!

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 235-236)

16 jul.

Războiul duhovnicesc

13690810_1145879758806050_1058377683709918459_n

Viata noastră este război duhovnicesc cu duhurile nevăzute ale răutăţii. Acestea ne tulbură prin patimile noastre chezăşuitoare şi ne pornesc spre călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Atunci când vom înţelege aceasta şi vom analiza cu atenţie, vom găsi că pentru fiecare patimă există un leac – o poruncă, opusă acesteia – vrăjmaşii încercând să ne împiedice să ajungem la acest leac mântuitor…

În scrisoarea ta aminteşti despre clipele unei lupte grele cu urătorul mântuirii noastre. Cu adevărat, greu este fără ajutorul lui Dumnezeu, mai ales atunci când ne încredem în mintea şi puterile noastre sau ne predăm nepăsării, iar feluritele căderi sunt îngăduite din cauza semeţiei. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Unde este vreo cădere, acolo a fost mai întâi mândria”. Aşadar, ne este de mare nevoie să ne străduim a dobândi smerenia, pentru că ducem lupta cu draci mândri, iar smerenia ne dă o biruinţă uşoară asupra lor. Prin ce, dar, vom dobândi această comoară – smerenia? E nevoie să învăţăm din scrierile Sfinţilor Părinţi despre această virtute şi să avem în toate prihănire de sine, iar pe cei de lângă noi să-i vedem mai buni decât noi înşine: să nu-i mustram pentru nimic şi nici să-i judecăm, iar ocările lor să le primim ca trimise de la Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor noastre sufleteşti. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 73-74)

16 jul.

Biruința bunătății și a răbdării

13707592_1144588868935139_4331089186080787668_n

O doamnă mi-a povestit cele de mai jos:

Cu bărbatul meu m-am căsătorit fără să-l cunosc de mai înainte, ci la recomandarea părinților mei. Însă fără să știu, acela iubea și avea legături cu o altă fată, pe care părinții lui nu o voiau. Cu toate acestea el nu a încetat niciodată s-o iubească.

Ne-am căsătorit. Ziua nunții a fost foarte frumoasă. Însă zile frumoase au fost numai trei. Începând cu ziua a patra, vreme de șaptesprezece ani, viața mea lângă el a fost un iad. Odată, când l-am întrebat de ce se poartă atât de urât cu mine, mi-a descoperit că iubea altă femeie, iar nu pe mine. Parcă căzuse cerul pe mine.

– Atunci de ce te-ai căsătorit cu mine?, l-am întrebat.

– Pentru că m-au silit părinții mei. Pe aceea nu o voiau.

– Dar eu ce sunt de vină ca să te porți așa cu mine?

– Pleacă, dacă nu-ți place!

– Unde să mă duc? Mi-e rușine de frații mei și de mine.

– Ei! Atunci stai aici și astupă-ți gura.

Acesta a fost răspunsul său. Dormeam împreună numai când se certa cu cealaltă. Cu toate acestea am rămas însărcinată. De îndată ce i-am spus soțului meu despre aceasta, a devenit ca o fiară, gata să mă sfâșie. Mi-a cerut să fac avort. Eu însă nu am lepădat copilul. Pentru nimeni și pentru nimic în lume nu mi-aș fi omorât copilul. În felul acesta am născut trei fetițe.

– Lucrați undeva?

– Da. Am salonul meu de coafură. Însă clientele mele nu m-au văzut niciodată plânsă sau amărâtă. Nici chiar copiii mei. Amărăciunea mi-o ascundeam adânc în sufletul meu și o împărțeam numai cu Dumnezeu. Știi ce înseamnă să dormi cu bărbatul tău, numai atunci când se certa cu amanta sa?

– Nu am trăit așa ceva, însă te înțeleg. Bine, dar aceea n-a aflat pe cineva cu care să se căsătorească, să facă familie?

– S-a căsătorit, are și doi copii. Însă de bărbatul meu nu s-a despărțit niciodată.

– Bărbatul ei nu și-a dat seama de asta?

– Nu știu.

– Copiii voștri nu au înțeles nimic?

– Nu. Totdeauna îl motivam, îl acopeream. Și niciodată nu ne-am certat. Pentru că niciodată nu l-am întrebat nici unde a fost, nici de ce a întârziat, nici dacă a fost cu ea. Nimic. La orice oră ar fi venit, dacă era înaintea copiilor, îi spuneam: „Bine ai venit, Dimitrie!”. Și pregăteam masa ca să mănânce.

– Cum ai putut suporta asta?

– Nu puteam face altceva. Trebuia să dau pildă bună copiilor mei. Voiam să învețe valoarea respectului, valoarea dragostei, valoarea răbdării.

– Și, slavă lui Dumnezeu, tu ai avut multă răbdare.

Aici a început să zâmbească, iar eu am continuat:

– Cine avea grijă de copiii tăi atunci când lucrai?

– Mama mea. Și știi cum le-am transmis mesajele pentru orice voiam se evite fetițele?

– Cum?

– Le înregistram pe casete. De atunci când erau mici, înregistram în fiecare zi ceva pe casetă, o dădeam mamei mele și-i spuneam s-o pună ca ele să asculte. În felul acesta nu au simțit mult absența mea. Aceasta s-a făcut vreme de șaptesprezece ani. Orice mesaj voiam să le transmit, îl prezentam ca și cum l-aș fi auzit la coafor. Despre droguri le spuneam, de pildă, că a venit o dată la coafor o clientă de a mea foarte amărâtă, pentru că fiul ei se încurcase cu niște prieteni, care l-au atras la droguri… Sau, altădată, cum am cunoscut o fată, care se încurcase cu un băiat și rămăsese însărcinată, iar de la nedorita ei sarcină apăruseră multe probleme greu de rezolvat.

După ce s-au mărit, nu mai mergeau la bunica lor, ci preferau să stea acasă și să învețe. Le spuneam că atunci când venea tatăl lor, trebuia să-i servească masa, să se îngrijească de el, de vreme ce el se ostenește pentru noi, pentru că ne iubește mult. Astfel, în fiecare zi când se întorceau de la școală, puneau mai întâi caseta ca să asculte mesajele mamei.

– Iartă-mă, dar toate acestea cum le-ai răbdat?

– Ți-am spus, amărăciunea mi-o împărțeam cu Dumnezeu și de aceea am răbdat. Dacă aș fi discutat cu vreo prietenă problemele mele, sigur m-aș fi despărțit. Dar ascultă continuarea, ca să vezi sfârșitul.

– Sunt numai urechi. Ascult.

– Vreme de șaptesprezece ani, am mers în concediu numai cu fetele mele. Soțul meu nu a venit niciodată, cu toate rugămințile fetelor. Într-un an, întorcându-ne din concediu, am aflat pe noptiera mea o casetă pe care scria: „ Te iubesc!”. M-am mirat. Ce casetă este aceasta? M-am gândit că este de la amanta lui. Seara, după ce am culcat fetele, am pus-o s-o ascult.

Și a început să râdă.

– De ce râzi?, am întrebat-o mirată.

– Deoarece caseta era înregistrată de bărbatul meu pentru mine.

– Ce spunea?

– Înainte de a-ți spune ce spunea în casetă, îți voi spune ce a făcut mai înainte.

– Ce a făcut?

– S-a certat urât cu amanta lui și s-au despărțit. A mers acasă și a intrat în camera fetelor. Știa că le înregistrez casete. A luat una la întâmplare și a ascultat-o. Apoi a luat alta, și alta… Astfel a ascultat ce le spuneam eu fetelor și a fost profund mișcat sufletește. A luat, așadar, și el o casetă și a înregistrat următoarele:

„Iartă-mă pentru tot ce ți-am făcut. Acum îmi dau seamă cât de mult te-am rănit, cât de mult te-am umilit. Iar tu nici un cuvânt urât nu ai spus niciodată, ci totdeauna ai fost gingașă și bună cu mine. Am ascultat câteva casete de ale tale în care le vorbești fetelor noastre. Nu m-ai clevetit niciodată, ci numai cuvinte frumoase au ieșit de pe buzele tale. Acum am înțeles de ce mă iubesc atât de mult copii noștri. Te rog, iartă-mă, și-ți făgăduiesc că toate de care te-ai lipsit în acești ani, ți le voi da cu generozitate de acum înainte. Vei fi regina inimii mele. Te rog, iartă-mă! În acest moment când îți vorbesc, crede-mă, simt o mare dragoste pentru tine. Îmi lipsești. Te iubesc”.

Ascultând toate acestea, m-am bucurat, însă îmi era greu să le cred. Atunci mi-au venit în minte, ca într-un film, toate cele pe care mi le-a făcut și mi le-a spus. Și astfel m-a luat somnul.

Seara târziu când s-a întors, l-am auzit, însă nu m-am ridicat din pat, așa cum făceam totdeauna ca să-i pun să mănânce. Mă făceam că dorm. A intrat încet în dormitor ca să nu mă trezească și s-a așezat pe un scaun lângă pat. A stat așa multă vreme. La un moment m-am ridicat. Acela m-a privit rușinat și mi-a spus în șoaptă: „Iartă-mă!”. Și plângând m-a îmbrățișat cu multă dragoste, prima dată după șaptesprezece ani.

Începând cu acea noapte, viața mea s-a schimbat cu desăvârșire. Dimitrie a devenit alt om. Gingaș, afectiv, nu mi-a ieșit niciodată din voie. În câteva cuvinte, am devenit familie.

Să știi că în viață, când te nevoiești, vei pierde lupte, însă la sfârșit războiul tu îl vei câștiga.

Și încă ceva: Fără credință în Dumnezeu, nu vei avea arme să te lupți.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

sursa http://marturieathonita.ro/

08 jul.

Taina Preoției

11216150_894632797264082_1606548624_n

Ce ne puteți spune despre Taina Preoției?

Preoția este o foarte mare lucrare la Dumnezeu, nespus de mare. Preotul ține locul lui Dumnezeu pe Pământ. Dumnezeu a creat două lucruri extraordinare, care nu mai pot fi depășite: a creat o femeie distinsă care a născut pe Dumnezeu, și a creat preoția, care Îl coboară pe Dumnezeu din Cer și Îl naște pe Dumnezeu pe Sfânta Masă.

Ce ziceți de lucrul acesta? Vă dați seama? Sfântul Agneț, pe Sfânta Masă, atunci când facem Sfânta Liturghie! Altarul este plin de îngeri, căci Hristos este acolo! Spun chiar rugăciunile: „Doamne, și îngerii să intre cu noi să facem Liturghia, că sunt împreună lucrători și ei”. Este o rugăciune care spune așa: „Doamne, că Tu ești Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primești, Cel ce Te împarți”.

M-a întrebat un student: „Bine, părinte, dar preotul ce-i?”. Răspunde Hristos: „Fără tine, preotule, nu pot să fac lucrurile acestea”. Preotul e axa principală a Creației, a re-Creației, adică a Nașterii lui Dumnezeu din pâine și vin. Vă dați seama ce înseamnă pentru un popor că are Liturghie? Ce înseamnă pentru un popor că are Ortodoxie?…

Părintele Arsenie Papacioc

08 jul.

Spicul pe care Stăpânul recoltei îl va tăia

grau-rasarit_de_soare-spice-grau2

Hristos ne-a lăsat numeroase imagini ale Împărăţiei Cerurilor, dintre care una îmi pare în mod special foarte potrivită aici: este parabola seminţei care trebuie să moară pentru a rodi. Fiecare dintre noi, gândind la sine, se poate percepe ca fiind una din aceste seminţe: uscată, cu contururi precise, având propria sa individualitate bine definită, diferită de o alta; noi putem vedea şi ţine în mână o asemenea sămânţă mică. Dacă sămânţa ar putea simţi şi gândi, s-ar speria la ideea că va fi aruncată în pământ şi că, în acest pământ, ceva teribil se va produce: sistemul ei de apărare se va sfărâma, ea se va descompune într-un sol dătător de viaţă, dar străin şi înfricoşător… Acelaşi lucru se întâmplă cu noi: ne e teamă să nu ne pierdem şi, din această cauză, rămânem închişi în limitele noastre, sterpi, cu teama de a nu ne pierde; şi nu vom da nici un rod.

Dar acest rod, fără îndoială, este de mai mare importanţă pentru noi decât rodul seminţei aruncate în pământ. Semănătorul se ocupă de semănat, apoi culege roadele la vremea recoltei. Atunci când ne cufundăm în pământ, când ne deteriorăm în solul înfricoşător şi ameninţător al vieţii umane unde primează viaţa lui Dumnezeu, când murim pentru noi înşine, când ni se pare că începem să ne pierdem fără a ne mai putea regăsi, atunci rodul pe care îl producem este naşterea unei vieţi îmbelşugate, neegalate în frumuseţe, nesfârşit de roditoare. Ne gândim la spicul pe care Stăpânul recoltei îl va tăia; însă de creştem la măsura unui spic copt, gata de a irumpe, Stăpânul nu ne va cosi; noi am ajuns la deplina măsură a frumuseţii noastre, la plenitudinea vieţii. Fie ca măcar să păstrăm acest fapt în memorie, fie ca măcar să ne amintim că moartea nu ne va deschide doar viaţa viitoare, ci ni se va oferi ca plenitudine a vieţii care deja a încolţit în noi astăzi!
 
(Mitropolitul Antonie al SurojuluiViața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, pp. 165-167)
08 jul.

Autocontrol – râvnă, împrăștiere – concentrare.

191949_105375076212005_2368612_o

Părintele Efrem KatounakiotulAutocontrol – râvnă, împrăștiere – concentrare. Cuvinte de învățătură.

Să nu te lași pe tine necercetat nici un ceas. În fiecare ceas să te inspectezi, să te cercetezi, să te controlezi. În acest moment ești în bună rânduială? Tu, ca monah, dacă ești silitor, dacă ești nevoitor, te vei supune pe tine însuți unui control atent, întrebându-te: cum am petrecut toată ziua? Pe un bolnav nu îl urmărește numai medicul, ci însuși bolnavul se cercetează pe sine să vadă dacă, luând medicamentele pe care i le-a prescris medicul, se simte mai bine. Nu numai gheronda va urmări pe fiecare, ci și tu însuți te vei urmări pe sineți. L-am întrebat de multe ori și pe gheronda Iosif cum a ajuns la această stare. Zice: Să-ți spun ceva: Am adâncit mult îndemnul: „cunoaște-te pe tine însuți”. Ce ești tu? Nimic. Nu ești nici cât un vierme. Nimic. A venit harul, te-a ridicat, ai devenit înger. A plecat harul, te-ai întors la aceleași. Da, dar nu-mi spune, cum putem să atragem harul? De tine depinde să ai o minte lină și liniștită, de tine depinde. Nu depinde de ispită, dacă te atacă, sau de comportamentul celui împreună-nevoitor cu tine, al celui ce este în obște cu tine. Tu însuți vei deveni pricina mântuirii tale, tu însuți vei deveni pricina nemântuirii tale. De tine depinde. Când tu vrei mântuirea ta, când te silești pe tine, toate vin prin rugăciune. Este lucru știut că în primele zile când venim în obște avem râvnă ca întreg Athosul. Aveți grijă ca această râvnă să nu slăbească, să nu se stingă, fiindcă atunci nu este bine. Poți să sporești, să mărești această râvnă? Vrednic de laudă ești. Ai grijă ca nu cumva această râvnă, înțeleg râvnă la ascultare, la rugăciune, la osândirea de sine, priveghere la slujbă, să nu slăbească, să nu te ia somnul acasă la tine. Să te cercetezi pe sine însuți, toate acestea sunt socotite râvnă. Dacă râvna se răcește, atunci să știi că nu umbli bine. De aceea, îndreptează-te pe tine însuți, ca să nu se răcească această râvnă, această fierbințeală. Fericit este fratele care reușește să-și mențină râvna de la început și până la sfârșitul vieții lui, fiindcă nu știi câți ani vei trăi în mănăstire. În ziua de astăzi este greu, este foarte greu. Am venit odată cu părintele Panteleimon de la chiliile pahomiene, arhisecretarul, și îmi zice că s-a dus odată la Conacul Grigoriat, dar nu mai îmi amintessc cine era reprezentant acolo. După ce au vorbit, părintele Panteleimon a zis: „Acum mă voi duce la Chinotită”.

– Să mergem împreună, gheronda.

– Nu, zice Panteleimon, nu.

– De ce?

– Cât timp merg de la Conac la Chinotită, fac Acatistul Preasfintei.

Ai văzut cum se sileau părinții?

La o mănăstire oarecare, nu vreau să o numesc, părintele tămâia, și când a ajuns la stareț, nu l-a tămâiat. Starețul, când a trecut mai departe l-a întrebat:

– Părinte de ce nu mă tămâiezi?

– Gheronda, binecuvintează, nu te-am văzut în strană. 

– Eram în strană, părinte.

– Nu, nu te-am văzut în strană.

Ceilalți care au auzit disputa asta între stareț și părintele, au zis:

– Gheronda, părintele este străvăzător, știe ce-ți spune.

Se gândește el ce se gândește și zice: „Părintele are dreptate, nu eram aici, eram la un metoc. Gândul lui. Vedeți?  Sfântul Nectarie în Eghina când a venit una ca să devină călugăriță, era începătoare, i-a zis:

– Fiica mea, avem 10-15 oițe să le paști.

– E, fie binecuvântat.

După o zi sau două, vine iar și zice:

– Gheronda, mă iau și pe mine gândurile, eu am venit aici să mă fac călugăriță, nu cioban la oi.

– Fiica mea, îi zice, când tămâiez te văd în strană. Călugărița, deși era cu oile, gândul ei era la rugăciune, în biserică era cugetul ei, de aceea și sfântul o vedea înlăuntru. Cugetul face diferența. De la cuget ne ticăloșim, de la cuget ne îmbunătățim. Călugărul nu are faptă, are cuget. Cugetul tău a zburat nu spre bine? Ești vinovat, ești vinovat. Vei spune poate: Cugetul omului nu se adună într-un loc. Bine, dar când fuge, străduiește-te să-l aduni la loc, să-l aduni iarăși. Murise gheronda al meu. Și a venit un călugăr de sus de la Kerasia, și zice: Până am ajuns aici am zis de trei ori acatistul Preasfintei[1]. Vedeți cum se nevoiesc părinții? Cum se nevoiesc!

[1] În Grecia toți călugării trebuie să învețe pe dinafară Imnul Acatist al Maicii Domnului, uneori nu te călugărește, dacă nu știi bine pe de rost Acatistul Preasfintei.

08 jul.

Să avem încredere în cei pe care-i iubim

197809_105376106211902_5841108_n

Zbuciumul pentru probleme inventate sau pentru evenimente care nu s-au întâmplat încă le otrăveşte foarte mult viaţa celor înclinaţi spre anxietate şi tulburări nervoase. Aşteptarea neplăcerilor poate fi pentru ei mult mai rea decât neplăcerile ca atare.

Rugăciunea ne ajută să facem faţă acestei stări. „Fără Dumnezeu, n-ajungi nici până la prag”, se spunea în Rusia. Orice lucrare legată în mod deosebit de greutăţi şi de zbucium trebuie însoţită de rugăciune pentru ajutor de la Dumnezeu, ca Domnul să ne ajute nouă şi apropiaţilor noştri în toate căile vieţii noastre, şi trebuie să nădăjduim nu în propriile puteri neputincioase, ci în ajutorul dumnezeiesc. Atunci o să dispară şi îngrijorarea că nu vom putea face faţă necazului, pericolului.

Frământarea pentru copii, pentru cei dragi, este o reacţie absolut normală la stres, dar uneori poate căpăta forme hipertrofiate, patologice. Anxietatea, nesiguranţa se tratează prin credinţa în ajutorul dumnezeiesc (am vorbit despre aceasta puţin mai sus), dar trebuie să avem şi credinţă în cei dragi, să avem încredere în ei. Foarte adesea, părinţii se îngrijorează, se zbuciumă pentru copiii lor aflaţi la vârsta adolescenţei, soţiile se zbuciumă pentru soţi („Nu cumva nu mă mai iubeşte? Nu cumva mă înșală?”).

Trebuie să ţinem minte că, dacă iubim pe cineva, trebuie neapărat să avem încredere în el; nu trebuie să-i controlăm în totalitate pe oamenii apropiaţi, de parcă le-am fi stăpâni. Îngrijorarea, zbuciumul şi, mai ales, bănuielile nu adaugă căldură în relaţiile noastre.

(Părintele Pavel Gumerov)

08 jul.

Mucenicii Epcitet și Astion(8 iulie)

Sfinților Mucenici Epictet și Astion rugați’vă lui Dumnezeu pentru noi!☘

11203689_552260098268796_6811713548035958302_n

13590225_1141202915940401_6320273163287448209_n

13241314_568120593349413_8715855116500010799_n

 

04 jul.

Un medicament minunat împotriva stresului

Din viaţa Apostolului Pavel se ştie câte greutăţi a avut acesta de înfruntat. „În fiecare zi mor”, spunea el despre sine (I Corinteni 15, 31). Bătăi, naufragii, atacuri ale tâlharilor, clevetiri, invidie, frig, foame, sete – iată o listă departe de a fi completă a necazurilor Apostolului (II Corinteni 11, 23-32). Şi totuşi, Dumnezeu îl mângâia tot mai mult pe alesul său, pe măsură ce creşteau şi suferinţele lui (II Corinteni 1, 4-5). Asupra Apostolului Pavel s-au împlinit cuvintele Psalmistului: „După mulţimea durerilor mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19).

„Pace să aveţi între voi… fiţi îndelung răbdători către toţi… să nu răsplătească cineva rău pentru rău, ci pururea cele bune să urmaţi unul faţă de altul şi faţă de toţi. Pururea bucuraţi-vă. Neîncetat rugaţi-vă. Pentru toate mulţumiţi… de tot felul de lucru rău să vă feriţi” (I Tesaloniceni 5, 13-22). Această povaţă mântuitoare de suflet este un medicament minunat împotriva stresului.

Iar dacă vom reacţiona la amărăciunile vieţii pe dos de cum povăţuieşte Apostolul, fără smerenie şi rugăciune, singuri vom crea terenul propice pentru stresuri. Bineînţeles, smerenia nu înseamnă pasivitate, capitulare. Dimpotrivă, ea presupune activitate lăuntrică: pocăinţă, înţelegere a situaţiei, apreciere a valorilor şi întoarcere către Dumnezeu, cerând ajutor. Fără aceasta va fi mult mai greu să rezistăm stresului şi mult mai uşor să ne pierdem echilibrul sufletesc.(K. V. Zorin)

13537598_1137586972968662_8692559367103770017_n

01 jul.

Egoismul

1010886_538926036225148_2810662658539309784_n

Egoismul este o moștenire pe care am primit-o de la strămoșii noștri, Adam și Eva. Ei au fost biruiți de către diavolul, lucifer. Acesta este începutul egoismului.

Lucifer era mai-marele primei cete de Îngeri. Era cel mai aproape de slava lui Dumnezeu. Se desfăta de întâiul Har. Primea vestirile, descoperirile înaintea celorlalte nouă cete. Cu toate că avea această slavă și Har, a cugetat cu vicleșug împotriva lui Dumnezeu. Spunea în sinea sa: „De ce Dumnezeu să fie atât de sus? De ce să aibă această slavă? De ce să ne închinăm Lui? De ce toate să se supună Lui? Oare eu nu pot deveni dumnezeu? Mă voi sui și eu la înălțime și voi sta lângă El. Voi deveni și eu asemenea Lui și toate se vor închina mie. Și voi avea și eu aceeași slavă”.

Când a cugetat acestea și le-a crezut, îndată Dumnezeu l-a aruncat de la Fața Sa, l-a aruncat jos. Și toată ceata sa s-a pierdut în abis. La fel este și cu orice om mândru și egoist, este aruncat de la Fața lui Dumnezeu.

www.marturieathonita.ro

01 jul.

Trăiesc pentru mine, sau trăiesc pentru Domnul?

Dostoievski scria la un moment dat că: „Taina existenței umane nu constă în a trăi, ci în a ști pentru ce trăiești”. Deci, să ne întrebăm: „Trăiesc pentru mine, sau trăiesc pentru Domnul?”…

13334632_1119292111464815_1426512354_o

01 jul.

Hristos în mijlocul nostru!

“Cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul.” (Dostoievski)

11215985_894632037264158_489438463_n

29 juny

Apostolii neamurilor

Apostolii neamurilor, Apostolii pocăinței, Apostolii dragostei

13512173_1135501886510504_3904062875060383682_n

13537717_1135502053177154_99062767805790890_n

13533162_1135502133177146_6687372403799330236_n

29 juny

Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste din lume.

Praznic luminos și Mulți ani binecuvântați tuturor ce poartă numele Apostolilor Petru și Pavel!☀️☀️☀️

13502044_1135412899852736_1478521098788254829_n

“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată. Cât despre prorocii ‒ se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

Pentru că în parte cunoaştem şi în parte prorocim.

Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

(Sfântul Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, capitolul 13)

13529057_1135413023186057_8779635068993646766_n

28 juny

29 iunie, Praznicul Sfinților Apostoli

13521923_1134834093243950_194902198565045511_n

13566971_1134834163243943_1810907792926398271_n

13524356_1134834259910600_8775583765244281148_n

28 juny

Cuvântul care zidește

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete,

pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”

13438822_1134083993318960_1002688547626801016_n
1.Nu faceți pe învățătorul în fața tovarășului vostru de viață. Modul cel mai potrivit pentru a-l învăța un lucru este de a-l iubi ca pe voi înșivă, de a-l respecta și de a trăi în dreaptă credință.

2. Căsătoria este o frumoasă și continuă aventură care ne ajută să descoperim cine suntem cu adevărat,dar și lumea spirituală a partenerului nostru de viață și să cunoaștem, cu smerenie, pe Dumnezeu în mica Biserică din familie.

3. Pe soțul nostru îl acceptăm așa cum este, cu neputințele și capriciile lui, și nu așa cum vrem noi să fie. Familia este un ring, o sală de gimnastică a sufletelor și o anticameră a Raiului pentru cei cu frică de Dumnezeu.

4. Încercați să-l înțelegeți pe soțul vostru. Nu uitați că bărbatul este cel care gândește rațional, în timp ce femeia își exercită cu inima rolul în familie.

5. Nu încercați să vă impuneți părerea voastră și să-l corectați pe partenerul vostru. Aveți grijă mai bine să vă îndreptați sinele vostru. „Dragostea rezistă prin buna înțelegere și iertare!” Nu vă supărați, nu vă mâniați și nu vă certați!

6. Cu credință, răbdare și iubire sunt înfruntate, într-un mod biruitor, toate greutățile acestei vieți vremelnice.

7. Cei mai mari dușmani în viața de familie sunt egoismul și păcatul.

8. Cel mai bun exemplu pentru copiii este ca tatăl s-o iubească pe mama lor și invers, de asemenea să-i vadă cum se roagă și cum se duc la biserică.

9. Secretul stării de liniște dintr-o familie stă în posibilitatea membrilor ei de a ierta, de a iubi, de a se respecta unul pe altul și de a se spovedi unui duhovnic.

10. Nunta este „Taină mare” ce începe din Biserică, se prelungește prin Taina Mărturisirii, prin Sfânta Liturghie și prin toate celelalte Taine ale credinței noastre ortodoxe, strămoșești și vii.

„Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2).

Îndemnuri ale unui monah din Sfântul Munte

28 juny

Nevoința

13501873_1134084196652273_2787630782608145803_n

Curăția trebuie ținută și condusă cu mână tare și conștiință neadormită

Viața noastră nu are o fixitate prin ea, ci e mereu amenințată să se prăbușească în prăpastia murdăriei și a nepăsării. Ea trebuie ținută și condusă cu mână tare și conștiință neadormită pe calea suitoare a curăției, prin gândul neîncetat la Dumnezeu, Care ne vrea neîncetat dăruiți Lui, răspunzând cu iubire curată iubirii Lui curate și voinței Lui de a arăta această iubire curată și semenilor noștri. Ceea ce ne ajută aici e considerarea că această curăție are ca izvor și ca susținător al ei Persoana supremă, mai bine zis comuniunea supremă de Persoane, nu o lege impersonală și aspră. Deși trebuie să te socotești dator să-ți închini viața lui Dumnezeu, trebuie să socotești în același timp că numai prin Dumnezeu poți face aceasta tot timpul.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 680 la Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 409)

28 juny

Înțelepciunea cuvântului

Desfrânarea și preadesfrânarea – cea mai mare necurăție în fața lui Dumnezeu

12814239_886495258134889_4452107269697181457_n

Desfrânarea și preadesfrânarea este întinarea inimilor omenești de poftele trupești. Nu mulți dintre voi ați citit Biblia, dar dacă ați citi-o, v-ați îngrozi cu ce cuvinte înfricoșătoare înfierează Sfânta Scriptură pofta trupească, v-ați înfricoșa de asprimea cu care se referă Scriptura Vechiului Testament la acest păcat greu, ați afla că, dupa Legea lui Moise, preadesfrânarea se pedepsea cu moartea.

Acum mai avem, oare, o asemenea asprime? Oare sunt puțini desfrânați și desfrânate chiar printre creștini, spre rușinea noastră?

 

Sfântul Apostol Pavel spune destul de clar că desfrânații nu vor moșteni împărăția cerurilor. Sfânta Scriptură vorbește despre întinări, întinători și întinați. Sunt puține astfel de întinări în prezent? Puțini sunt cei întinați? Oare nu sub ochii voștri bărbați desfrânați ademenesc și pierd fete curate și drăguțe? Oare nu pervertesc sub ochii voștri femeile desfrânate oameni tineri curați?

Aceștia sunt întinătorii, iar cei pe care i-au întinat sunt numiți în Sfânta Scriptură întinați. De această întinare a lumii temeți-vă ca de foc, fiindcă pes­te tot în Sfânta Scriptură se spune că aceasta este cea mai mare necurăție în fața lui Dumnezeu.

Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010

26 juny

Duminca Tuturor Sfinţilor

Duminica I după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor

13438991_1192964377402533_2444394932294840254_n

32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. 38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. 27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? 28. Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. 29. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. 30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

Despre creștinii Bisericii Primare, Sfântul Iustin Martirul scria: ”Cei bogaţi dintre noi poartă de grijă săracilor; trăim o viaţă de strânsă părtăşie şi, pentru tot ceea ce avem, binecuvântam pe Făcătorul nostru prin Iisus Hristos, Fiul Său, şi prin Duhul Sfânt.

În ziua care se cheamă „Duminică”, ne adunăm împreună într-un loc anumit înainte de răsăritul soarelui şi citim cât ne îngăduie timpul din „memoriile apostolilor” şi din scrierile profeţilor. Apoi, când se oprește cel ce citeşte, cel ce prezidează ține o cuvântare în care ne îndeamnă să trăim conform cu lucrurile frumoase pe care le-am auzit. Ne ridicăm apoi toţi la rugăciune şi, cum am mai spus, când sfârșim rugăciunile, sunt aduse pâinea, vinul și apa.

Cel ce prezidează, după priceperea sa, se roagă atunci şi mulțumește lui Dumnezeu, iar restul celor adunaţi spune: Amin” (fragment din ”Apologetica”, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful).

Și încă, despre ei, surse păgâne ale vremii afirmă că înfruntau leii înfometați în arenele romane, unde-și aduceau trupurile ca jertfă supremă, rugându-se, cântând și binecuvântându-i pe asupritorii barbari. Oare de unde le venea forța? Unde, în trupul acesta limitat și în mintea supusă limitărilor de orice fel, se năștea în creștinii de demult curajul trăirii la maximum? Viețile noastre nu cunosc nici pe departe greutățile lor și, totuși, existența ni se pare mai apăsătoare ca niciodată. Credința noastră, dincolo de frecușurile inerente și pasagere, are libertatea pentru care mulți au luptat și nu puțini au adormit; și totuși, candelele noastre s-au stins. Sunt vremuri grele. Și sunt grele întocmai pentru că par ușoare și pentru că ne fac pe noi să credem că suntem suficient de puternici, prin noi înșine, pentru a le birui.

13502013_1132753110118715_3696867996819468346_n

24 juny

Azi…Nașterea Sf.Ioan Botezătorul!

Azi…Nașterea Sf.Ioan Botezătorul!

☺️☘🌼
Bona Diada de Sant Joan!

13466402_1132054403521919_5481734926021127811_n (1)

13509000_1132032973524062_4348702823026926154_n

4

19 juny

Sfânta Treime

andrei-rubliov-sfanta-treime
Sfânta Treime, Tată, Fiule, şi Duhule;

Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău, şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute, fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie.(Rugăciunea Arhim.Sofronie de la Essex)